Atunci când Domnul a văzut
Că tot poporul a trecut
Peste Iordan, El i-a vorbit,
Lui Iosua, și-a poruncit:
„Un om să iei – de seminție –
Ca doisprezece inși să fie.
După ce fi-vor adunați,
Le poruncește: „Să luați,
Pietre, din apa râului –
Din mijlocul Iordanului –
Din locu-n cari s-au așezat
Preoții când, în el, au stat.
Douăsprezece vor fi ele,
La număr. Pietrele acele,
O să le strângeți, iar apoi,
Aveți a le lua cu voi,
În locu-n care vă opriți
La noapte, ca să poposiți.”
După ce fost-au adunați
Cei doisprezece inși – luați
Din fiecare seminție –
I-a chemat Iosua, să vie,
În fața lui, și-a cuvântat:
„Intrați în albie de-ndat’,
Ca să luați din locu-n care,
Chivotul stă, în așteptare,
Câte o piatră, iar apoi,
Pe umăr, duceți-o cu voi.
O piatră, pentr-o seminție,
O să luați, ca să vă fie
Un semn de-aducere aminte.
De-aceea, voi să țineți minte:
Când într-o zi, ai voștri prunci
Vor întreba „Ce sunt?”, atunci
Voi să răspundeți: „S-a-ntâmplat
Că apele s-au despicat,
Pe când chivotul Domnului
Intra-n valea Iordanului.
Aceste pietre au menire,
De a sluji drept amintire,
Copiilor lui Israel.”
Ei au făcut cum a spus el
Și din Iordan, au adunat
Douăsprezece pietre-ndat’,
Așa cum Domnu-a poruncit,
Lui Iosua, când i-a vorbit.
Pietrele-acelea, le-au luat
Și-n locu-n care-au înnoptat
Le-au așezat, drept semn să fie –
Deci una la o seminție.
Iosua a făcut la fel:
Douăsprezece pietre, el
Strâns-a-n Iordan, unde au stat
Preoții care au purtat
Chivotul legământului,
Al Domnului pământului.
Și astăzi se mai află ele,
Ascunse-n apele acele.
Preoții care au cărat
Chivotul, în Iordan au stat
Până când fost-au împlinite
Poruncile ce-au fost primite
De Iosua, pentru ai lui,
Date din partea Domnului,
Așa precum îi poruncise
Și Moise-atunci când îi vorbise.
Întreg poporul a pornit,
Trecând peste Iordan, grăbit.
După ce preoți-au văzut
Că tot poporul a trecut,
Luând chivotul Domnului,
S-au așezat în fruntea lui.
Fiii lui Ruben, însoțiți
De cei ce sunt din Gad ieșiți,
De jumătate dintre case
Din seminția lui Manase,
Au mers în frunte, înarmați.
Ei i-au condus pe ai lor frați,
Așa precum Moise-a voit,
În vremea-n care a trăit.
Aproape patruzeci de mii
Erau ai lui Israel fii,
Toți la olaltă adunați,
Gata de luptă și-narmați,
Șezând în fața Domnului,
Pe câmpul Ierihonului.
Atuncea, Domnul l-a-nălțat,
Pe Iosua. L-a ridicat,
Față de-ntregul Israel,
Încât, toți s-au temut de el,
Și-aceiași teamă, negreșit,
Ca și lui Moise, i-au nutrit.
Lui Iosua, Domnul i-a spus:
„Preoților care au dus
Chivotul, să le dai porunci
Să iasă din Iordan.” Atunci,
Spre preoți, Iosua s-a dus:
„Ieșiți afară!” – el le-a spus,
Iar ei, îndată, au plecat.
Când preoții care-au cărat
Chivotul legământului,
Din albia Iordanului,
Pe a ei margine-au pășit,
Apele toate-au revenit,
Așa cum fost-au la-nceput,
Și peste maluri au trecut.
Era a zecea zi din an –
În luna-ntâi – când, din Iordan,
Întreg poporul a ieșit
Și la Ghilgal a poposit,
Spre Ierihon, în partea care
Aflată-i spre soare răsare.
Iosua, la Ghilgal, a pus
Pietrele care le-a adus
Din albia Iordanului.
El a vorbit poporului:
„Când au să-ntrebe-ai voștri prunci,
„Ce-s aste pietre?”, voi – atunci –
Să-i învățați în acest fel:
„E semn că-ntregul Israel,
Peste Iordan – prin râul care
Voi îl vedeți azi, fiecare –
Trecut-a ca și pe uscat,
Căci Domnul vostru a secat
Atunci, apa Iordanului,
În fața oamenilor Lui,
La fel precum a mai făcut
În al Egiptului ținut
Când, din robie, ne-a scăpat,
Când Marea Roșie-a secat,
Încât prin ea, noi am trecut.
Pe toate-acestea, le-a făcut,
Ca neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Să știe cum că Domnul are,
Întotdeauna, brațul tare,
Iar voi s-aveți teamă, mereu,
De-al vostru Domn și Dumnezeu.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
