YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 21

21
Prorocie despre luarea Ierusalimului
1Cuvântul spus de Ieremia,
Când împăratul Zedechia
Trimis-a pe Pașhur – cel care
După-al său neam, părinți îi are
Pe Malchia, Țefania,
Precum și pe Maaseia.
Cuvintele prorocului
Erau din partea Domnului.
Preot, Pașhur se dovedise,
Iar împăratul îl trimise
Pân’ la prorocul Domnului,
Voind să afle planul Lui.
2„Să-ntrebi”– zise Pașhur apoi –
„Pe Domnul nostru, pentru noi,
Căci Nebucadențar – cel care,
În Babilon e cel mai mare –
Cu oaste mare, a pornit
Și-n contra noastră a venit.
Poate că Dumnezeu va face,
Iar, o minune, s-avem pace,
Căci îl va-ndepărta apoi,
Cu toată oastea, de la noi.”
3Atuncea, zise Ieremia:
„Spune-i așa, lui Zedechia:
4„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel:
„Iată că Eu voi strânge-apoi,
Armele voastre de război,
Cu care sunteți înarmați
Atuncea când voi vă luptați
Afară din astă cetate,
În contra oștii adunate
De cel ce este-ncoronat,
În Babilon ca împărat,
Și împotriva oștilor
Ce sunt ale Haldeilor.
Am să vă strâng armele toate,
Aici, în mijloc, în cetate.
5Apoi, Eu Însumi voi lupta
Și împotrivă vă voi sta,
Cu mână-ntinsă, cu braț tare,
Cu foarte multă supărare
Și veți simți a Mea mânie
Precum și marea Mea urgie.
6Am să-i lovesc pe cei pe care,
Locuitori, cetatea-i are,
Cu ciumă. Om și dobitoc,
Atuncea, vor pieri, pe loc.
7Pe Zedechia – cel aflat,
În Iuda, pus ca împărat –
Pe slugile-mpăratului
Și pe întreg poporul lui –
Care de ciumă au scăpat,
De sabie și n-au picat
Uciși de foame și nevoi,
Am să îi las s-ajungă-apoi,
Pe mâinile celui aflat
În Babilon, drept împărat.
Acolo, Nebucadențar
O să îi prigonească iar.
Cu sabia o să-i omoare
Și nu vor mai avea scăpare.
8Mai spune-i dar, poporului:
„Iată cuvântul Domnului:
„A vieții cale-i așezată
În fața voastră. Totodată,
Și calea morții o aveți
Pusă-nainte. Deci, puteți
Ca să alegeți, cum veți vrea.
9Aceia cari vor rămânea
Să stea-n cetate mai departe,
De moarte au să aibă parte.
Îi va ucide sabia
Sau ciuma și cu foametea.
Cei care pleacă, bunăoară,
La oștile ce vă-nconjoară –
Cari sunt ale Haldeilor –
Și au să se predeie lor,
În gheara morții n-au să cadă,
Căci ei vor dobândi, drept pradă,
Chiar viața, căci în ăst fel, iată,
Aceasta le va fi cruțată.
10Privirile-Mi sunt îndreptate,
Acuma, spre astă cetate,
Pentru că-n vremea care vine,
Voiesc să îi fac rău, nu bine.
Am să o dau celui aflat,
În Babilon, ca împărat,
Iar el are să pună foc
Cetății și acestui loc.”
11Mai spune casei celui care
Este, în Iuda, cel mai mare:
12„Casă-a lui David! Domnul Sfânt
Îți spune-acum, acest cuvânt:
„Dreptate, faceți – de îndat’ –
Din zorii zilei, ne-ncetat!
Scăpați-l pe cel asuprit,
De cel care l-a prigonit,
Ca nu cumva, altfel, să vie
Asupră-vă a Mea mânie,
Să se aprindă ca un foc
Și-apoi să spulbere ăst loc,
Din pricina răului care
Îl săvârșiți, fără-ncetare!
13Cetate așezată-n vale,
Pe stâncile câmpiei tale!
Mare necaz am Eu, pe tine
Și pe acei care zic: „Cine,
Asupră-ne, va tăbărî
Și-n contră-ne va pogorî?
Cine-n a noastră locuință,
Să intre, va avea putință?”
14Așa după cum am văzut
Că este rodul cel făcut
De ale voastre fapte, iată
Că vă voi pedepsi de-ndată.
Pădurilor din acest loc,
Degrabă, le voi pune foc
Și tot ce e-mprejur aflat,
De flacără va fi mâncat.”

Selectat acum:

Ieremia 21: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te