Isaia 25
25
1O, Doamne, al meu Dumnezeu,
Pe Tine Te înalț, mereu!
Numele Tău, neîncetat,
De mine fi-va lăudat,
Căci mari lucrări ai săvârșit.
Planuri mărețe ai urzit
Mai dinainte, și-ai vegheat
Asupra lor, neîncetat,
Înfăptuite ca să fie,
La timp și cu credincioșie.
2Căci Babilonul, am văzut
Că-n dărmături l-ai prefăcut.
Morman de pietre a rămas
Din el, în acest ultim ceas,
Căci cetățuia întărită
E o ruină părăsită.
Iată, cetatea minunată –
Cetatea cari a fost odată,
Cetate a străinilor –
E, spre mirarea tuturor,
Din temelie, nimicită
Și nu va fi, din nou, zidită.
3De-aceea Doamne, Te slăvesc
Popoarele și Te măresc,
Iar orice neam – de bună seamă –
De Tine știe să se teamă.
4Căci Tu ai fost loc de scăpare,
Pentru cel cari – putere – n-are
Și pentru cel nenorocit.
Un adăpost Te-ai dovedit,
În care oamenii se-adună
În vremurile de furtună.
Ești un umbrar cari izbăvește
De arșița ce dogorește.
Iată, suflarea cea pe care
Omul asupritor o are,
Drept vijelie se vădește,
Care în ziduri greu lovește.
5Așa precum e domolită
Căldura care-i izbucnită
Într-un pământ ce e încins,
La fel și Tu, Doamne, ai stins
Zarva străinilor, în țară.
Cum e căldura cea de vară
Înăbușită de un nor,
Ale asupritorilor
Cântări de biruință, iată,
Și ele fost-au, dintr-odată,
Înăbușite. Nu mai sânt,
Nu mai răsună al lor cânt.”
6Acum, Domnul oștirilor
A pregătit popoarelor,
Pe acest munte, ospăț mare,
Unde primi-vor fiecare,
Bucate bune și gustoase,
Pline de măduvă, miezoase.
De vinuri vechi și limpezite,
Acestea fi-vor însoțite.
7De Domnul, pe-acest munte, iată,
Are să fie-nlăturată
Marama ce acoperea
Popoare și cari le-nvelea
Pe neamurile care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
8Căci nimicită o să fie
Moartea, atunci, pentru vecie,
Iar lacrimile fețelor
Șterse vor fi. Al Său popor
Are să scape de povara
Pe care i-o dădea ocara
Ce o purta necontenit,
Pentru că Domnul a vorbit.
9În acea zi, când se adună,
Poporu-ntreg are să spună:
„Acesta este Dumnezeu,
În cari ne-am încrezut mereu,
Ca mântuire să primim!
Acum, hai să ne veselim
În mântuirea cea pe care
A dat-o pentru fiecare!
10Iată că mâna Domnului
Șade asupra muntelui.
Moabul, însă, e călcat,
Precum un pai, neînsemnat,
În bălegar a nimerit
Și de picioare e zdrobit.
11Din mijlocul băltoacelor,
Își va întinde, rugător,
Mâinile lui, ca să se scoată,
Asemeni celui cari înoată;
Dar Domnu-i spulberă mândria
Și-i nimicește dibăcia.
12El surpă tot ce-ai înălțat
Și la pământ este culcat
Zidul pe care l-ai făcut,
Căci în țărână-i prefăcut!”
Selectat acum:
Isaia 25: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca