Cu El vrei să te cerți tu, oare,
Că n-a dat, pentru fapta Lui,
Vreo socoteală omului?!
În multe feluri – când dorește –
Domnul, din ceruri, ne vorbește,
Dar omul – fără să se teamă –
Nu-ntotdeauna-L ia în seamă.
Prin vise, prin vederi de noapte
Ajung la noi ale Lui șoapte,
Când omul e întins în pat
Și-n somn adânc e cufundat.
Pe ale cerului cărări,
El ne trimite înștiințări
Și-n mintea noastră-ntipărește
Învățături, căci ne ferește,
În felu-acesta, de mândrie.
Iată dar cum Dumnezeu știe
Să ne abată de la rău,
Cum sufletul omului Său,
Știe, de groapă să-l păzească,
De sabie să nu-i răpească
Viața din el. Omu-i mustrat
Și prin durere, când culcat
Se află în culcușul lui:
Atunci, de mâna Domnului
Ființa-i este frământată
Ca într-o luptă necurmată,
Fiindu-i și de pâine greață.
A doua zi de dimineață,
Bucatele atent gătite,
Ajung a-i fi nesuferite.
Apoi, carnea-i s-a prăpădit
Și oasele-i s-au dezvelit.
Sufletu-i e în fața porții
Mormântului; trimișii morții
Sunt gata, viața, să-i răpească.
Doar dacă o să mijlocească
Un înger, pentru omu-acel,
Domnul se va-ndura de el,
Zicând apoi, îngerului:
„Salvează viața omului,
Pentru că am găsit că are
Un preț, pentru răscumpărare!”
Atunci, carnea lui o să fie
La fel ca în copilărie,
Ba chiar cu mult mai frăgezită,
Căci îi va fi iar dăruită
A tinereții dulce vreme.
Când o să-L roage și-o să-L cheme
Pe Domnul, binevoitor
Îi va veni în ajutor,
Îl va lăsa să-I vadă fața
Și are să îi cruțe viața
Pentru că îi va da-napoi
Neprihănirea. Omu-apoi,
În fața semenilor lui,
Va cânta slavă Domnului
Zicând: „Eu am păcătuit,
Dar Domnul nu m-a pedepsit!
Iată, dreptatea am călcat
Și totuși, Domnul m-a iertat,
Iar sufletul mi-a izbăvit!
De-a morții gură, m-a ferit,
Mi-a șters Măritul, toată vina,
Iar viața mea vede lumina!”
Aceste lucruri, Dumnezeu
Le face – după cum cred eu –
Prin mare îndurarea Lui –
De două, trei ori – omului
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
