YouVersion
Pictograma căutare

Judecători 2:10-23

Judecători 2:10-23 NTR

Apoi toată generația aceea a fost adăugată la strămoșii săi, iar după ea s-a ridicat o altă generație care nu-L cunoștea pe DOMNUL, și nici lucrarea făcută de El pentru Israel. Atunci, fiii lui Israel au făcut ceea ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI și au slujit baalilor. L-au părăsit pe DOMNUL, Dumnezeul strămoșilor lor, Care i-a scos din țara Egiptului, și s-au dus după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau. S-au închinat înaintea lor și L-au mâniat pe DOMNUL. Astfel, L-au părăsit pe DOMNUL și au slujit lui Baal și aștoretelor. DOMNUL S-a mâniat pe cei din Israel și i-a dat pe mâna unor jefuitori, care i-au prădat. El i-a vândut în mâinile dușmanilor din vecinătate, cărora n-au mai fost în stare să li se împotrivească. Oriunde mergeau la război, mâna DOMNULUI era împotriva lor ca să le facă rău, așa cum le spusese și le jurase El mai demult. Au ajuns astfel într-un mare necaz. DOMNUL le-a ridicat judecători ca să-i elibereze din mâna jefuitorilor lor. Dar nici de judecătorii lor n-au ascultat, ci s-au prostituat, ducându-se după alți dumnezei și închinându-se lor. S-au abătut repede de la calea pe care umblaseră strămoșii lor, cei care ascultaseră de poruncile DOMNULUI, și nu au făcut ca ei. Când DOMNUL le ridica judecători, DOMNUL era cu fiecare judecător și îi elibera din mâna dușmanilor lor în toate zilele judecătorului. Căci DOMNULUI Îi părea rău când le vedea suspinul înaintea celor ce-i persecutau și-i asupreau. Dar după ce murea judecătorul, ei se întorceau iarăși la căile lor și se perverteau mai mult decât strămoșii lor, ducându-se după alți dumnezei, slujindu-le și închinându-se înaintea lor. Și nu renunțau la faptele și la căile lor rele. Atunci DOMNUL S-a mâniat pe Israel și a zis: „Fiindcă națiunea aceasta a încălcat legământul Meu, pe care-l poruncisem strămoșilor lor, și n-a ascultat de glasul Meu, nu voi mai continua să alung dinaintea lor pe niciuna dintre națiunile lăsate de Iosua când a murit, pentru ca, prin ele, să-l pun la încercare pe Israel și să văd dacă vor păzi sau nu Calea DOMNULUI, umblând pe ea așa cum au făcut strămoșii lor“. Prin urmare, DOMNUL a lăsat în pace acele națiuni. El nu S-a grăbit să le alunge și nu le-a dat în mâna lui Iosua.