Ioan 18:15-27

Petru, după Iisus, mergea; Alt ucenic, de-asemenea, Pășea, în urma lui Iisus. Acesta, după El, s-a dus, Până la curtea celui care Era, atunci, preotul mare. De preot, fiind el știut, Să intre-n curte, a putut. Petru, însă, rămase-afară; Dar celălalt a ieșit iară, Cu portărița, a vorbit, Și-astfel, și Petru-a fost primit, În curte. Chiar când a intrat, De portăriță, fu-ntrebat: „Ia stai puțin, ceva, să-ți zic! Nu ești și tu, un ucenic, Aflat în ceata lui Iisus?” „Nu, nu! Eu nu sunt!”– Petru-a spus. Robii și-aprozii au aprins Un foc, căci frigul, i-a cuprins. În jurul focului, stăteau Cu toții și se încălzeau. Petru, tăcut, merse și el, Spre-a se-ncălzi, la focu-acel. Marele preot a voit, De la Iisus, ca – lămurit – Să afle, cine L-a urmat Și ce învățături a dat, Discipolilor Săi. Iisus L-a privit țintă-n ochi și-a spus: „Pe față, lumii, i-am vorbit! Așadar, am împărtășit, Învățătura Mea, mereu, În sinagogi și-n Templu. Eu Am cuvântat îndeajuns Și nu am zis nimic ascuns. Întotdeauna, Eu eram Printre Iudei și le vorbeam. Însă, de ce Mă-ntrebi, pe Mine? Eu zic, ca să-i întrebi – mai bine – Pe cei care M-au auzit, Despre tot ceea ce-am vorbit! Ei sunt aici! Ei M-au adus Și – foarte bine – știu, ce-am spus!” Atuncea, un aprod zelos, S-a ridicat, iute, de jos, Și, peste față, L-a lovit, Cu palma și-apoi I-a vorbit, Strigând înfuriat, de tot: „Cum poți, ca marelui preot, Să îi răspunzi, în acest fel?!” Iisus Se-ntoarse către el Spunând: „Dacă rău am vorbit, Arată-Mi unde am greșit! Dar dacă Eu vorbit-am bine, De ce dai tu, acum, în Mine?!” Ana gândit-a că Iisus Trebuie, la Caiafa, dus, Și L-a trimis, la el, legat. Simon – zis Petru – a mai stat, Pe lângă foc, când, cineva – Văzându-l – bănui ceva Și-l întrebă: „Ia stai un pic! Nu ești și tu un ucenic, Din ceata omului Acel?!” „Nu sunt! Nicicând, n-am fost cu El!”, Răspunse Petru-nspăimântat, Celui care l-a întrebat. Un rob, al preotului mare – Rudă cu acel rob pe care, Petru, cu sabia-l lovise – Se-apropie de el, și-i zise: „Îmi pare că te cunosc, bine! Nu te-am văzut, oare, pe tine, Azi, în grădină? Nu ești oare, Tu, ucenicu-acela care, Urechea, unui rob aflat, Atunci, acolo, ai tăiat? Hai, spune! De ce nu vorbești? Spune că ucenic Îi ești!” Petru, din nou, s-a lepădat, Și-atunci, cocoșul a cântat.