Al Domnului Duh m-a făcut,
Și Cel Puternic m-a umplut
De viață, cu a Lui suflare.
Ce poți răspunde-n apărare?
Fii gata să-ți susții pricina
Și să-ți înlături – de poți – vina!
Al tău seamăn, mă aflu eu
Aici, privit de Dumnezeu.
La fel ca tine-am fost luat,
Tot din noroiul frământat.
În acest fel, frica de mine
N-o să te tulbure pe tine,
Iar greutatea mea trupească
Nu are să te copleșească.
Ai spus tu, în auzul meu:
„Eu sunt curat și-am fost, mereu,
Neprihănit. Nu este-n mine
Fărădelege – știți prea bine!
Doar Domnu-mi caută pricină
Și îmi găsește-ntr-una vină.
Dușman al Său, mă socotește,
Toate mișcările-mi pândește
Și în butuci mi-a așezat
Picioarele.” Te-am ascultat
Și-ți voi răspunde: tu greșești,
Prin vorbele ce le rostești,
Căci n-ai dreptate! Dumnezeu
A fost, e, și va fi mereu,
Decât umilul om, mai mare!
Cu El vrei să te cerți tu, oare,
Că n-a dat, pentru fapta Lui,
Vreo socoteală omului?!
În multe feluri – când dorește –
Domnul, din ceruri, ne vorbește,
Dar omul – fără să se teamă –
Nu-ntotdeauna-L ia în seamă.
Prin vise, prin vederi de noapte
Ajung la noi ale Lui șoapte,
Când omul e întins în pat
Și-n somn adânc e cufundat.
Pe ale cerului cărări,
El ne trimite înștiințări
Și-n mintea noastră-ntipărește
Învățături, căci ne ferește,
În felu-acesta, de mândrie.
Iată dar cum Dumnezeu știe
Să ne abată de la rău,
Cum sufletul omului Său,
Știe, de groapă să-l păzească,
De sabie să nu-i răpească
Viața din el. Omu-i mustrat
Și prin durere, când culcat
Se află în culcușul lui:
Atunci, de mâna Domnului
Ființa-i este frământată
Ca într-o luptă necurmată
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
