„Eu, vița, sunt, adevărată.
Vierul este al Meu Tată.
El taie orișice mlădiță,
Neroditoare, de pe viță.
Însă, mlădița ce rodește,
Tatăl, mereu, o curățește,
Ca să rodească, ne-ncetat.
Acuma, voi v-ați curățat,
Din pricina cuvintelor,
Spuse – de Mine – tuturor.
Să stați în Mine, căci apoi,
Am să rămân și Eu, în voi.
Cum nu rodește o mlădiță –
Care nu a rămas în viță –
Nici voi, roadă, nu aduceți,
În Mine, de nu rămâneți.
Vă spun că Eu sunt acea Viță,
Iar voi sunteți câte-o mlădiță.
De-aceea zic că, orișicine
Are ca să rămână-n Mine –
Și-n cine voi rămâne Eu –
O să rodească mult, mereu;
Căci, despărțiți, dacă sunteți,
De Mine, roadă, nu faceți.
Cel cari, din Mine, a plecat,
Afară fi-va aruncat,
Ca o mlădiță oarecare,
Bună de foc, neroditoare.
Aste mlădițes-s adunate
Și pradă focului sunt date.
Dacă, În Mine, rămâneți,
Și dacă-n voi o să țineți
Cuvântul Meu, tot ce doriți,
Să cereți doar, și-o să primiți!
Prin ceea ce voi ați rodit,
Al Meu Tată, e proslăvit;
Iar voi veți fi printre acei
Care sunt ucenicii Mei.
Precum, de Tatăl, sunt iubit,
La fel, și Eu v-am îndrăgit.
De-aceea, grijă să aveți
Și-n dragoste să-Mi rămâneți.
Poruncile-Mi, de le păziți,
În a Mea dragoste-o să fiți –
Așa cum am păzit și Eu,
Poruncile Tatălui Meu –
Și-n a Sa dragoste-am rămas.