Ieremia 16
16
Urgii și robie
1Domnul la mine a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
2„Ai grijă, nu cumva să-ți vie
Vreun gând, ca să îți iei soție,
Căci în acest loc, îți voi zice,
Să nu ai nici feciori, nici fiice!
3Iată ce soartă îi va paște
Pe-aceia care se vor naște
Pe-aceste locuri. Negreșit,
La fel – atunci – vor fi pățit
Și mamele și tații lor,
Precum și-acest întreg popor:
4O boală rea va fi în țară
Și toți, de boală, au să piară.
Nimenea, însă, nu-i va plânge
Și nimenea nu îi va strânge
Ca să-i îngroape. Au să fie
Ca și gunoiul de pe glie.
Îi va ucide sabia
Și îi va stinge foametea.
Ale lor trupuri moarte, toate,
Ajunge-vor a fi mâncate
De păsările cerului
Și fiarele pământului.”
5Domnul a zis: „În a ta cale,
Nu căuta case de jale.
Nu intra-n casele acele,
Ca să nu plângi, apoi, în ele,
Cu cei care se tânguiesc –
Acolo strânși – și se bocesc,
Căci am luat de la popor,
Pacea ce le-o dădusem lor
Și bunătatea Mea cea mare
Și-asemenea a Mea-ndurare.
6Și mari și mici, în astă țară,
Cu toții trebuie să piară.
De-aceea, morții vor fi dați
Și n-au să fie îngropați.
Nu îi va plânge nimenea
Și nimeni nu se va tăia
În carne, din pricina lor;
Nu va fi nici un muritor
Ca să se radă, drept cinstire,
Și să-i păstreze-n amintire.
7Nimeni nu are să le iasă
‘Nainte, spre-a le-ntinde-o masă
Când vor jeli, ca mângâierea
Să le-o aducă în durerea
Care le-a fost pricinuită,
Când o ființă prea iubită,
În gheara morții a căzut.
Vor suferi, căci de băut,
Nu va fi nimeni să le dea –
Așa precum se-obișnuia –
Paharul cel de mângâiere,
Ca să aline-a lor durere,
În urma morții taților
Precum și a mamelor lor.
8Iată dar, ce ți se mai cere:
Nu intra-n casa de plăcere,
La masă ca să stai cu ei,
Ca să mănânci și ca să bei.”
9„Așa vorbește Domnul, Cel
Ce-i Dumnezeu în Israel
Și Domn al oștilor: „Să știi
Că nu vor mai fi bucurii
În acest loc. O să urmeze
Un timp, când fac să înceteze
Chiotul cel de veselie.
Vremea aceea o să vie
Curând, iar voi o să puteți,
Cu ochii voștri să vedeți
Cum se-mplinește ce-am vestit.
N-o să mai fie auzit
Cântec de mire și mireasă,
Cum se-auzea la orice casă.”
10„Când te vei duce ca să spui
Aceste vești poporului,
Toți te vor întreba, mirați:
„De ce suntem amenințați
Cu astfel de nenorocire,
Care se-abate peste fire?
Ce am făcut? Cu ce-am greșit?
Sau ce păcate-am săvârșit
În contra Celui cari, mereu,
Ne este Domn și Dumnezeu?”
11„Atuncea, tu – poporului –
În felu-acesta să îi spui:
„Domnul a zis, când mi-a vorbit:
„Părinții voști’ M-au părăsit.
Au căutat alți dumnezei
Care străini erau de ei.
În fața lor s-au închinat
Și le-au slujit neîncetat.
M-au părăsit și n-au ținut
Legea, așa cum le-am cerut!
12După părinții voștri, voi
Ați făcut și mai răi apoi,
Urmând doar ale voastre firi
Și relele voastre porniri,
Pe cari în inimi le aveți,
Căci să Mă ascultați, nu vreți.
13De-aceea, Eu vă voi muta
Din astă țară și veți sta
În altă țară, neștiută,
Care vă e necunoscută,
Pe care nu o cunoșteau
Ai voști’ părinți, pe când trăiau.
Veți sluji altor dumnezei
Și vă veți închina la ei,
Pentru că nu veți mai avea
Parte, de îndurarea mea!”
14„De-aceea Domnul a zis: „Iată,
Curând, o vreme se arată,
În care nu se va putea
Ca să mai spună nimenea
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Care l-a scos pe Israel
Din al Egiptului ținut
Și din rob, liber l-a făcut!”
15Atuncea, se va spune-astfel:
„Viu este Domnul! Viu e Cel
Cari pe Israel l-a scăpat
Din țara-n care s-a aflat,
În miazănoapte – înrobit –
Și de pe unde izgonit
Fusese de-al său Dumnezeu!”
Căci iar îi voi aduce Eu,
În țara care a fost dată,
Pentru ai lor părinți, odată.”
16„Iată că vine-o vreme-n cari
Trimit mulțime de pescari,
Căci vreau ca ei să-i pescuiască.
Apoi, un timp o să sosească,
În care vânători trimit
Ca să-i vâneze – negreșit –
Pe munți, în văile adânci,
Pe deal și-n crăpături de stânci.
17Mereu, ai Mei ochi urmăresc
Cărările pe cari pășesc,
Căci înaintea Feței Mele,
Nu pot a fi ascunse ele.
Nelegiuirile făcute
De ei, nu-Mi sunt necunoscute.
18Iată că am să-i răsplătesc
Și îndoit am să-i plătesc
Pentru că au păcătuit
Și pentru că au săvârșit
Nelegiuiri, în țara Mea.
Umplută Îmi fusese ea,
Cu trupurile jertfelor
Aduse idolilor lor.
Mari urâciuni au săvârșit
Și moștenirea Mi-au mânjit.”
19„Doamne, cetatea mea cea tare,
Tăria și a mea scăpare!
Toate popoarele ce sânt
La marginile de pământ,
La Tine vor veni să spună:
„Iată că numai o minciună,
Părinții noștri-au moștenit!
Idoli deșerți ei au slujit,
Ce nu le-au fost de ajutor!
20Cum poate oare-un muritor
Să-și facă idoli, dintre cei
Care nu pot fi dumnezei?”
21„Din pricina aceasta, iată,
Am să le-arăt, de astă dată,
Ce mare e puterea Mea.
O vor simți și vor putea
Să știe precum că, mereu,
„Domnul” este Numele Meu.”
Selectat acum:
Ieremia 16: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca