Când Zaharia a-ntrebat,
„Cum voi fi eu, încredințat,
De toate câte mi le-ai spus,
Căci tinerețea mea s-a dus –
Și-asemenea-i nevasta mea –
De-acum, bătrână e și ea?”,
Îngeru-a zis: „Gavril sunt eu!
În față-I stau, lui Dumnezeu!
El m-a trimis să îți vorbesc
Și, vestea, să-ți împărtășesc.
Ascultă dar, cum ai să știi
Că-i drept ce-am zis: mut ai să fii,
Până se va fi petrecut
Tot ce ți-am spus, căci n-ai crezut
Cuvintele ce le vestesc,
Care, la vreme, se-mplinesc!”
Norodul strâns, afară sta –
Pe Zaharia-l aștepta,
Nedumerit, fără să știe,
De ce, în Templu, întârzie.
Însă, atunci când a ieșit,
Văzând că graiul i-a pierit,
Toți cei prezenți au priceput
Că o vedenie-a avut.
Făcea doar semne – n-avea glas –
Și mut, de-atuncea, a rămas.
Când Zaharia și-a-mplinit
Slujba, acasă a venit.
Mult timp n-a mai trecut și iată
Că a rămas însărcinată
Elisaveta – se-mplinise
Ceea ce îngerul vestise.
Cinci luni, ascunsă, s-a ținut,
Zicând: „Uite ce mi-a făcut
Domnul, atunci când S-a uitat
La mine și m-a cercetat,
Luând ocara ce-o aveam
Și, printre oameni, o purtam!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
