Iosua 2
2
Cele două iscoade la Ierihon
1Iosua – al lui Nun fecior –
S-a dovedit prevăzător
Căci din Sitim, el a trimis
Două iscoade și le-a zis:
„Duceți-vă și cercetați
Țara, dar vreau să vă uitați,
Atent – în mod deosebit –
La Ierihon.” Ei au pornit,
La drum, de-ndată. Au ajuns
La Ierihon și au pătruns
În casa unei curve, care
Le-a pregătit loc de culcare.
Rahav, femeia s-a numit
Și-n casa ei, i-a găzduit.
2Atunci, de știre, i s-a dat,
Celui ce fost-a împărat,
La Ierihon, și i s-a zis:
„Din Israel, ni s-au trimis
Oameni, ca să ne iscodească.
Ei trebuiau ca să sosească
Azi noapte-n țară, împărate.”
3Aflând de cele întâmplate,
Stăpânitorul a trimis
Slugi, la Rahav, care i-au zis:
„Scoate-i pe-acei bărbați, afară,
Căci au venit la noi în țară,
Să iscodească-al nost’ ținut!”
4Femeia, însă, nu a vrut
Să se supună. I-a ascuns,
Pe cei doi oameni, și-a răspuns:
„E-adevărat că au venit
Doi oameni, care-au poposit,
La mine, însă, n-am știut
Ce gânduri au și ce-au făcut.
5Acuma, nu mai sunt la mine,
Pentru că noaptea – știți prea bine –
Poarta se-nchide. La apus,
Ei au plecat. Unde s-au dus,
Nu pot să știu. Dar să porniți,
Degrabă, ca să-i urmăriți,
Căci negreșit o să-i aflați.”
6Femeia, pe cei doi bărbați,
Pe-acoperiș, sus, i-a suit
Și-apoi, cu in, i-a învelit,
Căci inul pe care-l avea,
Pe-acoperiș și-l întindea.
7Oameni-aceia au ieșit
Și pe cei doi, i-au urmărit,
Mergând pe firul drumului,
Spre apele Iordanului,
Iar porțile de la cetate
Au fost, pe dată, încuiate.
8Rahav, pe-acoperiș, s-a dus
Și-apoi, iscoadelor, le-a spus:
9„Eu știu că Domnul e Cel care
V-a dat această țară mare.
Pe toți, acum, ne-a apucat
Groaza de voi și ne-ncetat,
Toți oamenii din țara noastră,
Vor tremura, în fața voastră.
10Am auzit ce a făcut –
În al Egiptului ținut –
Al vostru Domn. Noi am aflat
Cum Marea Roșie-a secat
În față la al vost’ popor.
De soarta împăraților
Sihon și Og, care ședeau
Peste-Amoriți și-mpărățeau,
De-asemenea, am auzit.
Noi știm că voi i-ați nimicit
Pe-aceștia, cu desăvârșire,
Și că i-ați șters de peste fire.
11De când, acestea, le-am aflat,
Inima noastră s-a tăiat.
S-a dus toată nădejdea noastră –
S-a spulberat, în fața voastră –
Căci știm că Domnul vost’, mereu,
E-adevăratul Dumnezeu
În ceruri sus și pe pământ.
Alții, asemeni Lui, nu sânt.
12Acum, vă rog să îmi jurați
Că voi aveți să mă cruțați.
De-asemeni, pentru tatăl meu –
Pentru-a lui casă – vă rog eu,
Să arătați îngăduință,
Așa precum, bunăvoință,
V-am arătat și eu, la noi.
Un semn voiesc, să îmi dați voi,
Prin cari să am încredințare
Cum că am căpătat cruțare,
13Cum că, în viață, îi lăsați,
Pe tatăl meu, pe ai mei frați,
Surorile-mi de-asemenea,
Și-n urmă și pe mama mea.
De grijă-ai voștri să ne poarte
Și să ne scape de la moarte.”
14Acei bărbați i-au zis apoi:
„Gata suntem ca, pentru voi,
Chiar să murim, de ne scăpați
Și de, pe față, nu ne dați.
Când Dumnezeu, în mâna noastră,
Are să lase țara voastră,
Noi toți, atunci, ne-om purta bine,
Căci vom avea, față de tine,
Bunăvoință și-astfel ție,
Îți arătăm credincioșie.”
15Rahav i-a scos, apoi, din casă.
Pe geam, i-a ajutat să iasă,
În frânghii prinși, pentru că ea,
Atuncea, casa și-o avea,
Chiar lângă zidul ce păzește
Cetatea și o-mprejmuiește.
16Apoi, le-a zis: „Duceți-vă!
Spre munte, îndreptați-vă,
Ca nu cumva să vă găsească
Cei puși ca să vă urmărească.
Ascunși, trei zile, să stați voi,
Pân’ s-or întoarce înapoi
Cei ce sunt puși să scotocească
Ținutul, ca să vă găsească.
După aceea, veți putea,
De-al vostru drum, a vă vedea.”
17Atunci, i-au zis cei doi bărbați:
„Iată cum fi-vom dezlegați
De jurământul nost’, pe care,
Ne-ai pus să-l facem, la plecare:
18Când vom veni a doua oară,
Și vom intra la voi în țară,
Tu ai să legi astă frânghie
De fir – care-i cărămizie –
Chiar la fereastra ta, prin care,
Azi, nouă, tu ne-ai dat scăpare.
Pe tatăl tău, pe mama ta,
Să-i chemi cu tine-atunci, a sta.
De-asemenea, ai face bine
Să-i iei pe frații tăi la tine,
Precum și pe familia care
Cel ce îți e părinte-o are.
19Dar dacă unul dintre ei –
Deci dintre oamenii acei
Care, la tine, au să fie –
Iese afară, să se știe
Că al său sânge va cădea
Pe capul său, căci nimenea,
Dintre ai noști’, nu-i vinovat
De moartea celui ce-a plecat.
Dar dacă cineva, din noi,
Va pune mâna mai apoi,
Pe unul din aceia care
La tine și-au aflat scăpare,
Sângele lui, o să se vadă
Că peste noi are să cadă.
20În caz că noi vom fi trădați
De către tine, dezlegați
Avem a fi de jurământ.”
21„Să fie după-al vost’ cuvânt” –
Răspunse ea. Ei și-au luat
Un bun rămas și au plecat.
Rahav își puse, grijulie,
Frânghia cea cărămizie,
În geam, așa precum i-au spus.
22Spre munți, iscoadele s-au dus,
Unde au stat trei zile-apoi,
Până veniră înapoi
Aceia cari i-au urmărit.
Urmăritori-au răscolit
Trei zile drumu-n lung și-n lat,
Însă, de urmă, nu le-au dat.
23Din munți, iscoadele-au ieșit
Și la Iordan au revenit.
Trecură peste râu-acel,
În tabăra lui Israel,
La Iosua, la șeful lor,
Cari este al lui Nun fecior.
24Lui Iosua, cei doi i-au zis:
„Am fost, așa cum ne-ai trimis,
Și-ntr-adevăr, noi am văzut
Precum că Domnul a făcut
Ca astă țară minunată,
În mână, să ne fie dată,
Căci toți locuitorii țării –
Cât vezi cu ochi-n largul zării –
Cuprinși de spaimă-au tremurat,
În fața noastră, ne-ncetat.”
Selectat acum:
Iosua 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca