YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 2

2
1Iată ceea ce-a prorocit
Cel cari, Isaia, s-a numit.
El se vădea a fi cel care,
Părinte, pe Amoț, îl are.
Isaia-n ceea ce vestise,
Despre Ierusalim vorbise
Și despre Iuda, arătând
Ce fel de vremi vor fi urmând.
2În lungul drum al timpului,
Muntele Casei Domnului
Are să fie-ntemeiat
Drept cel mai ‘nalt munte aflat
Pe fața-ntregului pământ,
Iar neamurile câte sânt,
Se vor îngrămădi spre el.
3Toate popoarele – la fel –
Spre munte, au să se grăbească
Și-n acest fel au să vorbească:
„Haideți cu toți să ne-adunăm
Și către munte să plecăm,
Căci e muntele Domnului!
Să mergem dar, la Casa Lui,
La Casa Celuia pe care,
Drept Dumnezeu, Iacov Îl are!
Haidem, ca să ne dea povețe
Și-ale Lui căi să ne învețe!”
Căci din Sion are să vie
Legea și, după cum se știe,
De la Ierusalim, Cel Sfânt,
Își va trimite-al Său cuvânt.
4El are-a fi Judecător
Al tuturor neamurilor.
Va hotărî sorții pe care
Îi vor avea multe popoare,
Și-n felu-acesta, va fi pace.
Din săbii, pluguri, își vor face;
Iar fierul sulițelor are
Să se prefacă în cosoare.
Nici un popor nu va avea
De gând, să scoată sabia,
În contra altuia apoi,
Căci nimeni nu va vrea război.
5Hai vino, tu, aceea care,
Iacov, drept casă-n lume-o are,
Ca să umblăm pe calea Lui
Și în lumina Domnului!”
6Căci Dumnezeu Și-a părăsit
Poporul, care s-a vădit
A fi drept casa cea pe care,
Iacov urmașe-n lume-o are,
Pentru că el s-a alipit
De idolii din Răsărit.
Dedat e, la vrăjitorie,
La fel ca acea seminție
Cari e a Filistenilor.
Apoi, cu ai străinilor
Feciori, poporul s-a unit.
7Comoara lor n-are sfârșit,
Căci aurul și-argintul sânt
Grămadă, pe al lor pământ.
Plină de cai, e țara lor
Și-apoi numărul carelor
Atât de mare se vădește,
Încât nimeni nu-l socotește.
8De idoli, țara lor e plină,
Pentru că oamenii se-nchină
La lucruri care sunt știute
Precum că sunt de mâini făcute.
9Cei mici vor trebui să știe
Că scoborâți ei au să fie
Și că smeriți vor fi cei cari
Se dovedesc a fi mai mari.
Cu toți să fie-ncredințați,
Precum că nu vor fi iertați.
10„Intră în stânci și sapă până
Te vei ascunde în țărână,
Pătruns de frica Domnului
Și de mărimea slavei Lui!”
11Omul – atunci – neîndoios –
Își va pleca privirea-n jos,
Iar semeția omului
Precum și îngâmfarea lui
Vor fi smerite, negreșit.
Când acea zi va fi venit,
Doar Domnu fi-va înălțat.
12Atunci se va fi arătat
Cum că Domnul oștirilor
E împotriva tuturor
Celor cari mândri se vădesc
Sau cari trufași se dovedesc;
E împotriva celor care
Doresc, mereu, doar înălțare.
Aceștia fi-vor înfruntați
Și vor ajunge-a fi plecați.
13E împotriva cedrilor
Cei falnici și-a stejarilor
Care sunt ai Libanului
Și-asemeni ai Basanului;
14E împotriva munților
Cei mari și a dealurilor
Care, mereu, se semețesc
Căci falnice se dovedesc;
15Potrivnic e turnurilor
Și-asemenea zidurilor
Care înalte se vădesc
Și tot mereu se semețesc;
16E împotriva tuturor
Corăbiilor mărilor
Care în Tarsis sunt aflate
Și-a lucrurilor minunate
Care astfel au fost făcute,
Încât sunt, la privit, plăcute.
17Mândria omului vădită,
În acea zi, va fi smerită.
Trufia lui nemăsurată,
În acea zi, va fi plecată,
Pentru că fi-va înălțat
Doar Domnul nostru, ne-ncetat.
18Toți idolii aflați în țară,
În ziua ‘ceea, au să piară.
19În peșterile cele-adânci,
Care-s aflate printre stânci,
Și-n crăpăturile pe care
Fața pământului le are,
Toți oameni au să voiască –
Atunci – să se adăpostească,
Mânați de frica Domnului
Și slava măreției Lui,
Căci Domnul are să pornească,
Pământul, să îl îngrozească.
20În ziua ‘ceea, nimenea –
Nevoie – nu va mai avea
De idoli, căci vor fi zvârliți
La șobolani și nimiciți
Toți idolii cei cunoscuți,
Din aur sau argint făcuți.
Pradă a liliecilor,
Vor fi idolii tuturor;
21În peșterile cele-adânci,
Ce sunt aflate printre stânci,
Și-n crăpăturile pe care
Fața pământului le are,
Toți oameni au să voiască –
Atunci – să se adăpostească,
Mânați de frica Domnului
Și slava măreției Lui,
Căci Domnul are să pornească,
Pământul, să îl îngrozească.
22Să nu vă-ncredeți, niciodată,
În oameni, pentru că ei – iată –
În nări au numai o suflare.
Ce fel de preț dar, omul are?

Selectat acum:

Isaia 2: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te