Eu zis-am: „Doamne, mă gândesc
Precum că nu știu să vorbesc,
Căci un copil numai, sunt eu.”
Dar Domnul, la cuvântul meu,
Răspuns-a-ndată: „Nu mai spune:
„Sunt un copil”, căci te voi pune
Să mergi unde-am să te trimit
Ca să vestești ce-am poruncit.
Să nu te temi, pentru că Eu
Voi fi cu tine tot mereu,
Și am să-ți dăruiesc scăpare
Când ai să fii în strâmtorare.”
Domnul, apoi, mâna Și-a-ntins
Și buzele mi le-a atins,
Zicând: „Iată, cuvântul Meu,
În gura ta îl așez Eu.
Astăzi, peste-mpărați te pun
Și peste neamuri și îți spun
Care e sarcina ce-o ai;
Să smulgi, să nimicești, să tai
Și să dărâmi și să zidești
Și-n urmă iarăși să sădești.”
Cuvântul Domnului, venit
Din ceruri, astfel mi-a vorbit:
„Hei, Ieremio! Spune-Mi oare,
Ce vezi acum, în depărtare?”
Străfulgerat de un fior,
Am zis: „Eu văd un veghetor.”
Domnul a spus: „Bine-ai zărit,
Căci Eu veghez, necontenit,
Pentru că vreau, Cuvântul Meu
Să fie împlinit, mereu.”
Domnul la mine a venit
Și-a doua oară mi-a vorbit:
„Ce vezi acum? Ce se zărește?”
„Văd un cazan ce clocotește” –
Răspuns-am eu. „Ale lui șoapte
Se-aud de către miazănoapte.”
„Din miazănoapte” Domnu-a spus
„Mare necaz, va fi adus
Peste cei care se găsesc
În țară și o locuiesc.
Căci am să-i chem pe împărați
Și pe cei care sunt aflați
În miazănoapte, ca să vie.
Ale lor jilțuiri de domnie
Vor fi – atuncea – așezate
Chiar la intrarea în cetate,
Lângă Ierusalim; iar ele,
Adică jilțurile-acele,
Au să se-nalțe fiecare,
În contra zidurilor care
Ierusalimu-l înconjoară.
Au să se-nalțe, bunăoară,
Pândind cetate cu cetate
Care în Iuda sunt aflate.
Căci judecățile rostite,
De Mine, fi-vor împlinite,
Pentru că ei M-au părăsit
Și răutăți au săvârșit:
Tămâie dăruit-au ei,
În fața altor dumnezei
Și-n urmă toți s-au închinat
La idolii ce i-au lucrat
Cu mâna lor. Dar tu, acum,
Te pregătește pentru drum!
Scoală! Încinge-ți coapsele
Și du-te-apoi și spune-le
Ceea ce am să-ți poruncesc!
Fii tare, căci te însoțesc!
Nu tremura în fața lor,
Să nu te vadă temător,
Căci altfel, te voi face Eu,
De teamă-a tremura, mereu.
Astăzi e ziua potrivită,
În cari cetate întărită,
Am să te fac. De bună seamă,
Tu vei fi zidul de aramă
Și stâlpul cel din fier lucrat,
În contra țării așezat,
În contra împăraților,
În contra-ntregului popor,
În contra tuturor cei cari
Se află-n Iuda, drept mai mari,
Și împotrivă-apoi, la toți
Cei cari, în țară, sunt preoți.
Iată că ei se vor lupta
Cu toții, împotriva ta,
Însă nu au să izbutească,
Nicicând ca să te biruiască,
Pentru că sunt cu tine Eu
Și-ți dau scăpare, tot mereu.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit.”