YouVersion
Pictograma căutare

Iov 34

34
1Din nou, Elihu a luat
Cuvântul și-a continuat:
2„Voi, înțelepți, mă ascultați!
Iar voi, aminte, să luați –
Voi care pricepuți vă știți –
Căci vreau să îmi deosebiți,
3Să-mi înțelegeți vorbele,
La fel precum bucatele,
De-al gurii cer vor fi gustate.
4Vreau să vorbesc doar cu dreptate
Și aș mai vrea să căutăm
Ce este drept și să luăm
Ce este bun doar, între noi.
Deci iată ce-a zis Iov, iar voi
De bună seamă-ați auzit:
5„Nimic rău nu am făptuit
Și sunt complet nevinovat!
Dar Domnul, însă, nu mi-a dat
6Dreptate. Trec drept păcătos
Și drept un mare mincinos.
De grele răni, eu sunt pătat,
Deși nu am nici un păcat.”
7Este vreun om, asemenea
Lui Iov, care să poată bea
Batjocura, cum apă bei,
8Și care merge cu acei
Oameni ce sunt nelegiuiți,
Mână în mână, strâns uniți?
9A zis: „Nu este treabă bună –
Nici un folos nu-i – să își pună
Omul, plăcerea-n Dumnezeu.”
10Vă rog acuma, glasul meu –
Voi care pricepuți sunteți –
Să-l ascultați și de puteți,
Vreau bine a mă înțelege!
Departe-i de fărădelege
Și nedreptate Cel de Sus!
Așadar – după cum am spus –
11El răsplătește omului,
După măsura faptei lui!
12Nu! Negreșit, El n-a putut,
În tot ceea ce a făcut,
Fărădelegi să săvârșească.
13Cine L-a pus să cârmuiască
Pământul? Sau vreun împărat,
Lumea în grijă, I-a lăsat?
14Dacă la El doar s-ar gândi,
Dacă-napoi Și-ar dobândi
Și Duhul și a Lui suflare,
15Atuncea vietatea care
Din carne este, va pieri.
Pricepeți deci, că va muri
Orice viețuitoare, până
La noi, cari suntem din țărână.
16De ai pricepere, ascultă!
Iar cu înțelepciune multă,
Să înțelegi vorbele mele
Și ia învățături din ele!
17Acela care se vădește
Cum că dreptatea n-o iubește
Fiind al ei vrăjmaș, gândești
Că va domnii? Sau osândești
Tu, pe Cel Drept și-Atot Puternic?
În fața Lui, nu-i nimeni vrednic!
18Și domnitori și împărați,
De El, la fel, toți sunt tratați:
„Nevrednici” și „Nelegiuiți”,
Deopotrivă sunt numiți!
19Nu cată fața celor mari;
Deosebiri, între cei cari
Bogați sunt sau săraci, nu-ncap
‘Naintea Lui: la fel Îi plac;
Ale Lui mâini i-a modelat
Pe toți și-apoi, viață le-a dat.
20Toți, într-o clipă, vor muri.
La miezul nopții va pieri
Chiar un întreg popor. Cel tare
Moare și el, deși nu are,
Amestec, mâna omului;
21Căci Dumnezeu, din cerul Lui,
Vede purtarea tuturor,
Pasul oricărui muritor.
22Nelegiuiții nu au unde,
De Dumnezeu, a se ascunde.
În beznă sau în noaptea sumbră
Întinsă peste-a morții umbră,
De sunt pitiți, El îi zărește.
23Puțin timp, Lui îi trebuiește
Pentru-al chema la judecată
24Pe om. De-asemenea, de-odată
Fără a face cercetare,
El îl zdrobește pe cel mare
Și pune pe-altu-n locul său,
25Căci știe tot ce-a făcut rău.
Tot ceea ce a făptuit,
Domnul, din ceruri, a zărit;
El îi răstoarnă, îi zdrobește
26Și-n fața tuturor, lovește,
27Pe cei mari cari s-au abătut
De pe-al Lui drum. Ei au făcut
28Să urce al săracului,
Glas, înaintea Domnului –
Atenția I-au îndreptat
Spre cel nenorocit, aflat
29În strâmtorare. Când dă pace,
Cine și ce-ar mai putea face
S-o tulbure? De Își ascunde
El Fața, cine va pătrunde
Până la El, spre a-L vedea?
Puterea Lui e-asemenea
De-I stă în față un popor
Sau doar un singur muritor.
30El nu-Și voiește, stăpânit –
Poporul – de-un nelegiuit,
Ca nu cumva cel rău să fie,
Pentru popor, o cursă vie;
31Căci n-a zis către Dumnezeu:
„M-ai pedepsit, dar de-acum eu
Nu am să mai păcătuiesc.
32Arată-mi dar, unde greșesc,
Să văd – nu ca în alte dăți –
Și nu voi face nedreptăți.”
33Vreau să-ți cunosc, părerea, eu.
Oare va face Dumnezeu
Dreptate? Cred că înțelegi
Că tu lepezi, și tu alegi!
Spune ce știi, hai, spune tot!
34Toți înțelepții, eu socot
Cum că dreptate au să-mi dea,
Împărtășind părerea mea:
35„Fără pricepere vorbește –
Acuma – Iov. Lui îi lipsește,
Din vorbe, dreapta judecată.
36Să fie dar, continuată
Proba la care e supus,
Căci prin tot ceea ce a spus,
Cu cei răi s-a asemănat
37Și-n plus și-a mai adăugat
Păcate noi – acum făcute –
Lângă greșelile avute.
Bătând din palme, își sporește
Cuvintele ce le rostește
În contra Domnului și nici
Nu-i pasă că suntem aici!”

Selectat acum:

Iov 34: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te