Măcar că astfel vă vorbim,
Noi – prea iubiților – dorim
Cu totul altceva apoi.
Vrem, lucruri bune, de la voi,
Lucruri care se dovedesc
Că mântuirea o-nsoțesc.
Nedrept, nu este Dumnezeu,
Ci drept Se-arată El, mereu.
De-aceea, fără îndoială,
Nu uită-a voastră osteneală,
Nici dragostea ce-o arătați
Numelui Lui – dragii mei frați –
Sau faptul că, neîncetat,
La sfinți, voi, ajutor ați dat.
Dorim, acuma, însă, noi,
Ca fiecare, dintre voi,
Aceiași râvnă – negreșit –
S-arate, până la sfârșit,
Ca să-și păstreze neclintită,
Mereu, nădejdea dobândită,
Încât, să nu vă leneviți,
Nicicând apoi, ci să pășiți
Pe urmele acelea care,
Doar prin credință și răbdare,
Vă vor aduce-apoi, putința,
De-a moșteni făgăduința.