Vorbe deșarte, ‘lunecoase,
Și jurăminte mincinoase
Rostesc cu toți, atunci când sânt
Puși să încheie-un legământ.
De-aceea și pedeapsa lor,
Asemeni buruienilor
Otrăvitoare, o să fie,
Aflate-n brazda din câmpie!
Locuitorii cei pe care
Țara Samariei îi are,
Uimiți vor fi, de-acei viței –
Aflați la Bet-Aven – când ei
Își vor jeli idolul lor.
Apoi, ceata preoților –
Care slujesc idolului –
Vor tremura de soarta lui
Și pentru casa ce-o avea
Care, curând, va dispărea,
Din al lor mijloc. Negreșit,
El însuși fi-va dăruit,
Aceluia cari, așezat,
Este-n Asiria-mpărat
Și care, drept Iareb, se cheamă.
Pe Efraim, de bună seamă,
Rușinea are să-l cuprindă.
Rușinea are să se-ntindă
Și peste-ntregul Israel,
Căruia îi va fi, astfel,
Rușine de tot ce-a făcut
Și de ce planuri a avut.
S-a dus țara Samariei,
Precum și împăratul ei,
Asemenea țăpligilor,
Peste oglinda apelor.
Toate-nălțimile, aflate
În Bet-Aven, vor fi surpate,
Căci Israelul – negreșit –
Acolo a păcătuit.
Pe-altare, au să crească spini
Și tufele de mărăcini.
Spre munți, atunci, vor fi strigat:
„Acoperiți-ne, de-ndat’!”,
Iar către dealuri, mai apoi,
Vor zice: „Cădeți, peste noi!”
Iată, din zilele Ghibei,
Mereu, păcătuit-au ei,
Căci Israel s-a adunat
Acolo, și s-a așezat,
Ca să nu îl apuce-apoi,
La Ghibea chiar, acel război
Cari împotrivă s-a făcut
La toți cei răi, cum s-a văzut.
De-aceea, am să-i pedepsesc
Atuncea când am să voiesc.
Trimite-voi în contra lor,
Oștirile popoarelor,
Ca să le fie pedepsită
Nelegiuirea îndoită!
E Efraim, ca o mânzată
Care, la jug, e învățată,
Căreia-i place-a treiera
Grâul. Frumos, gâtu-i era,
De-aceea, i l-am și cruțat.
Dar Efraim va fi-njugat.
Iuda-i pentru arat adus,
Iar Iacov, la grăpat, e pus.
Să semănați dar, negreșit,
Așa precum e potrivit
Neprihănirii ce-o aveți,
Pentru că-n acest fel puteți
Să secerați ce s-a găsit,
Cu îndurarea potrivit.
Desțeleniți-vă apoi,
Un nou ogor, bun, pentru voi!
E vremea să vă deșteptați,
Pe Domnul să Îl căutați,
Ca ploaia minunată-apoi,
Să se pogoare peste voi.
Dacă voi, răul, l-ați arat,
Nelegiuiri ați secerat
Și ați mâncat, fără-ncetare,
Rodul pe cari minciuna-l are.
În carele ce le-ai avut –
De luptă – tu te-ai încrezut
Și-n numărul vitejilor
Pe cari îi are-al tău popor.
O zarvă o să se stârnească,
Poporul ca să ți-l lovească.
Cetățile tale-ntărite,
Atuncea, fi-vor nimicite,
Căci o să fie-atunci, la fel,
Precum la Șalman-Bet-Arbel,
Când mama a căzut zdrobită,
Fiind de-ai ei prunci însoțită.
Iată ce va aduce-apoi
Betel, din pricină că voi,
Peste măsură, ați vădit
Că răutăți ați săvârșit.
Când zorii au să se ivească,
Are ca să se isprăvească
Cu cel care e așezat
În Israel, ca împărat!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
