Habacuc 1:12-17

Doamne, din veac, nu ești al meu Sfânt Domn, precum și Dumnezeu? Nu vom muri dar, niciodat’, Căci Tu Doamne ne-ai ridicat, Ca judecățile rostite De Tine, a fi împlinite. Pe-acest popor l-ai înălțat Căci Stâncă Tu Te-ai arătat Și vrei, prin el, să rânduiești Pedepsele ce le gătești! Ai Tăi ochi sunt neîntinați. Ei sunt atâta de curați Încât nu pot să suferească Nelegiuirea s-o privească! Cum ai putea privi la cei Ce se arată-a fi mișei, Sau la cei răi cari s-au vădit Că-l sorb pe cel neprihănit? Vei face Tu, oamenilor, Precum peștilor mărilor, Sau precum târâtoarei care Nici un stăpân asupră-i n-are? Cu undița, îi prinde el Și-i trage-n mreaja lui, astfel. De-aceea, el se veselește Și bucuria-l năpădește. De-aceea, a găsit cu cale, Jertfe-a aduce mrejei sale Și arde din tămâia lui, Cinste a-i da năvodului, Pentru că lor le datorește Puterea ce o dobândește Fiindcă din acele plase Se trag bucatele lui grase! De-aceea, o să se grăbească, Mereu, mreaja să își golească Și neamuri va înjunghia Fără ca milă a avea?

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Habacuc 1:12-17