Ioan 18:7-35

Iisus, din nou, i-a întrebat: „Pe cine oare-ați căutat?” Ei ziseră iar: „Pe Iisus, Din Nazaret.” „Dar v-am mai spus Că Eu sunt!” – le răspunse El. „Deci, dacă pe Iisus, Acel Din Nazaret, Îl căutați, Iată că L-ați găsit. Lăsați, Însă, pe toți aceia care Cu Mine sunt, ca fiecare, Să plece.” Astfel a vorbit, Ca vorbele ce le-a rostit, Să se-mplinească: „N-am pierdut, Pe cei ce-n grijă i-am avut, Pe care, chiar Tu Mi i-ai dat.” Atuncea, Petru a-ncercat Să-L apere, de acea gloată, Care se strânse-mprejur, roată. Avea o sabie, la el; A scos-o și-a lovit pe cel Cari, mai aproape, s-a găsit. Omul acela s-a vădit Că-i rob al marelui preot. Petru i-a retezat, de tot, Urechea dreaptă, robului – Malhu era numele lui. Iisus i-a zis lui Petru-apoi: „Îți pune sabia-napoi, În teacă! Ori crezi că nu vreau, Acest pahar, ca să îl beau, Când Mi-a fost dat de Tatăl Meu? Dar pentru el, venit-am Eu!” Ostașii, căpitanul lor Și-aprozi mulți – ai Iudeilor – Au pus dar, mâna, pe Iisus, Și L-au legat. Apoi, L-au dus – Întâi – la Ana, la cel care, Socru, al preotului mare, Era. Caiafa s-a numit Cel ce fusese hărăzit Mare preot, în anu-acel. Iudeii, sfătuiți de el Fuseseră – căci el a spus, Când a vorbit, despre Iisus: „Mai de folos e, bunăoară, Pentru norod, un om să moară.” Petru, după Iisus, mergea; Alt ucenic, de-asemenea, Pășea, în urma lui Iisus. Acesta, după El, s-a dus, Până la curtea celui care Era, atunci, preotul mare. De preot, fiind el știut, Să intre-n curte, a putut. Petru, însă, rămase-afară; Dar celălalt a ieșit iară, Cu portărița, a vorbit, Și-astfel, și Petru-a fost primit, În curte. Chiar când a intrat, De portăriță, fu-ntrebat: „Ia stai puțin, ceva, să-ți zic! Nu ești și tu, un ucenic, Aflat în ceata lui Iisus?” „Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus. Robii și-aprozii au aprins Un foc, căci frigul, i-a cuprins. În jurul focului, stăteau Cu toții și se încălzeau. Petru, tăcut, merse și el, Spre-a se-ncălzi, la focu-acel. Marele preot a voit, De la Iisus, ca – lămurit – Să afle, cine L-a urmat Și ce învățături a dat, Discipolilor Săi. Iisus L-a privit țintă-n ochi și-a spus: „Pe față, lumii, i-am vorbit! Așadar, am împărtășit, Învățătura Mea, mereu, În sinagogi și-n Templu. Eu Am cuvântat îndeajuns Și nu am zis nimic ascuns. Întotdeauna, Eu eram Printre Iudei și le vorbeam. Însă, de ce Mă-ntrebi, pe Mine? Eu zic, ca să-i întrebi – mai bine – Pe cei care M-au auzit, Despre tot ceea ce-am vorbit! Ei sunt aici! Ei M-au adus Și – foarte bine – știu, ce-am spus!” Atuncea, un aprod zelos, S-a ridicat, iute, de jos, Și, peste față, L-a lovit, Cu palma și-apoi I-a vorbit, Strigând înfuriat, de tot: „Cum poți, ca marelui preot, Să îi răspunzi, în acest fel?!” Iisus Se-ntoarse către el Spunând: „Dacă rău am vorbit, Arată-Mi unde am greșit! Dar dacă Eu vorbit-am bine, De ce dai tu, acum, în Mine?!” Ana gândit-a că Iisus Trebuie, la Caiafa, dus, Și L-a trimis, la el, legat. Simon – zis Petru – a mai stat, Pe lângă foc, când, cineva – Văzându-l – bănui ceva Și-l întrebă: „Ia stai un pic! Nu ești și tu un ucenic, Din ceata omului Acel?!” „Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”, Răspunse Petru-nspăimântat, Celui care l-a întrebat. Un rob, al preotului mare – Rudă cu acel rob pe care, Petru, cu sabia-l lovise – Se-apropie de el, și-i zise: „Îmi pare că te cunosc, bine! Nu te-am văzut, oare, pe tine, Azi, în grădină? Nu ești oare, Tu, ucenicu-acela care, Urechea, unui rob aflat, Atunci, acolo, ai tăiat? Hai, spune! De ce nu vorbești? Spune că ucenic Îi ești!” Petru, din nou, s-a lepădat, Și-atunci, cocoșul a cântat. La judecată-apoi, Iisus, De la Caiafa, a fost dus. Se luminase-a lumii față, Căci se făcuse dimineață. În sala pentru judecat, Nici un Iudeu nu a intrat, Căci Paștele se-apropiau Și, să se spurce, nu voiau. Pilat, afară, a ieșit Și-a zis: „Ce pâră, i-ați găsit, Acestui om?” „Multe, sunt ele! De n-ar fi făcător de rele, Crezi că la tine-am fi ajuns, Cu El, acum?” – ei i-au răspuns. Pilat le-a zis: „Atunci, luați-L Și-n Legea voastră, judecați-L!” „Pe nimenea, noi nu putem, Să omorâm! Opriți suntem, De Legea noastră!” – ei au spus. Astfel, ceea ce-a zis Iisus, Când despre moartea Sa vorbise, Prin spusa lor, se împlinise. Pilat se-ntoarse, de îndată, În sala pentru judecată, Unde, Iisus a fost chemat. Apoi, pe Domnul, L-a-ntrebat, Privind la El, pătrunzător: „Ești Rege, al Iudeilor?” „Spui lucru-acesta, de la Tine, Sau ți-au spus alții, despre Mine!”– Zise Iisus. „Dar, ce sunt Eu? Îți pare că aș fi Iudeu? Doar neamul Tău” – zise Pilat – „În a mea mână, Te-a lăsat! Mai bine-mi spui, de la-nceput, Cu vorbă bună, ce-ai făcut.”