Ioan 4
4
Samariteanca
1Iisus fusese înștiințat,
Că Fariseii au aflat
Precum că El, mai mulți, botează,
Decât Ioan, și că-L urmează
Mai mulți discipoli. Dar, Iisus
2Nu boteza, El doar i-a pus,
Pe ucenici, ca să-i boteze
Pe cei ce-au vrut să Îl urmeze.
3Iisus a părăsit Iudeea
Și S-a întors în Galileea.
4În al Său drum, El a trecut,
Prin al Samariei ținut.
5Lâng-o cetate, S-a oprit –
Sihar, aceasta s-a numit –
Cetate care s-a aflat
Lângă ogorul ce-a fost dat
Lui Iosif, de către-al său tată –
Iacov – în vremea-ndepărtată.
6Lângă fântâna ce-o făcuse
Iacov, pe-acel ogor, șezuse
Iisus, să caute odihnă.
Pe când ședea Domnul, în tihnă –
Cam pe la ceasu-al șaselea –
7Văzu cum, către El, venea
Pe firul drumului, să ieie
Apă-n ulcioare, o femeie.
Samariteancă era cea
Cari, spre fântână, se zorea.
Când la fântână s-a oprit
Femeia, Domnul i-a vorbit:
„Apă să scoți, să-Mi dai să beau”–
8Căci ucenicii Lui erau
Plecați, cu toții, în cetate,
De-ale mâncării, ca să cate.
9Samariteanca s-a mirat
Auzind vorba-I, și-a-ntrebat:
„Cum poți Tu, care ești Iudeu,
Să ceri, să Îți dau apă, eu,
Care Samariteancă sânt?!”
10El ascultă al ei cuvânt
Și zise: „De ai fi știut!
O, dacă ai fi cunoscut
Darul lui Dumnezeu, și Cine
E Cel ce spus-a către tine
„Dă-Mi ca să beau”, I-ai fi cerut
Tu, ca să-ți deie, de băut,
Iar El, atunci, ți-ar fi dat ție,
Pe săturate, apă vie.”
11„Apă, cu ce să scoți, nu ai!” –
Zise femeia – „Cum îmi dai –
Adâncă e fântâna – mie,
Așa cum spus-ai, apă vie?
12Decât al nost’ părinte, oare –
Decât e Iacov – ești mai mare?
Căci el, fântâna, a făcut
Și-apoi, din ea, toți au băut:
El însuși și feciorii lui,
Cu turma și cireada lui.”
13Iisus răspunse: „Cine bea,
Din astă apă, va mai bea,
Căci, însetat, va fi, mereu.
14Însă, din apa ce-o dau Eu,
Acela care o să bea,
În veac, nu va simți setea,
Căci apa Mea se va preface –
În cel care o bea și-i place –
Într-un izvor ce-o să țâșnească
În viața veșnică, cerească.”
15„Doamne”, Îi zise-atunci, femeia,
„Să-mi dai și mie, apa ‘ceea,
Să-mi treacă setea, căci socot
Să nu mai vin, apă, să scot.”
16„Cheamă-ți bărbatul”, i-a mai spus,
Femei-atunci, Domnul Iisus.
17Ea Îi răspunse: „N-am bărbat.”
El zise: „Bine-ai cuvântat!
18Avut-ai cinci, dar nu mai ai,
Iar cel cu care-acuma stai,
Nu ți-e bărbat. Drept ai vorbit!”
19Samariteanca a-nlemnit:
„Doamne, eu văd că ești proroc.
20Părinții noștri-n acest loc,
Pe ăst munte, s-au închinat,
Iar noi, la fel, am învățat;
Dar voi ziceți să ne suim
Spre-a ne-nchina-n Ierusalim,
Că-n acel loc doar, se cuvine,
Ca oamenii să se închine.”
21„Femeie – crede-Mă – curând,
Are să vină ceasul când –
Ca Tatălui să vă-nchinați –
Pe munte, n-o să mai urcați,
Nici la Ierusalim apoi,
Nu trebuie să mergeți voi.
22La ce cunoașteți, v-ați rugat
Cu toții; noi ne-am închinat,
La ceea ce am cunoscut.
Dar este bine de știut
Un lucru, pentru orișicine,
Și-anume: mântuirea vine,
De la Iudei. Însă-n curând
23Are să vină ceasul, când,
Închinători-adevărați,
În duh și adevăr, curați,
Tatălui lor au să se-nchine;
Ceasul acel, acuma, vine,
Căci Tatăl Meu așa dorește
Și-astfel de-nchinători voiește!
24Duh este Domnul, iar oricine,
Lui Dumnezeu, vrea să se-nchine,
În duh și adevăr doar, are
Să-I poată face, închinare.”
25Când a sfârșit vorba Iisus,
Femeia zise: „Ni s-a spus,
Și știu dar, că la noi, sosește
Mesia (El se mai numește
Hristosul), iar Acesta poate,
A spune lucrurile, toate.”
26Iisus i-a zis: „Uită-te bine
Și, cu atenție, la Mine:
Cel ce cu tine a vorbit,
E Cel de care-ai pomenit.
Mesia, care, pe pământ,
Venit-a, află că Eu sânt!”
Trezirea din Samaria
27Când ucenicii au venit,
Mult s-au mirat, că L-au găsit,
Șezând de vorbă c-o femeie;
Dar nimeni n-a-ndrăznit să ieie
Cuvântul, spre-a-ntreba „Ce cați?”,
Sau „Despre ce – voi – discutați?”.
28Atunci, femeia și-a lăsat
Găleata și a alergat,
Iute-n cetate, de-a vestit,
Celor pe care i-a-ntâlnit,
29Despre Iisus, zicând: „Haideți,
Grabnic, cu mine, să vedeți
Un om, care – când m-a văzut –
Mi-a povestit tot ce-am făcut!
Mă-ntreb dacă, omul Acel
N-o fi cumva Hristosul, El?”
30Locuitori-atunci s-au dus,
Ca să Îl vadă, pe Iisus.
31În acest timp, ai Lui erau,
În jurul Său și Îl rugau
Ca să mănânce: „Puțin, încă,
Învățătorule, mănâncă!”
32El le-a răspuns: „Am o mâncare,
Ca s-o mănânc, însă, pe care,
Voi n-o cunoașteți, dragii Mei.”
33Atunci, discipoli-ntre ei,
S-au întrebat: „I-a dat, cumva,
De-ale mâncării, cineva?”
34Iisus le-a zis: „A mea mâncare,
E să fac voia Celui care
Trimisu-M-a, iar Eu voiesc,
Lucrarea, să I-o împlinesc.
35Nu ați spus voi, toți, într-un glas,
Că patru luni au mai rămas
Până când secerișul vine?
Priviți în jurul vostru, bine:
Holdele-s albe, pârguite,
Fiind, de seceriș, gătite.
36Cel care seceră, primește
Plată și roade-agonisește,
Pentru o viață-n veșnicie,
Să aibă, astfel, bucurie,
Atât cel care-a semănat,
Precum și cel ce-a secerat.
37Căci dreaptă-i zicerea ce-a spus:
„Seamănă unul, dar s-a dus
Un altul, de a secerat.”
38Să secerați, v-am îndreptat,
Unde voi nu ați ostenit,
Pentru că alții s-au trudit
Și-n truda lor, voi ați intrat.”
39Samariteni muți s-au aflat,
Atuncea, în cetatea ‘ceea,
Și auzind ce-a spus femeia –
Că „El mi-a zis tot ce-am făcut” –
Îndată-n Domnul, au crezut.
40La El, Samariteni-acei,
S-au dus, rugându-L ca, la ei,
Să mai rămână. De-al lor glas,
El ascultă și-a mai rămas,
Acolo, două zile-n care
41Crescuseră, în număr mare,
Samaritenii locului,
Care-au crezut cuvântul Lui.
42Femeii, mulți, apoi, i-au spus:
„Acum, noi credem, în Iisus,
Nu din pricina spusei tale,
Ci datorită vorbei Sale,
Pentru că noi L-am auzit
Și-astfel, cu toți, ne-am lămurit
Că Acest om, Hristosul, este –
Mântuitorul lumi-aceste.”
Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc
43După ce, două zile-a stat,
Spre Galileea, a plecat
44Iisus, căci singur a vestit
Că un proroc nu-i prețuit
În a sa țară, înde-ajuns.
45În Galileea, a ajuns
Și-a fost, de toți, bine primit,
Pentru că mulți L-au întâlnit,
Chiar la Ierusalim, când ei
Au fost la praznic. Toți acei,
Lucrările ce le-a făcut
Hristos, acolo, le-au văzut.
46Iisus veni, după aceea,
Iarăși, în Cana Galileea,
Unde, din apă, vin făcuse.
Atunci, în Capernaum, fuse
Un om – slujbaș la-mpărăție –
Iar fiu-i, se brodi să fie
Chiar în acea vreme, bolnav.
47Omul, văzându-l că e grav –
Și cum aflase că Iisus
E-n Galileea iar – s-a dus,
Grabnic, la El și L-a rugat
Să-i vindece fiul, aflat
Pe moarte, de boală zdrobit.
48Iisus, atunci, a glăsuit:
„Minuni – dacă n-o să vedeți –
Cu nici un chip, n-o să credeți!”
49Slujbașul a oftat, din greu:
„Vino, până, micuțul meu
Nu moare, și-l tămăduiește!”
50„Du-te! Copilul tău trăiește!”–
L-a-ncredințat Domnul Iisus.
Omul crezut-a ce i-a spus,
Și, către casă, a plecat.
51Argații l-au întâmpinat,
Când încă el era pe drum,
Și i-au adus vestea precum
Că fiu-i s-a tămăduit.
52Atuncea, omul a voit –
De la ai săi robi – ca să știe,
Ceasul, când a-nceput să-i fie,
Ceva mai bine, fiului.
„Ieri” – spuseră argații lui –
La ceasul șapte, l-a lăsat
Frigul care l-a scuturat.”
53Tatăl, atunci, a cunoscut,
Că vindecarea s-a făcut
Tocmai la timpul când Iisus,
„Trăiește fiul tău”, i-a spus.
Astfel – și el și casa lui –
Crezură vorba Domnului.
54Acum, această vindecare,
Fusese-al doilea semn, pe care,
Domnu-l făcu, în Galileea,
Când revenit-a din Iudeea.
Selectat acum:
Ioan 4: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
