Luca 11:14-32

Iisus a mai tămăduit Un mut, ce fost-a îndrăcit. Dracul a fost îndepărtat, Iar mutul, grai, a căpătat. Toți, de uimire, s-au umplut, Când astă faptă, au văzut. Uni-au cârtit, în gândul lor, Zicând că „scosul dracilor, Îl face doar cu Belzebut.” Alții, să-L ispitească-au vrut, Cerând un semn, din cer, să vadă, Să poată-n acest fel, să-L creadă. Iisus, însă, cum i-a văzut, Gândul ascuns, le-a cunoscut Și zise: „O împărăție, Cari, dezbinată, o să fie În contră-i, fi-va pustiită. De-asemeni, este nimicită Casa care e dezbinată Și împotrivă-și ridicată – Ea nu poate să dăinuiască, Ci are să se prăbușească. Dacă Satan e dezbinat – Căci el, pe el, afar’ s-a dat – Cum poate-a lui împărăție În acest fel, să se menție, Pentru că ziceți că Eu pot, Cu Belzebul, draci, ca să scot?! De cu Satan, Eu scot vreun drac, Atunci, ai voștri fii, cum fac? De-aceea, ai voștri feciori Fi-vor ai voști’ judecători. Dar dacă dracii, îi scot Eu, Cu degetul lui Dumnezeu, E semn că-mpărăția Lui – Împărăția Domnului – La voi, sosit-a. Când cel tare E înarmat și grijă are De casa lui, averea-i toată Îi este bine apărată; Dar dacă, peste omu-acel, Unul, mai tare decât el, Are să vină, o să-i ia Armele-n care se-ncredea, Iar după ce-o să-l biruiască, Averea, o să-i împărțească. Acel care nu e cu Mine, E împotriva Mea; iar cine, La strâns, cu Mine nu pornește, Acela numai risipește.” „Când necuratul a ieșit, Din omul cari l-a găzduit, Către pustiu, o să pornească, Voind, odihnă, să găsească. Însă, pentru că n-o găsește, „Am să mă-ntorc” – se hotărăște – „În casa din care-am ieșit”. Dar, când s-a-ntors, ce a găsit? Găsit-a casa, măturată, Împodobită și curată. Atuncea, grijă va avea, Ca șapte duhuri să mai ia – Precum e el, sau chiar mai rele. Va reveni-nsoțit de ele Și-n casă au să locuiască. Are să se-nrăutățească, A gazdei stare: de-astă dată, Va fi mai rea ca prima dată.” Pe când vorbea, astfel, Iisus, Din gloată, o femeie-a spus: „Ferice, pântecului care, Purtatu-Te-a! Ferice mare, Sânilor cari Te-au alăptat!” Iisus, atunci, a cuvântat: „Mult mai ferice sunt – zic Eu – Cei care, al lui Dumnezeu Cuvânt, ascultă, Îl păzesc Și-ntocmai, Îl îndeplinesc.” Pe când noroadele veneau, Și-n jur, grămadă, se strângeau, Iisus a zis: „Un semn vrea iar, Neamul acesta viclean, dar, Semnul ce-o să-l primească nu-i, Decât cel al prorocului Iona. Așa cum fost-a el, Semn, Ninivenilor, la fel, Va fi acum semn, neamului Acesta, Fiul omului. Regina, de la miazăzi, Va fi-n a judecății zi, Lângă ăst neam. O să vorbească Și are să îl osândească; Ea, dint-un capăt de pământ, Pentru-al lui Solomon cuvânt – Când auzit-a ce se spune, Despre a lui înțelepciune – În mare grabă, a venit. Nepăsători, voi ați privit, Deși, aici, e Unul care, E – decât Solomon – mai mare. Bărbații, din Ninive, vor Ședea lângă acest popor, Pe care au să-l osândească, Căci n-a vrut să se pocăiască, Deși, ei toți s-au pocăit, Când Iona-a propovăduit, Și-acum, aici, e Unul care, E – decât Iona – mult mai mare.”