Judecătorii 2:10-23

Oamenii ce l-au însoțit Pe Iosua – într-un sfârșit – S-au stins, de-a lungul anilor, Mergând lângă părinții lor. În locul lor, s-au ridicat Alții, dar cei care-au urmat, Pe Domnul, nu L-au cunoscut. Oameni-aceia n-au știut Ceea ce-nfăptuise El, Pentru întregul Israel. Astfel, poporul a făcut, Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu, și a slujit Doar Baalilor. L-a părăsit Pe-adevăratul Dumnezeu, La care au slujit, mereu, Părinții lor – pe-Acela care L-a scos, cu brațul Său cel tare, Din a Egiptului robie, Ca un popor liber să fie – Și a urmat alți dumnezei Slujiți de oamenii acei Care în țară locuiau, Sau care împrejur erau. La ei, s-a dus de s-a-nchinat Israelul și-a mâniat Pe Dumnezeu, necontenit, Prin ‘ceea ce a săvârșit. De al său Domn, el a uitat Și a ajuns de s-a-nchinat Lui Baal și Astarteelor. Atuncea, pe al Său popor, Domnul Se-aprinse de mânie, Lăsând ca peste el să vie Un val de prădători, de-ndat’. Poporu-ntreg a fost prădat Și-apoi vândut dușmanilor Care-l înconjurase. Lor, Israelul n-a mai putut Ca piept să le mai fi ținut, Căci mâna Domnului, mereu, Asupra lui, apăsa greu. Domnul era-mpotriva lor Și-l apăsa pe-al Său popor, Așa precum i-a înștiințat – Și după cum El a jurat – Pân’ au ajuns în strâmtorare. Domnul, în îndurarea-I mare, Judecători, a așezat, Peste poporul apăsat, Ca prin acești judecători – De valul de jefuitori – Să-l izbăvească, negreșit. Dar oamenii nu au voit S-asculte de judecători. S-au arătat nepăsători Și au urmat alți dumnezei, Slujindu-i și curvind cu ei. Au părăsit calea pe care Umblat-au, fără încetare, Ai lor părinți și au călcat Poruncile care le-a dat Adevăratul Dumnezeu. Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți. Dar când murea judecătorul, Îndată, se strica poporul, Căci oamenii se dovedeau A fi mai răi decât erau Părinții lor, iar a lor fire A stăruit în împietrire Și în purtări ce, rele, sânt. Văzând acestea, Domnul Sfânt, S-a mâniat pe Israel Și a vorbit, în acest fel: „Pentru că nu M-a ascultat Neamul acesta, și-a călcat Ceea ce Eu am poruncit Că trebuie a fi păzit – Adică legământul Meu, Pe care-l încheiasem Eu Cu-ai lor părinți – îl pedepsesc Și nu am să mai izgonesc, Din față-i, nici un neam pe care Lăsatu-l-a între hotare, Iosua-atunci când a pierit. Astfel, prin ele, negreșit, Am să îl pun, fără-ncetare, Pe Israel, la încercare, Căci vreau să știu dacă urmează – Sau dacă se îndepărtează – De calea Mea. Voi ști astfel, Dacă se va purta la fel, Precum părinții s-au purtat Când, calea Mea, au căutat.” Popoarele care-au fost date, Lui Iosua, au fost lăsate, De Domnu-n pace, negreșit, Pentru că El nu S-a grăbit, De-atunci, ca să le izgonească, Ci le-a lăsat să locuiască Acolo unde se aflau Și pe pământul ce-l aveau.