Iov 24
24
1„De ce, timpul de judecată
Nu e păzit și nu-i lăsată
Putința celor care-L știu
Pe Dumnezeul nostru viu,
Să-I vadă zilele sortite
Pentru pedepsele rostite?
2Sunt unii cari mută hotarul
Și fură turme. Iau măgarul
3Orfanului; zălog, săraca
Vădană o să le dea vaca.
4Pe cei lipsiți, îi îmbrâncesc
Din drumul lor și îi silesc
Pe-ai țării bieți nenorociți
Să se ascundă. Îngroziți,
5Aceștia ies de dimineață –
La fel cum caută verdeață
Măgari sălbatici în pustie –
La lucru, plată să le fie
Pâinea pentru copiii lor.
6Doar pentru ei trudesc de zor:
Struguri culeg, nutreț cosesc,
Căci pe cel rău, ei îl slujesc
Muncind după o învoială.
7Îi prinde noaptea-n umezeală:
De-mbrăcăminte sunt lipsiți,
De-al nopții frig sunt biciuiți
Și nu au nici o-nvelitoare.
8Ploaia de munte-n mădulare
Le intră. Dacă nu găsesc
Vreun adăpost, se ghemuiesc
Pe lângă stânci, pe unde-ajung.
9Chiar de la sân, cei răi îl smulg
Pe-orfan, după ce au răpit,
Zălog, tot ce-a agonisit
10Omul sărac. Săracii sânt
Cu toții goi; pe ploi, pe vânt
Bieții de ei sunt dezbrăcați.
Strâng snopi, dar sunt înfometați.
11La cel nelegiuit slujesc,
Și-n ale lui grădini trudesc:
Fac untdelemn și calcă-n teascuri,
Cosesc și curăță de vreascuri
Câmpia, dar ale lor cete,
Într-una, suferă de sete.
12Vaierul celor care mor
Și strigătul răniților
Răsună în cetăți, mereu…
Și totuși, iată, Dumnezeu
Nu ia în seamă, pe pământ,
13Aceste mișelii. Mulți sânt
Vrăjmași luminii – ale ei
Cărări nu le-au știut acei,
Și-atunci, pe ele, n-au călcat.
14Iată, zorii s-au revărsat,
Iar ucigașul s-a trezit.
Pe cel sărac, pe cel lipsit
Îl va ucide; va ședea
Până când noaptea va cădea,
Ca de-ntuneric protejat,
Să se apuce de furat.
15Ochiul curvarului pândește
Amurgul și, în gând, șoptește:
„De nimeni nu voi fi zărit,
Căci fața mi-am acoperit.”
16Cu toții, noaptea, case sparg –
Căci noaptea se simt la loc larg –
Însă când zorii au să vină,
Se-ascund, pentru că de lumină
17Se tem. Când vine dimineața,
Simțesc cum le-nfioară fața
A morții umbră; se-ngrozesc,
Lumina ei, când o zăresc.
18Cei răi alunecă ușor,
Pe suprafața apelor,
Iar părțile lor pe pământ,
Blesteme se vădesc că sânt;
Ei n-au să calce, nicidecum,
Pe calea viilor. Precum,
19Când seceta a însoțit
Căldura verii și-a sorbit
Apa zăpezii de-a secat
Pârâul cel învolburat,
La fel cel ce-a păcătuit,
De moarte fi-va înghițit.
20De-al mamei pântec e uitat,
Viermii, din el, s-au ospătat,
De nimeni nu e pomenit
Căci uită toți, că a trăit.
Nelegiuitul e sfărmat
Ca și-un copac, căci a prădat
21Femei cari fii nu au avut,
Și nici un bine n-a făcut
Sărmanei văduve, la greu.
22Și totuși, iată, Dumnezeu
Lungește, prin puterea Lui,
Anii nelegiuitului –
A celor silnici pe pământ –
Și iarăși în picioare sânt,
Cu zâmbetul întins pe față,
Tocmai când nu sperau la viață.
23El, liniște, le dăruiește
Și-ncredere, dar îi pândește,
Căci ochii Și I-a pironit
Pe calea lor. Când i-a simțit
24Că-și saltă capul din pământ,
În acea clipă, nu mai sânt!
Cum mor oamenii, și ei mor –
La fel ca orice muritor;
Ca spicele vor fi tăiați!
25Așa e că dreptate-mi dați?
Am zis eu, oare, vreo minciună?
De-am zis, doresc să mi se spună!
De cine, fi-vor nimicite
Vorbele mele-aici rostite?”
Selectat acum:
Iov 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca