Luca 17:22-35

Apoi, spre ucenici, Iisus Și-a-ntors privirile și-a spus: „Veni-vor vremi, când o să vreți, O zi, ca asta, să vedeți, Din cele ce-au fost ale Lui – Ale Fiului omului – Însă, atunci, nu veți putea, Astfel de zile, a vedea. Atunci, mulți oameni, o minciună, Au să încerce să vă spună: „Iată-L, aici este aflat!” „Uite-L, acolo-i așezat!” – Vor spune ei. Nu-i ascultați, Pe-acei oameni, și nu-i urmați! Căci, precum fulgerul brăzdează, Cerul întreg, și-l luminează Până la marginile lui, La fel, și Fiul omului, Asemeni lui are să fie, Atuncea când are să vie. Dar, mai ‘nainte să sosească, El are ca să pătimească Multe, și fi-va lepădat, De acest neam. Ce s-a-ntâmplat, Când trăia Noe-n vremea lui, Și-acum – când Fiului omului E-aici – la fel are să fie. Mai înainte ca să vie Potopul, toți mâncau și beau, Se măritau și se-nsurau, Până-n corabie-a intrat Noe. Dar, nimeni n-a băgat, De seamă, și-astfel, a venit Potopul, ce i-a înghițit, Pe oamenii de peste tot. Ce s-a-ntâmplat când trăia Lot – Când oamenii mâncau și beau, Vindeau, sădeau, case zideau – Se va-ntâmpla, aidoma. Când Lot ieși din Sodoma, Foc și pucioasă au venit, Din ceruri, și toți au pierit. Asemenea, are să fie Și-atunci, când Fiul va să vie. Cei, care-n acea zi, fi-vor Pe-acoperișul caselor, Să nu coboare ca să-și ia Vase, din casă, ci să stea Acolo, unde-au fost surprinși. În câmp, cei care au fost prinși, Să nu se-ntoarcă înapoi. Aminte, să v-aduceți voi, De a lui Lot nevastă. Cel Ce va căta, prin orice fel, Ca viața să își ocrotească, O pierde; dar o s-o găsească Cel ce-a pierdut-o. Va veni Noaptea, când se vor pomeni Doi inși, care-s aflați în pat, Că unul doar, va fi luat, Rămânând unul dintre ei. La moară, din două femei Cari macină, una-i luată, În timp ce alta e lăsată.