Osea 10
10
1„Vie mănoasă se arată
Israel, dând roadă bogată.
Cu cât roadele se-nmulțeau,
Și-altarele lui se sporeau.
Cu cât mai mult se dovedise
Că a lui țară propășise,
Cu-atât mai mult s-au înălțat
Stâlpi și s-au înfrumusețat
Spre cinstea idolilor lor.
2Inima-ntregului popor,
A fi-mpărțită, se arată.
Din astă pricină, el – iată –
Are să fie pedepsit.
Domnul surpa-va, negreșit,
Altarele ce le-au ‘nălțat
Și stâlpii ce i-au ridicat,
În cinstea idolilor lor.
3Curând, va zice-acel popor:
„Iată că, cu adevărat,
Noi nu avem un împărat,
Pentru că noi nu am știut,
De Domnul, să ne fi temut.
Al nostru împărat, apoi,
Ce poate face, pentru noi?”
4Vorbe deșarte, ‘lunecoase,
Și jurăminte mincinoase
Rostesc cu toți, atunci când sânt
Puși să încheie-un legământ.
De-aceea și pedeapsa lor,
Asemeni buruienilor
Otrăvitoare, o să fie,
Aflate-n brazda din câmpie!
5Locuitorii cei pe care
Țara Samariei îi are,
Uimiți vor fi, de-acei viței –
Aflați la Bet-Aven – când ei
Își vor jeli idolul lor.
Apoi, ceata preoților –
Care slujesc idolului –
Vor tremura de soarta lui
Și pentru casa ce-o avea
Care, curând, va dispărea,
Din al lor mijloc. Negreșit,
6El însuși fi-va dăruit,
Aceluia cari, așezat,
Este-n Asiria-mpărat
Și care, drept Iareb, se cheamă.
Pe Efraim, de bună seamă,
Rușinea are să-l cuprindă.
Rușinea are să se-ntindă
Și peste-ntregul Israel,
Căruia îi va fi, astfel,
Rușine de tot ce-a făcut
Și de ce planuri a avut.
7S-a dus țara Samariei,
Precum și împăratul ei,
Asemenea țăpligilor,
Peste oglinda apelor.
8Toate-nălțimile, aflate
În Bet-Aven, vor fi surpate,
Căci Israelul – negreșit –
Acolo a păcătuit.
Pe-altare, au să crească spini
Și tufele de mărăcini.
Spre munți, atunci, vor fi strigat:
„Acoperiți-ne, de-ndat’!”,
Iar către dealuri, mai apoi,
Vor zice: „Cădeți, peste noi!”
9Iată, din zilele Ghibei,
Mereu, păcătuit-au ei,
Căci Israel s-a adunat
Acolo, și s-a așezat,
Ca să nu îl apuce-apoi,
La Ghibea chiar, acel război
Cari împotrivă s-a făcut
La toți cei răi, cum s-a văzut.
10De-aceea, am să-i pedepsesc
Atuncea când am să voiesc.
Trimite-voi în contra lor,
Oștirile popoarelor,
Ca să le fie pedepsită
Nelegiuirea îndoită!
11E Efraim, ca o mânzată
Care, la jug, e învățată,
Căreia-i place-a treiera
Grâul. Frumos, gâtu-i era,
De-aceea, i l-am și cruțat.
Dar Efraim va fi-njugat.
Iuda-i pentru arat adus,
Iar Iacov, la grăpat, e pus.
12Să semănați dar, negreșit,
Așa precum e potrivit
Neprihănirii ce-o aveți,
Pentru că-n acest fel puteți
Să secerați ce s-a găsit,
Cu îndurarea potrivit.
Desțeleniți-vă apoi,
Un nou ogor, bun, pentru voi!
E vremea să vă deșteptați,
Pe Domnul să Îl căutați,
Ca ploaia minunată-apoi,
Să se pogoare peste voi.
13Dacă voi, răul, l-ați arat,
Nelegiuiri ați secerat
Și ați mâncat, fără-ncetare,
Rodul pe cari minciuna-l are.
În carele ce le-ai avut –
De luptă – tu te-ai încrezut
Și-n numărul vitejilor
Pe cari îi are-al tău popor.
14O zarvă o să se stârnească,
Poporul ca să ți-l lovească.
Cetățile tale-ntărite,
Atuncea, fi-vor nimicite,
Căci o să fie-atunci, la fel,
Precum la Șalman-Bet-Arbel,
Când mama a căzut zdrobită,
Fiind de-ai ei prunci însoțită.
15Iată ce va aduce-apoi
Betel, din pricină că voi,
Peste măsură, ați vădit
Că răutăți ați săvârșit.
Când zorii au să se ivească,
Are ca să se isprăvească
Cu cel care e așezat
În Israel, ca împărat!”
Selectat acum:
Osea 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca