Iov 5
5
Nelegiuitul piere
1„Strigă acum! Hai, spune-mi cine
O să te-asculte și pe tine?
Cărui sfânt, te vei adresa?
2Nebunul, în mânia sa,
Piere ucis. Pe prost, la fel,
Îl mistuie focul din el.
3Prins-a nebunul rădăcină,
Dar iată că fără pricină –
Pe negândite, dintr-odată –
Casa îi este blestemată.
4Feciorii săi nu au noroc:
Sunt spulberați din al lor loc
Și, în picioare, sunt călcați,
Fără să poată-a fi scăpați.
5Ceea ce el a secerat,
De cei flămânzi, este mâncat,
Căci și din spini, tot i-au răpit;
Cei însetați i-au înghițit
Toată averea lui cea mare.
6Nenorocirea nu răsare
Doar din țărână. Câte sânt
Durerile, nu în pământ
7Ele-ncolțesc. Spre suferință,
Se naște-a omului ființă,
Precum scânteia, bunăoară,
Se naște și-apoi, iată, zboară!”
Ajutorul este la Dumnezeu
8„Eu aș fugii la Dumnezeu.
I-aș spune Lui, necazul meu,
9Căci știm că face lucruri cari
Sunt nepătrunse, minuni mari
10Și fără număr. Pe câmpie,
El face, ploaia, ca să vie.
El ne dă apă, pe pământ.
Toate, prin voia Lui doar, sânt.
11Înalță El, pe cei smeriți
Și-i mântuie, pe necăjiți.
12Celor vicleni, le nimicește
Planul cel rău și le zdrobește
Putința de a-l fi-mplinit.
13De-asemenea, a năruit
Capcanele ce le-au întins
Înșelătorii. El i-a prins,
Pe înțelepți, în planul lor,
În miezul vicleniilor.
14Pe toți acești, El i-a învins:
În miezul zilei, i-a împins
În beznă, unde i-a lăsat
Să bâjbâie, neîncetat,
Conduși de-amăgitoare șoapte,
De parcă-ar fi în miez de noapte.
15Astfel, Domnul l-a ocrotit
Pe cel slab și l-a izbăvit
De-amenințarea celor răi –
Din mâna dușmanilor săi.
16Așa, nădejde-a sprijinit
Pe cel care-i nenorocit,
Iar făr’delegea – ce să facă? –
Și-a închis gura, ca să tacă.”
La adăpostul lui Dumnezeu
17„E fericit omul certat
De Dumnezeu. Neîncetat,
Să prețuiești mustrarea Lui.
18El face rana omului
Și-apoi o leagă; El rănește,
Și tot El și tămăduiește.
19De șase ori ești izbăvit
De la necaz și, negreșit,
De șapte ori tu vei învinge
Răul, și nu te va atinge.
20De moarte, tu vei fi scăpat
Și nu vei fi înfometat;
De sabie te scapă-apoi
Domnul, la vreme de război.
21De-al limbii bici, adăpostit
Vei sta și fi-vei liniștit,
Când pustiirea o să vie.
22Vei râde de a ei urgie
Și de al foametei măcel.
De fiare, teamă n-ai, defel,
23Pentru că legământ vei face
Chiar și cu pietrele și pace
Afla-vei, căci de tine, știre,
Și fiarele au. Fericire,
24În cortul tău, tu dobândești,
Iar turmele ți le găsești
25Întregi. Îți vezi sămânța ta,
Pe urmă-ți, cum se va sălta,
La fel ca iarba câmpului.
26Iar când Stăpânul timpului
Te va chema de pe pământ,
Ca să te-așeze în mormânt,
Vei fi ca snopul adunat
La vremea lui. Am cercetat
27Tot ceea ce ți-am povestit,
Adevărate le-am găsit.
Ascultă-mă, căci nu-i de rău,
Ci totu-i spre folosul tău!”
Selectat acum:
Iov 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca