Iosua 11
11
Mare bătălie la apele Merom
1Iabin – cel care-a-mpărățit
Peste Hațor – a auzit
De lucrurile petrecute.
Înspăimântat, trimise iute,
Soli, la-mpăratul din Madon,
La împăratul din Șimron,
La cel care, înscăunat,
Sta la Acșaf ca împărat,
2La împăratul cel de frunte –
La miazănoapte-aflat de munte –
La împăratul din câmpie –
Care-a domnit, precum se știe,
La miazăzi de locul care
Drept Chineret, nume, își are –
La cei ce-n vale se aflau,
La cei care împărățeau
Pe înălțimea Dorului
Către apusul soarelui,
3La întreg neamul Canaanit
Care ședea la asfințit,
La Amoriți și la Hetiți,
De-asemenea la Fereziți,
Apoi la neamul Iebusit
Care în munți a locuit
Și-n urmă-apoi Heviților
Cari își aveau ținutul lor
La poalele Hermonului –
În Mițpa – chiar în fața lui.
4Aceste neamuri au primit
Soliile și s-au unit,
Alcătuind o oaste care
Era în număr foarte mare.
Când o priveai în largul zării,
Părea ca și nisipul mării.
Pe lângă arme, fiecare
Au mai avut și cai și care.
5Toți împărații au găsit
Că locul cel mai potrivit
Ca să-și adune om cu om,
Este la apele Merom;
Au hotărât ca-n locu-acel
Să-i țină piept, lui Israel.
6Domnul, la Iosua, S-a dus
Și-apoi în acest fel, i-a spus.
„Fii tare dar, și nu te teme,
Căci mâine, pe această vreme,
Pe toți, bătuți, am să vi-i dau,
În mâna voastră. Însă vreau
Ca vinele picioarelor,
Tu să le tai, cailor lor;
Iar carele – toate-adunate –
În flăcări, fi-vor aruncate.”
7La apele Merom apoi –
Cu ai săi oameni de război –
Pe ne-așteptate a venit
Iosua și a năvălit
Peste-mpărați și oastea lor.
8În mână la al său popor –
Precum a zis – Domnu-a făcut
Să cadă toți. El i-a bătut
Pân’ la Sidonul zis „cel mare”,
Până la valea Mițpa care
Se află către răsărit
Și-n urmă, i-a înghesuit
La Misrefot-Maim. Apoi,
9Când a sfârșit acest război,
Iosua-ndată a făcut
Așa cum Domnul i-a cerut
Și vinele picioarelor,
El le-a tăiat, cailor lor,
Iar carele – toate-adunate –
În flăcări, fost-au aruncate.
Cuceriri făcute la miazănoapte și în cealaltă parte a țării
10Când Iosua – de la război –
Cu oastea s-a întors apoi,
Către Hațor s-a îndreptat,
Unde, în urmă, a purtat
Mari bătălii înverșunate,
Spre-a pune mâna pe cetate.
Hațorul – fără îndoială –
Pe-atunci, fusese capitală
Pentru acele-mpărății
Spre care s-au trimis solii.
Cel ce era înscăunat,
Peste Hațor, n-a fost cruțat,
Ci a pierit – precum se știe –
Cu-al său popor, în bătălie,
Atuncea când pentru cetate
Crâncene lupte au-fost purtate.
11Astfel, locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Pieiră, iar cetatea lor
Dată a fost flăcărilor.
12Cetățile ce le-au avut
Cei care au aparținut
De a Hațorului cetate,
Au fost și ele-apoi luate.
Toți cei ce-n ele-au fost aflați,
De sabie au fost tăiați,
Căci Iosua i-a nimicit
Pe toți, precum a poruncit
Moise – înaintașul lui –
Cari fost-a robul Domnului.
13Dar nu s-a ars nici o cetate,
Din cele care-au fost aflate
Pe deal, afară de Hațor
Cari, de-al lui Israel popor,
După ce-ajunse-a fi învinsă,
De Iosua a fost aprinsă.
14Israeliții au luat,
Drept pradă, tot ce au aflat
A fi de preț într-o cetate.
Și vitele au fost luate,
Iar toți locuitorii ei,
Prin ascuțișul sabiei
Au fost trecuți, cu mic, cu mare.
Nimeni n-a căpătat cruțare.
15Iosua, astfel, a-mplinit
Ceea ce i s-a poruncit
Lui Moise – robul Domnului –
Care-a lăsat – la rândul lui –
Lui Iosua, porunca dată
De Domnu-n vremea-ndepărtată.
16În felu-acesta, țara toată,
De Iosua a fost luată:
Muntele tot a fost luat,
Ținutu-n miazăzi aflat,
Țara Gosen, valea la fel
Și muntele lui Israel –
Cu câmpul și văile lui –
17Pornind din poala muntelui
Care, pleșuv, se-nalță mare,
Privind către Seir în zare,
Pân’ la Bal-Gad și valea lui
Din granița Libanului,
Și pân’ la muntele chemat
Hermon. Iosua i-a luat
Pe împărații toți, pe care
Acel ținut întins îi are
Și i-a ucis, pe rând, apoi.
18El a purtat, cu ei, război –
Cu oastea lor, nenumărată –
O vreme foarte-ndelungată.
19Cu Israel, n-a putut face
Atunci, nici o cetate, pace,
Afară de neamul Hevit
Ce-n Gabaon a locuit.
Restul, prin luptă-au fost luate:
Cetate dar, după cetate
Au fost prin luptă cucerite
Și multe fost-au nimicite.
20Faptele-așa s-au petrecut,
Pentru că Domnul a făcut
Ca toate neamurile care
Erau în țara ‘ceea mare,
În inimă să se-mpietrească
Și-apoi ele să se unească
Să-i țină piept lui Israel.
Ajuns-au nimicite-astfel,
Așa cum Domnu-a poruncit,
Când El, lui Moise, i-a vorbit.
21Cu Anachimii, mai apoi,
A purtat Iosua război,
Până când el i-a nimicit.
Ținutu-n care-a locuit
Neamul acela cuprindea
Întinderi mari, căci începea
Din muntele Hebronului
Și ajungea hotarul lui,
Pân’ la Debir, Anab și-apoi,
Pe coastă se-ntorcea-napoi,
În muntele lui Israel
Și-n Iuda. Iosua, astfel,
Îi șterse cu desăvârșire,
Din țara care, moștenire,
S-a dat pentru al său popor.
22Din neamul Anachimilor,
Mai locuiau cei ce-au scăpat,
La Gaza, la Asdod și Gat.
23Deci Iosua, mâna, a pus
Pe toată țara, cum a spus
Domnul, prin Moise. Apoi el,
Copiilor lui Israel,
A dăruit-o-n stăpânire,
Ca să le fie moștenire,
Iar fiecare a primit
Partea ce i s-a cuvenit
Ca stare și ca seminție.
Domnu-a făcut apoi, să vie
Un timp de tihnă, negreșit,
În care țara a găsit
Odihna binecuvântată
Cari doar prin pace este dată.
Selectat acum:
Iosua 11: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca