Cel cari, din Mine, a plecat,
Afară fi-va aruncat,
Ca o mlădiță oarecare,
Bună de foc, neroditoare.
Aste mlădițes-s adunate
Și pradă focului sunt date.
Dacă, În Mine, rămâneți,
Și dacă-n voi o să țineți
Cuvântul Meu, tot ce doriți,
Să cereți doar, și-o să primiți!
Prin ceea ce voi ați rodit,
Al Meu Tată, e proslăvit;
Iar voi veți fi printre acei
Care sunt ucenicii Mei.
Precum, de Tatăl, sunt iubit,
La fel, și Eu v-am îndrăgit.
De-aceea, grijă să aveți
Și-n dragoste să-Mi rămâneți.
Poruncile-Mi, de le păziți,
În a Mea dragoste-o să fiți –
Așa cum am păzit și Eu,
Poruncile Tatălui Meu –
Și-n a Sa dragoste-am rămas.
V-am spus acestea-n acest ceas,
Ca bucuria-Mi să rămână,
În voi, pentru a fi deplină
Și-a voastră bucurie, care,
Dată vă e, la fiecare.”
„Astă poruncă, vă las Eu:
Unii pe alții, tot mereu,
Să vă iubiți, necontenit,
La fel cum și Eu v-am iubit.
Nu este dragoste mai mare,
Decât când cineva-i în stare,
Ca viața – dar scump ce-l avea –
Pentru prieteni, să și-o dea.
Prieteni Îmi sunteți, mereu,
De faceți ce poruncesc Eu.
Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place,
Căci robul nu știe ce face,
Stăpânul său; ci v-am numit
Prieteni. V-am destăinuit
Tot ceea ce-auzisem Eu,
În ceruri, de la Tatăl Meu.
Un lucru, să-nțelegeți, bine:
Că nu voi M-ați ales pe Mine.
Eu v-am ales! V-am rânduit
Și, ca să mergeți, v-am gătit,
S-aduceți roade care-apoi
Au să rămână. Astfel, voi,
Orice veți cere, primi-veți,
Dacă-n al Meu Nume, cereți.
Unii pe alții – poruncesc –
Să vă iubiți! Asta voiesc!”
„Urâți, atunci când o să fiți,
De către lume, voi să știți
Că Eu am fost – mai înainte –
Urât, de ea. Să țineți minte:
De-ați fi din lume, dragii Mei,
Ea ar iubi ce este-al ei;
Dar nu sunteți, din lume, voi,
Și pentru că Eu – mai apoi –
Din al ei mijloc, v-am ales,
Este ușor de înțeles
De ce, urâți sunteți, de ea.
Să v-amintiți de vorba Mea:
„Robul, nicicând, nu e mai mare
Decât stăpânul”. Prin urmare,
Dacă am fost Eu prigonit,
La fel, și voi veți fi pățit;
Dacă cuvântul Mi-l păzesc,
Și pe al vostru-l împlinesc.
Dar vă va face astă lume,
Tot ce am spus, pentru-al Meu Nume,
Căci nu-L știe, pe Tatăl Meu,
Cari M-a trimis. Deci, dacă Eu,
În lume, de n-aș fi venit –
Și dacă nu le-aș fi vorbit –
N-ar fi avut păcat, vreodată.
Acuma însă, n-o să poată
Nimeni, nevinovat, să fie.
Un lucru, bine să se știe:
Acel care nu Mă iubește –
De fapt – pe Tatăl, Îl urăște.
Dacă-ntre ei n-aș fi făcut
Lucrări, cum nimeni n-a putut
A mai face asemenea,
Atunci, păcate, n-ar avea.
Acuma însă, le-au văzut
Și iată că am început
A fi urâți de ei: și Eu,
Și-asemenea și Tatăl Meu.
Dar lucru-acesta a-mplinit,
Ceea ce Legea a vestit,
De mult, când spus-a despre ei:
„Am fost urât, fără temei”.
Mângâietorul, când sosește,
De Mine, vă mărturisește;
Duh de-adevăr este acel
Mângâietor, iar – despre El –
Să știți că de la Tatăl vine.
Iar voi, care ați fost cu Mine,
De la-nceputuri, o să fiți,
Datori, să Mă mărturisiți.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
