Iov 10
10
1„De viață, eu sunt dezgustat.
Iată că astăzi, glas am dat
Plângerii mele și vorbesc
Cu-amărăciunea ce-o simțesc.
2De-aceea-I spun lui Dumnezeu:
„Nu-Ți osândi robul, mereu!
Arată-mi ce n-am făcut bine,
Încât acum Te cerți cu mine!
3Îți place să mă chinuiești?
Sau poate că disprețuiești
Făpturile mâinilor Tale,
Pentru că ai găsit cu cale
Ca bunătatea Ta cerească,
Peste cei răi, să strălucească?
4De carne oare-s ochii Tăi?
Vezi ca și omul, cu ai săi?
5Oare zilele Domnului
Sunt ca zilele omului?
Iar anii Tăi ca ai lui sânt,
6Încât îmi cauți, pe pământ,
Păcatul ce l-am săvârșit,
Să-l cercetezi? Dar n-am greșit,
7Și știi că sunt nevinovat
Și că nu pot să fiu scăpat
Din a Ta mână. Bine știu
8Că m-ai făcut un suflet viu;
Că mâinile-Ți m-au modelat
În întregime – chip mi-ai dat…
Și-acuma, Tu mă nimicești!
9Dar oare, nu Îți amintești
Căci precum lutul m-ai lucrat?
Acum, de ce Te-ai mâniat
Și vrei ca să mă faci țărână?
10Nu m-a muls, oare, a Ta mână,
Ca laptele? M-ai închegat
Ca brânza și m-ai îmbrăcat,
11Când strai din carne mi-ai făcut,
În piele prins, și l-ai țesut
Cu oase; vinele-au fost ața.
12Mi-ai dat bunăvoință. Viața,
Prin grija Ta, mi-a fost păstrată.
13Ce-ai urmărit, acuma știu! Iată
Ce gând, în inimă, aveai
Și ce anume Tu doreai:
14Voiai ca să mă urmărești
Și, grabnic, să mă pedepsești.
15Vai mie, de sunt vinovat!
Chiar dacă sunt nevinovat,
De îndrăzneală sunt lipsit
Să-mi ridic capul, căci hrănit
Sunt cu rușine, înglodat
16În făr’de legi. De-am ridicat
Capul, cumva, mă urmărești
Precum un leu și mă lovești
Cu lucruri de mirat. Ai pus
17Noi martori, care i-ai adus
În contra mea. Tu Îți sporești
Mânia și mă năpădești
Cu valuri de nenorocire.
Nu pot scăpa de-a Ta privire!
18Tu, din a mamei pântece,
M-ai scos afară. Pentru ce?
De-aș fi murit când m-am născut!
Al Tău ochi nu m-ar fi văzut;
19Eram precum cei ce nu sânt:
Din pântece, drept în mormânt
20Aș fi trecut! Nu sunt puține
Zilele mele? Greu îmi vine
Ca să răsuflu! Rău îmi face!
Să plece și să îmi dea pace!
Aș vrea ca să mă odihnesc.
21Mai înainte să pornesc,
Aș vrea să mai respir puțin
Și-apoi să plec, să nu mai vin,
22Să plec spre țara umbrei morții.
Voi trece peste pragul porții,
În țara cea de beznă plină,
Unde-ntunericu-i lumină!”
Selectat acum:
Iov 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca