YouVersion
Pictograma căutare

Iov 26:7-14

Iov 26:7-14 BIV2014

‘Naintea Lui. El a întins Al miazănopții necuprins, Asupra golului și-apoi, Și-a-ntors privirile spre noi: Acest pământ, El l-a luat Și peste hău l-a așezat. Chiar dacă pe nimic el șade, Din locul său nicicând nu cade. El leagă apa ploilor În nori; sub greutatea lor, Norii rezistă – nu se sparg. Acoperă, în al Său larg, Cu nori, scaunu-I de domnie. A tras o boltă – cum se știe – Pe fața apelor. Știm iar, Cum că a stabilit hotar Între lumină și-ntuneric – Le-a despărțit El, Cel Puternic. Se mișcă stâlpii cerului, Speriați de-amenințarea Lui. Prin forța Lui, e tulburată A mării apă și, sfărmată, De-a Sa pricepere-i apoi, Furia ei. Vedem și noi Cum norii îi îndepărtează Suflarea-I și înseninează Bolta cerească. Mâna Lui Oprește graba șarpelui Fugar, pe care îl străpunge. Iar ceea ce la noi ajunge Din măreția forței Sale, Sunt doar hotare – margini ale Cărărilor lui Dumnezeu – Iar tot ceea ce simțesc eu – Și-asemeni voi – e-o adiere, E doar o mică mângâiere! Deci sub întinsul zărilor, S-asculte al lucrărilor Lui Dumnezeu tunet puternic, Cine-ar putea să fie vrednic?”

Citește Iov 26