Isaia 7
7
Prorocie împotriva lui Israel și Asiriei
1Iată dar, ce s-a întâmplat,
Pe când în Iuda, împărat,
Era Ahaz, cari se vădea
Fiu, lui Iotam și Ozia.
Atunci Rețin, cari așezat
Era-n Siria împărat,
Și cu Pecah – cu cel pe care,
Ramalia, drept fiu, îl are
Și-n Israel a stăpânit –
Peste Ahaz au năvălit.
Către Ierusalim plecară
Și-acolo îl înconjurară
Pe-Ahaz, voind să-l nimicească,
Dar n-au putut să-l biruiască.
2Casa lui David, înștiințată,
A fost atuncea, de îndată,
Că „Sirienii înarmați
În Efraim sunt așezați!”
Ahaz, atunci, s-a-nspăimântat
Și-al său popor a tremurat,
Așa precum clătinați sânt
Copacii cei bătuți de vânt.
3Dar pe Isaia l-a chemat
Domnul și-astfel a cuvântat:
„Ia-l pe-al tău fiu – pe-acela care
Șear-Iașub, drept nume, are –
Și la Ahaz în față-apoi,
Degrabă să îi ieșiți voi,
Pe drumul ‘nălbitorului
La capătul canalului
Prin care apa se golește
Din iazul ce sus se găsește.
4Când pe Ahaz îl întâlnești,
În felu-acesta să-i vorbești:
„Ia seama și fii liniștit!
De teamă, nu fi stăpânit,
Din pricină că doi tăciuni,
Doar ca să fumege, sunt buni!
N-ai teamă de Rețin – cel care
Este în Siria mai mare –
Și nici de-al lui Remalia
5Fecior! La fel, de Siria,
Să nu se sperie duhul tău,
Crezând că ea gândește rău,
În contra ta! De-asemenea,
De Efraim, teamă n-avea!
N-ai teamă nici de-acel pe care
Remalia, drept fiu, îl are!
Să nu te temi de ce-au vorbit,
Căci în zadar au glăsuit:
6„Haidem, spre Iuda să pornim,
Cetate lui să o zdrobim,
S-o spargem și-mpărat apoi,
Pe Tabeel să-l punem noi!”
7Iată ce spune Dumnezeu:
„Ăst lucru, nu-l îngădui Eu,
Iar ceea ce au cuvântat
N-o să se-ntâmple, niciodat’!
8Damascul – fără îndoială –
Are să fie capitală,
În Siria. Rețin, apoi,
Drept capitală pune-l-voi,
Damascului. Urmează – iacă –
Șaizeci și cinci de ani să treacă,
Iar Efraimul – negreșit –
Are să fie nimicit.
9Samaria – fără-ndoială –
Are să-i fie capitală,
Iar al Ramaliei fecior
Va fi al ei conducător.
Dacă nu credeți, nu puteți
Ca în picioare să ședeți.”
10Domnul – apoi – iar a vorbit
Și lui Ahaz i-a poruncit:
11„Cere-Mi un semn, pe cari să-l vezi,
Să poți – în acest fel – să crezi.
Semnul, să-l ceri precum am spus,
Fie aici jos, fie sus.”
12Ahaz a zis: „Nu îndrăznesc,
Căci nu vreau să Îl ispitesc
Pe Dumnezeu. De-aceea zic
Că nu am să Îi cer nimic.”
13Isaia, însă, l-a-nfruntat,
Plin de furie, pe-mpărat:
„Ascultă tu, casă pe care
David urmașă-n lume-o are!
N-a obosit al tău popor
Răbdările oamenilor?
Răbdarea Domnului, voiești –
Acuma – să o obosești?
14Ascultă dar, cuvântul meu!
Află că Însuși Dumnezeu,
Un semn urmează să îți dea,
Pe care tu îl vei vedea.
Foarte curând, fecioara – iată –
Va rămânea însărcinată.
Emanuel, o să-l numească
Pe fiul ce-o să-l zămislească.
(Numele e tradus apoi,
Prin „Dumnezeu este cu noi”)
15Când al ei fiu are să vină,
Va mânca miere și smântână,
Până când el va căpăta
Deprinderea de-a-ndepărta
Răul, putând a înțelege,
Binel-apoi de a-l alege.
16Dar înainte ca să vie
Timpul ca al ei fiu să știe
Ce este rău și să-nțeleagă
Ca binele să îl aleagă,
Țara în care-ncoronați
Se află cei doi împărați
De cari te temi, va fi lovită
Și va ajunge pustiită.”
17Domnul o să aducă-apoi,
Asupra ta – și peste voi –
Zile cum nu s-au pomenit
De-atunci de când s-a despărțit
Iuda de cei pe care-i știm
Precum că sunt din Efraim
(Adică pe acel pe care
Asiria în frunte-l are).
18Domnul va șuiera atunci,
Și-au să se strângă, de prin lunci –
Îndată – roiul muștelor,
Din capătul râurilor
Egiptului, și-asemenea,
Albine din Asiria.
19Ele-au să vină în câmpii
Și în vâlcelele pustii,
În crăpătura stâncilor
Și în desișul tufelor
Sau pe imașurile toate
Care, în țară, sunt aflate.
20În ziua ‘ceea, să se știe
Că Dumnezeu are să vie
Și cu un brici închiriat –
De dincolo de Râu luat –
Va rade întreg părul care
Este pe cap și pe picioare.
Ba chiar și barba va fi rasă,
Când El, cu briciul, o să iasă.
Cel care este așezat
Peste Asiria-mpărat,
O să-mplinească planul Lui
Căci fi-va briciul Domnului.
21Când ziua ‘ceea va apare,
O să hrănească fiecare,
O juncă doar și două oi.
22Ele vor dărui, apoi,
Un lapte-atât de-mbelșugat,
Încât cu toți vor fi mâncat
Smântână numai. Cei din țară,
Parte atunci, vor avea iară,
De miere și smântână. Iată,
23În acea zi, orice bucată
De loc, în care au să fie
O mie de butuci de vie –
Iar în argint se dovedește
Că sicli-o mie prețuiește –
Are să fie lepădat,
Și astfel fi-va el lăsat
În voia tufelor de spini,
Umplut fiind de mărăcini.
24Doar cu săgeți și arcuri dar,
Acolo se va intra iar,
Căci țara fi-va numai spini
Și tufe mari de mărăcini.
25Nu vor mai fi cutreierați
Munții cei care sunt lucrați –
Azi – cu cazmaua, căci în spini
Vor fi-nglodați și-n mărăcini.
Doar boii vor intra în ei
Și oile, în munți-acei,
Căci oamenii au să voiască –
În ăst fel – să-i bătătorească.
Selectat acum:
Isaia 7: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca