Luca 11
11
Tatăl nostru
1Iisus, odată, S-a rugat,
Lui Dumnezeu. L-a ascultat
Un ucenic. Când a sfârșit,
La El, acela a venit
Și-I spuse: „Vrem să învățăm,
Doamne, și noi, să ne rugăm.
Învață-i Doamne, pe ai Tăi,
Cum i-a-nvățat Ioan, pe ai săi.”
2„Când vă rugați” – a zis Iisus –
„În acest fel, trebuie spus:
„Tată din cer, sfințit să fie
Măritu-Ți Nume, pe vecie!
Să vină-mpărăția Ta,
Și să se facă voia Ta,
Precum în cerul Tău cel sfânt,
La fel și-aici, jos, pe pământ.
3Pâinea, de toate zilele,
Să ne-o dai azi. Greșelile,
4De noi făcute, Te rugăm,
Să ni le ierți, precum iertăm
Și noi, pe cei ce ni-s greșiți.
Nu ne lăsa, ca ispitiți,
Să fim; ci Tu ne izbăvește,
De cel rău, și ne mântuiește.”
Stăruința în rugăciune
5Iisus adaugă, apoi:
„Dacă, cumva, unul din voi –
În noapte, de nevoie pus –
La un amic al său s-a dus
Și-l va ruga: „Ajută-mă!
Cu trei pâini, împrumută-mă,
6Căci, chiar acum, m-am pomenit
Cu-n vechi prieten ce-a venit,
Din depărtări, și n-am nimic,
Să-i pun, acestui bun amic –
Ce vine de pe drum – pe masă”;
7Și de-i va zice cel din casă
„Mă lasă! Ușa-am încuiat!
Copii-mi sunt cu mine-n pat!
Nu pot, acum, să îți dau pâine –
Așteaptă și tu, până mâine!” –
8Adevărat vă spun, chiar dacă
Hatârul nu o să i-l facă
Fiind prieteni, o să-i dea
Pâine și tot ce va mai vrea,
Să scape de vizitator,
Căci stăruie, supărător.
9Cerând doar, o să căpătați;
Găsi-veți, de-o să căutați;
Vi se deschide, de bateți,
10Pentru că – după cum vedeți –
Când cineva cere, primește;
Oricine caută, găsește
Și se deschide, cui va bate.
11Cine e tatăl care poate,
Atunci, când fiul l-a rugat
Să-i dea o pâine, să-i fi dat
O piatră? Sau, de a voit
Un pește, să-i fi dăruit
Un șarpe? Ori, dacă va vrea
12Un ou, o scorpie să-i dea?
13Deci, dacă voi, cari răi sunteți,
Știți, daruri bune, să faceți –
Simțind la fel, cu-ai voștri prunci –
Cu cât mai mult, Domnul, atunci,
Va da celor care-I vor cere,
Din al Său Duh Sfânt, cu plăcere!”
Vindecarea unui îndrăcit mut
14Iisus a mai tămăduit
Un mut, ce fost-a îndrăcit.
Dracul a fost îndepărtat,
Iar mutul, grai, a căpătat.
Toți, de uimire, s-au umplut,
Când astă faptă, au văzut.
15Uni-au cârtit, în gândul lor,
Zicând că „scosul dracilor,
Îl face doar cu Belzebut.”
16Alții, să-L ispitească-au vrut,
Cerând un semn, din cer, să vadă,
Să poată-n acest fel, să-L creadă.
17Iisus, însă, cum i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Și zise: „O împărăție,
Cari, dezbinată, o să fie
În contră-i, fi-va pustiită.
De-asemeni, este nimicită
Casa care e dezbinată
Și împotrivă-și ridicată –
Ea nu poate să dăinuiască,
Ci are să se prăbușească.
18Dacă Satan e dezbinat –
Căci el, pe el, afar’ s-a dat –
Cum poate-a lui împărăție
În acest fel, să se menție,
Pentru că ziceți că Eu pot,
Cu Belzebul, draci, ca să scot?!
19De cu Satan, Eu scot vreun drac,
Atunci, ai voștri fii, cum fac?
De-aceea, ai voștri feciori
Fi-vor ai voști’ judecători.
20Dar dacă dracii, îi scot Eu,
Cu degetul lui Dumnezeu,
E semn că-mpărăția Lui –
Împărăția Domnului –
La voi, sosit-a. Când cel tare
21E înarmat și grijă are
De casa lui, averea-i toată
Îi este bine apărată;
22Dar dacă, peste omu-acel,
Unul, mai tare decât el,
Are să vină, o să-i ia
Armele-n care se-ncredea,
Iar după ce-o să-l biruiască,
Averea, o să-i împărțească.
23Acel care nu e cu Mine,
E împotriva Mea; iar cine,
La strâns, cu Mine nu pornește,
Acela numai risipește.”
Duhul necurat ieșit din om
24„Când necuratul a ieșit,
Din omul cari l-a găzduit,
Către pustiu, o să pornească,
Voind, odihnă, să găsească.
Însă, pentru că n-o găsește,
„Am să mă-ntorc” – se hotărăște –
„În casa din care-am ieșit”.
25Dar, când s-a-ntors, ce a găsit?
Găsit-a casa, măturată,
Împodobită și curată.
26Atuncea, grijă va avea,
Ca șapte duhuri să mai ia –
Precum e el, sau chiar mai rele.
Va reveni-nsoțit de ele
Și-n casă au să locuiască.
Are să se-nrăutățească,
A gazdei stare: de-astă dată,
Va fi mai rea ca prima dată.”
Ferice de cei ce ascultă Cuvântul
27Pe când vorbea, astfel, Iisus,
Din gloată, o femeie-a spus:
„Ferice, pântecului care,
Purtatu-Te-a! Ferice mare,
Sânilor cari Te-au alăptat!”
28Iisus, atunci, a cuvântat:
„Mult mai ferice sunt – zic Eu –
Cei care, al lui Dumnezeu
Cuvânt, ascultă, Îl păzesc
Și-ntocmai, Îl îndeplinesc.”
Minunea cu Iona
29Pe când noroadele veneau,
Și-n jur, grămadă, se strângeau,
Iisus a zis: „Un semn vrea iar,
Neamul acesta viclean, dar,
Semnul ce-o să-l primească nu-i,
Decât cel al prorocului
30Iona. Așa cum fost-a el,
Semn, Ninivenilor, la fel,
Va fi acum semn, neamului
Acesta, Fiul omului.
31Regina, de la miazăzi,
Va fi-n a judecății zi,
Lângă ăst neam. O să vorbească
Și are să îl osândească;
Ea, dint-un capăt de pământ,
Pentru-al lui Solomon cuvânt –
Când auzit-a ce se spune,
Despre a lui înțelepciune –
În mare grabă, a venit.
Nepăsători, voi ați privit,
Deși, aici, e Unul care,
E – decât Solomon – mai mare.
32Bărbații, din Ninive, vor
Ședea lângă acest popor,
Pe care au să-l osândească,
Căci n-a vrut să se pocăiască,
Deși, ei toți s-au pocăit,
Când Iona-a propovăduit,
Și-acum, aici, e Unul care,
E – decât Iona – mult mai mare.”
Lumina
33„Nimeni n-aprinde o lumină
Și-apoi, ascunsă, să o țină,
Ci-o pune-n sfeșnice, pe masă,
Spre-a-i lumina pe cei din casă.
34Ochiul e-a trupului lumină;
De-i sănătos, îți va fi plină,
De ea, ființa ta, întreagă.
Dacă „lumina” ți-e beteagă,
Întregul trup ți-e-ntunecat.
35Ia seama dar, neîncetat:
Lumina-n tine adunată,
Să nu fie întunecată.
36Dacă ființa-ți este plină,
Întotdeauna, de lumină,
Fără a fi întunecată
În plinătatea-i, de vreo pată,
Trupul tău fi-va luminat,
De parcă el ar fi aflat
Sub raza unui sfeșnic, care
Îl umple, cu lumina-i mare.”
Mustrarea cărturarilor și Fariseilor
37De Domnul, s-a apropiat
Un Fariseu și, L-a rugat,
Acasă, să îl însoțească
Și, împreună, să prânzească.
Iisus a mers la el, acasă,
Și-apoi, s-au așezat, la masă.
38Când L-a văzut că nu se spală
Și-așteaptă prânzul, cu sfială,
Omul privit-a la Iisus;
39Însă, de-ndată, El i-a spus:
„Vai, vă zic vouă, Farisei!
Vai vouă, că sunteți acei
Care-n afară curățați
Blidul, însă, plin, îl lăsați,
Cu jefuiri și răutate.
40Dar Cel ce le-a făcut pe toate,
Doar în afară a clădit?
În interior, n-a mai zidit?
41Dați milostenii, și-apoi toate
Au să vă fie-atunci, curate.
42Dar vai, de voi, zic, Farisei!
Pentru că voi sunteți acei
Cari, zeciuială, știți să dați –
Din izmă, rută – dar uitați,
De dragostea de Dumnezeu
Și de dreptate, tot mereu.
Acestea trebuiesc făcute,
Iar celelalte, nefăcute
Nu le lăsați! Vai, Farisei!
43Pentru că voi sunteți acei
Ce-n sinagogi, când sunteți duși,
Pe scaunele dintâi, puși,
Voiți a fi! Vă credeți buni
Și așteptați, ca rugăciuni,
Să vi se facă, prin piețe!
44Fățarnici, cu mai multe fețe!
Vai vouă, Fariseilor!
Asemenea mormintelor
Ascunse, sunteți, peste care,
Toți calcă, plini de nepăsare,
Pentru că nici nu bănuiesc
Că ele-acolo, se găsesc!”
45Auzind vorba lui Iisus,
Un învățat al Legi-a spus:
„Învățătorule, gândesc –
Și sunt convins că nu greșesc –
Că și pe noi ne-nvinuiești,
Prin vorbele ce le rostești.”
46„Vai – zic – ai Legii învățați!” –
Spuse Iisus – „Voi așezați,
Pe bieții oameni, sarcini grele!
Anevoios, de dus, sunt ele,
Dar nici cu-n deget, mai apoi,
Nu vreți, să le atingeți, voi!
47Vai vouă, pentru că zidiți,
Prorocilor neprihăniți,
Uciși de-ai voști’ părinți, ‘nainte –
În vremurile vechi – morminte!
48Prin asta, mărturie dați,
Că fapta lor, o-ncuviințați.
Ei, pe proroci, i-au nimicit,
Iar voi, morminte, le-ați zidit!
49De-aceea, a lui Dumnezeu
Înțelepciune-a zis, mereu:
„Proroci și-apostoli le-am trimis;
Pe unii din ei i-au ucis;
I-au prigonit pe alți-apoi,
50Ca să se ceară, înapoi,
De la ăst neam ne-ascultător,
Tot sângele prorocilor,
Care a fost, de el, vărsat,
De când lumea s-a-ntemeiat:
51De la sângele lui Abel,
Până la Zaharia – cel,
Care-ntre Templu și altar,
A fost ucis! Eu vă zic dar,
Că tot acest sânge curat,
De la ăst neam, va fi luat!
52O, vai de voi, învățători
Ai Legii, căci stăpânitori
Sunteți, pe-a cunoștinței cheie! –
Nimeni nu poate să vi-o ieie! –
Pe-alții, să intre, nu-i lăsați,
Dar nici voi nu vreți să intrați!”
53De-acolo, după ce-au plecat,
Toți cărturari-au căutat –
Cu Fariseii, împreună –
Un bun prilej, ca să Îl pună
În strâmtorare, să-L silească,
De multe lucruri, să vorbească.
54Astfel, ei, lațuri, I-au întins,
Sperând că va putea fi prins,
Zicând ceva, din ce să poată,
Apoi, ca vinovat, să-l scoată.
Selectat acum:
Luca 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
