Ioan 11:45-57

Mulți din Iudeii cari veniră Și pe Maria o-nsoțiră, Când acest lucru îl văzură, Pe dată, în Iisus, crezură. Unii, din cei ce-au fost cu ei, Au alergat la Farisei, Unde, în amănunt, au spus, Tot ceea ce-a făcut Iisus. Atunci, pe loc, a fost chemat Soborul. Când s-au adunat Toți, preoții cei mai de seamă Și Farisei-au zis, cu teamă: „Ce facem, oare, oameni buni, Căci Acest om, multe minuni, A săvârșit? În acest fel, Sfârși-vor toți, crezând în El, Dacă Îl vom lăsa. Apoi, Vor da năvală, peste noi, Romanii, și-au să nimicească Neamul și glia strămoșească.” Unul din ei, Caiafa, care Era preotul cel mai mare – În acel an – le-a zis: „Nu știți Nimic! Oare, nu vă gândiți, Că e mai bine, bunăoară, Ca doar un singur om să moară, Pentru norod – așa socot – Decât să piară neamul, tot?” Caiafa n-a spus de la el, Ăst lucru, în Soboru-acel, Ci pentru că s-a nimerit Mare preot, a prorocit, Cum că Iisus, viața, avea – Pentru al Său neam – să Își dea. Și nu doar pentru neamu-acel, Ci pentru toți, urma ca El Să se jertfească, să-i adune Și, într-un trup, apoi a-i pune, Pe toți copiii Domnului, De pe fața pământului. Din acea zi, au hotărât, Că El trebuie omorât. Dar Domnul S-a ferit de ei, Umblând pe-ascuns, printre Iudei. De-aceea, El a și plecat, Într-un ținut, ce s-a aflat Lângă pustiu. A poposit, Cu-ai Săi, și s-au adăpostit, Într-o cetate liniștită, Ce, Efraim, era numită. Când Paștele se-apropiau, Mulți, la Ierusalim, mergeau, Urmând ca să se pregătească – De Paște – să se curățească. Ei, pe Iisus, Îl căutau, La Templu, și se întrebau: „Voi ați aflat ceva nou? Cine, Dacă Iisus – la praznic vine – Poate să spună? Ce credeți, Veni-va? Ce părere-aveți?” Preoții mari s-au sfătuit Cu Fariseii, și-au zvonit Că dacă știe cineva, Pe unde e Iisus, cumva, Să îi anunțe, ne-apărat, Să-L poată prinde, imediat.