Ieremia 36
36
Cartea lui Ieremia arsă
1Era anul al patrulea,
De când în Iuda-mpărățea
Fiul lui Iosia, cel care,
Numele, Ioiachim, îl are.
Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia și i-a spus:
2„Un sul de carte ia și scrie
Tot ceea ce ți-am spus Eu ție
Și-i privitor la Israel,
La Iuda, iar apoi – la fel –
La neamurile despre care
Eu ți-am vorbit fără-ncetare.
Să scrii tot ce ai auzit,
Din ziua-n care am ieșit
De prima dată-n al tău drum
Și ți-am vorbit până acum!
3Poate că drumul rău și-l lasă –
Atuncea – a lui Iuda casă,
Știind pedeapsa pregătită,
Cu care ea va fi lovită.
Dacă aude, poate-apoi
Se va întoarce înapoi
Și-atunci păcatul săvârșit
Am să i-l iert Eu, negreșit.”
4Atunci Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
De Ieremia-a fost chemat
Și-apoi poruncă i s-a dat
Să scrie ceea ce-i va spune
Și într-o carte să adune
Cuvântul cel venit de sus.
5În urmă, Ieremia-a spus:
„Eu sunt închis. Putință nu-i
Să merg la Casa Domnului.
6Din astă pricină, tu ești
Bun ca să mergi și să citești
Cuvintele pe cari le-ai scris,
Așa după cum Domnu-a zis.
Citește-le poporului
Care, la Casa Domnului,
În ziua postului se-adună,
Căci au să fie împreună
Mulți din cetățile pe care
Țara lui Iuda-n ea le are.
7Poate că se smeresc și-apoi,
Se vor întoarce înapoi,
Din căile lor cele rele,
Din ale lor păcate grele.
Poate că-ncearcă a fi buni
‘Nălțând spre Domnul rugăciuni,
Căci mare e a Lui mânie.
Urgia Lui gata-i să vie
Și să lovească ăst popor
Cari este neascultător –
Așa precum l-a înștiințat –
Cu tot ce l-a amenințat!”
8Atunci, Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
La Casa Domnului s-a dus
Și a făcut precum i-a spus
Prorocul Ieremia. El
Citi poporului acel,
Cuvintele ce le scrisese,
După cum Domnul le spusese.
9Era anul al cincilea,
De când fiul lui Iosia –
Cari, Ioiachim, este chemat –
Era în Iuda, împărat.
În an, tocmai se potrivea
A noua lună că-ncepea
Atuncea când a fost vestit
Un post, anume rânduit,
Ținut în fața Domnului,
Pentru-ai Ierusalimului
Locuitori și pentru cei
Care se dovedeau Iudei
Și la Ierusalim veneau.
10La Casa Domnului erau
Cu toții strânși, când a venit
Baruc acolo și-a citit
Cuvintele lui Ieremia.
El se suise în chilia
Aflată-n curtea cea pe care,
Sus, Casa Domnului o are,
Lângă intrarea străjuită
De noua poartă construită.
Chilia ‘ceea se vădea
A fi a lui Ghemaria,
A logofătului cel care,
Părinte, pe Șafan, îl are.
11Când a-nceput de a citit
Baruc, din curte a venit
Mica, cel care se vădea
Feciorul lui Ghemaria
Și-a auzit, din gura lui
Cuvântul scris, al Domnului.
12Apoi, acasă la-mpărat,
În mare grabă, a plecat.
Într-o odaie anumită
Cari pentru scris e folosită
De logofăt, el a intrat.
Atunci – acolo – s-au aflat
O parte dintre-aceia cari
Peste popor erau mai mari.
Fusese Elișama care,
Rangul de logofăt, îl are;
Apoi, fusese și Delaia
Care-i feciorul lui Șemaia,
Al lui Acbor fiu – Elnatan –
Ghemaria al lui Șafan
Și-apoi fiul lui Hanania
Cari se chemase Zedechia.
13Îndată, Mica le-a vestit
Cuvintele ce le-a citit
Baruc, atunci, poporului
Aflat la Casa Domnului.
14Când căpeteniile-aflară
Lucrul acesta, îl chemară
Pe-acela care se numea
Iehudi, iar Netania
Se dovedește tatăl lui.
Mergând pe spița neamului,
Lui Șelemia-i e fecior
Și-apoi lui Cuși. În fața lor,
Iehudi s-a înfățișat,
Iar după ce porunci i-au dat,
Grabnic la Templu l-au trimis.
El mers-a la Baruc și-a zis:
„Ascultă! Ia cartea cu tine
Și vino, iute, după mine!”
Atunci Baruc – acela care,
Pe Neriia, părinte-l are –
A luat cartea și-a făcut
Așa precum i s-a cerut.
15La căpetenii, el s-a dus,
Iar ei, în acest fel, i-au spus:
„Șezi și citește-o, căci voim
Și noi, acum, să auzim
Tot ce-ai citit pentru popor.”
Baruc făcu pe voia lor.
16Când auziră ce-a citit,
Pe loc, cu toți s-au îngrozit.
Unii la alții sau uitat
Înspăimântați și-au cuvântat:
„Vom spune împăratului,
Cuvintele prorocului.”
17Apoi, către Baruc au zis:
„Acestea toate, cum le-ai scris?”
18Baruc răspunse: „El vorbea,
Iar eu scriam tot ce spunea.
Am însemnat – fără-ndoială –
Totul, în carte, cu cerneală.”
19În urmă, toți aceia cari
Peste popor erau mai mari,
Către Baruc au cuvântat:
„Să-l iei pe Ieremia-ndat’
Și-ascundeți-vă bine-apoi,
La adăpost ca să fiți voi!
Nimenea să nu știe unde
Aveți de gând a vă ascunte!”
20Apoi, mai marii au ieșit,
Grabnic, în curte, și-au pornit
Spre casa împăratului,
Lăsând cartea prorocului,
Sus, în odaia cea în care
Fusese a lor adunare.
La scris, odaia folosea,
Iar cel care o stăpânea
Fusese Elișama care,
Rangul de logofăt îl are.
Mai marii la-mpărat s-au dus
Și tot ce-au auzit i-au spus.
21Iehudi-a fost, apoi, chemat
Să vină-n față la-mpărat.
În urmă, el a fost trimis,
Sus, în odaia cea de scris –
A logofătului cel care
Drept Elișama, nume, are –
Ca să ia cartea. El s-a dus
Și a făcut ce i s-a spus.
În fața împăratului
Și-a căpeteniilor lui,
El a citit cartea, de-ndat’.
22Ascultătorii s-au aflat,
Cu toți, în casa cea de iarnă,
Căci frigul prinse să se-aștearnă.
În an, tocmai se potrivea,
Luna a noua că-ncepea.
În fața împăratului,
Lumina para focului.
Focul care îi încălzea,
Foc de cărbuni se dovedea.
23Iehudi a citit, apoi,
Din carte, trei sau patru foi.
Mai mult, el nu a apucat,
Căci împăratul a luat –
Din mâna logofătului
Care era în fața lui –
Un mic briceag; a sfâșiat-o
Și-n foc, apoi, a aruncat-o.
24Nici împăratul, nici cei cari
Erau slujbașii săi mai mari –
Cu toate că au auzit
Cuvintele ce s-au citit –
Straiele nu și-au sfâșiat
Și nici nu s-au înspăimântat.
25Au stăruit, atunci, în van,
Ghemaria, cu Elnatan
Și cu Delaia, la-mpărat.
El, însă, nu i-a ascultat
Ci s-a înfuriat, pe loc,
Și-a aruncat cartea, în foc.
26În urmă, poruncit-a el,
Fiului său Ierahmeel,
Lui Șelemia – acel care,
Pe Abdeel, părinte-l are –
Precum și lui Seraia – cel
Cari fiu îi e lui Azriel –
Să-l prindă pe Baruc – cel care
Rangul de logofăt îl are –
Și pe prorocul Ieremia,
Căci mare îi era mânia
Care în suflet i-a pătruns.
Dar Domnul, grabnic, i-a ascuns.
27După ce cartea ce o scrise
Baruc, așa precum primise
Poruncă el, de la proroc,
Fusese aruncată-n foc,
Cuvântul Domnului s-a dus
La Ieremia și i-a spus:
28„Acum, o nouă carte ia,
Pentru că vreau să scrii în ea,
Cuvintele ce s-au aflat
În cartea arsă de-mpărat,
Căci Ioiachim – acela care,
În Iuda este cel mai mare –
Cartea dintâi a sfârtecat-o
Și-apoi în foc a aruncat-o.
29Lui Ioiachim, așa să-i spui:
„Iată cuvântul Domnului:
„Tu ai ars cartea și ai zis:
„De ce, în cartea ta, ai scris:
„Acela care e pe tron
Drept împărat în Babilon,
Țara are s-o pustiască.
Oamenii n-au s-o locuiască.
Nici dobitoace nu mai sânt
Aflate pe al ei pământ”?”
30De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit,
De Ioiachim, cel așezat
În Iuda ca și împărat:
„Nici unul din urmașii lui –
Din fiii împăratului –
Nicicând puși nu au să mai fie
Pe scaunul cel de domnie
Care e al lui David. Iată,
Ce soartă cruntă se arată
Pentru-al lui Iuda împărat:
Trupul său mort va fi lăsat
În a căldurii zi să stea,
Iar noaptea frigu-l va tăia.
31Am să îl pedepsesc pe el
Și pe urmașii lui, la fel.
De-asemenea, îi pedepsesc
Și pe cei care îi slujesc,
Pentru că au păcătuit
Și făr’delegi au săvârșit.
Trimit necazuri peste ei,
Precum și peste toți acei
Cari în Ierusalim trăiesc
Sau cari în Iuda locuiesc.
Nenorocirile de care
Le-am tot vorbit, fără-ncetare –
Cu care i-am amenințat –
Le-aduc asupra lor, de-ndat’!”
32O altă carte-a fost luată
De Ieremia și-a fost dată,
În urmă, lui Baruc cel care,
Pe Neriia, părinte-l are
Și care logofăt fusese.
În acea carte, el scrisese
Cuvintele ce s-au aflat
În cartea arsă de-mpărat,
De Ioiachim, de-acela care
Era în Iuda cel mai mare.
Pe lângă vorbele aflate
În cartea-ntâi, adăugate
Au fost și altele, atunci,
După cum Domnu-a dat porunci.
Selectat acum:
Ieremia 36: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca