Să nu se-arate șovăirea,
Când ținem la mărturisirea
Nădejdii noastre – ne-ndoios –
Pentru că este credincios
Cel ce-a făcut făgăduința,
Dacă ne vom păstra credința.
Mereu – unii, pe alții – noi
Să ne veghem trebuie-apoi,
În dragoste să ne-ndemnăm
Și-n fapte bune să lucrăm.
Nu părăsiți dar – dragii mei –
Precum au unii obicei,
Acum, a noastră adunare,
Ci trebuie ca fiecare –
În tot ce facem – să-ncercăm,
Cu-ndemnuri să ne ajutăm,
Unii pe alții, ne-ncetat,
Căci ziua s-a apropiat.
Că dacă am păcătuit,
Cu voia, după ce-am primit
Cunoașterea adevărată,
Nu se mai află a fi dată
Vreo jertfă, spre a fi iertate,
În urmă, noile păcate.
Rămâne, în continuare,
O-nfricoșată așteptare,
Ca judecata s-aibă loc,
Și-apoi văpaia unui foc,
În care fi-vor mistuiți
Toți cei cari fi-vor răzvrătiți.
Acela care a călcat
Legea lui Moise, de îndat’,
Fără de milă e ucis,
Pe vorbele care le-au zis
Doi sau trei martori, negreșit.
Atunci, cum oare, pedepsit,
Va fi cel cari s-a arătat
Că, în picioare, L-a călcat,
Pe-Acela care e, mereu,
Fiu, pentru-al nostru Dumnezeu,
Și-a pângărit prin fapta lui,
Sângele legământului –
Sânge cu care-a fost sfințit –
Și astfel, L-a batjocorit
Pe Duhul harului apoi?
Într-adevăr, bine știm noi,
Cine e Cel care a zis –
Căci, în Scriptură, este scris –
Că „Răzbunarea e a Mea.
Eu sunt Cel care o să dea,
La fiecare, o răsplată”;
În altă parte, se arată
Că „Domnul e judecătorul,
Și Își va judeca poporul”.
Grozav lucru-i să cazi, zic eu,
În mâinile lui Dumnezeu!
Să v-amintiți ce ați făcut,
În zilele de la-nceput,
Când după ce v-ați luminat,
O mare luptă ați purtat,
Plină fiind de suferință,
Căci ați primit astă credință.
Pe de o parte, erați duși,
Priveliște spre a fi puși,
În mijlocul ocărilor
Precum și-al suferințelor,
Iar pe de alta, v-ați făcut
Părtași cu cei ce au avut
Aceeași soartă, ca și voi.
Într-adevăr, știu că apoi,
Milă-ați putut să arătați,
Celor ce sunt întemnițați
Și bucuroși voi ați privit
Atuncea când vi s-au răpit
Averile ce le-ați avut,
Ca unii care ați știut
Că-n ceruri are să vă fie
Dată, în dar, o avuție –
Mai bună – care se vădește
Că pe vecie dăinuiește.
Nu părăsiți încrederea
Ce o aveți, căci doar prin ea,
O să ajungă fiecare,
Să capete-o răsplată mare!
Răbdare-acum, dragii mei frați,
Voi trebuie să arătați,
Ca după ce ați împlinit
Tot ceea ce a trebuit –
Adică după ce-ați făcut
Ceea ce Dumnezeu a vrut –
S-ajungeți de a fi primit
Tot ce va fost făgăduit.
Nimeni dar, nu vreau, a se teme:
„Încă puțin – puțină vreme –
Mai este până la sfârșit”,
Iar „Cel ce vine – negreșit –
Curând, curând, o să sosească,
Și nu are să zăbovească.
Omul neprihănit trăiește
Doar prin credința ce-o vădește;
Dar dacă-n urmă, înapoi,
Are să dea omul apoi,
Sufletul Meu – în acest fel –
Nu va găsi plăcere-n el”.
Încredințat sunt, că-napoi,
Nicicând n-avem ca să dăm noi,
Ca să nu pierdem, ci-n credință,
Vom sta, mereu, cu sârguință,
Ca mântuirea s-o primim
Și sufletul să-l mântuim.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
