Geneza 27
27
Binecuvântarea lui Esau
1Acum, Isac îmbătrânise
Și mult, vederea îi slăbise.
Chemă la sine pe Esau,
Spunând: „E timpul să îți dau –
2Căci iată, am îmbătrânit
Și nu mai am mult de trăit –
Eu, binecuvântarea mea.
3Acum, ascultă ce aș vrea:
Ia-ți arcul, tolba, și-narmat,
Du-te pe câmp, după vânat.
4Fă-mi o mâncare mai apoi,
Cum știi că-mi place. Mânca-voi,
Iar sufletu-mi va tresălta
Și te va binecuvânta,
‘Nainte de a fi murit.”
5Ceea ce-a spus, a auzit
Rebeca, iar când a plecat
Esau pe câmp după vânat,
6Grabnic, la Iacov, ea s-a dus
Să-l înștiințeze și i-a spus
Tot ceea ce a auzit:
„Ascultă ce i-a poruncit
Isac, fiului său, Esau:
7„Adă-mi vânatul și-am să-ți dau,
Copile, binecuvântarea;
Vreau, mai întâi, să-ți gust mâncarea,
Până când, încă, n-am murit.”
8Ascultă dar, ce m-am gândit:
9Fugi de-mi adu doi iezi din turmă,
Ca să-i gătesc, iar tu – pe urmă –
10Îi duci mâncarea tatălui,
Și binecuvântarea lui,
În acest, fel o dobândești!”
11Iacov a zis: „Dar, te gândești?
12Esau păros e. Tatăl meu
Va ști că nu e el, ci eu,
Când are să mă pipăiască.
Astfel, o să se dovedească.
De fapt, că eu l-am înșelat!
Nu voi fi binecuvântat,
Ci blestemat eu am să fiu,
De el, atunci. Prea bine știu!”
13„Nu o să cadă peste tine
Acel blestem, ci peste mine.
Acum nu-i timp de zăbovit!” –
A zis Rebeca și, grăbit,
14Iacov s-a dus de a luat,
Doi iezi din turmă, și i-a dat
Mamei apoi, să îi gătească
Și pe Isac să îl servească.
15Rebeca a luat apoi –
De la Esau – hainele noi,
Care acasă s-au aflat
Și, pe-al ei fiu, l-a îmbrăcat.
16Cu pielea iedului gătit,
Pe Iacov, l-a acoperit
Pe mâini și-apoi pe gât, frumos,
Să pară ca Esau, păros.
17I-a dat mâncarea cea gustoasă
Și pâinea-atunci din vatră scoasă.
Iacov, pe toate, le-a luat.
18La tatăl său, s-a-nfățișat:
„Tată!” – îi zise, când ajunse.
„Aici sunt. Iată-mă!” – răspunse
Isac. „Copile, cine ești?”
19Iacov a spus: „Esau. Dorești,
La masă, ca să te așezi
Și să mă binecuvântezi?
Căci iată, eu am pregătit
Vânat, precum mi-ai poruncit.”
20„L-ai și găsit?” – Isac a zis.
„Da. Dumnezeu mi l-a trimis
Și-n calea mea l-a așezat.”
Atunci, Isac a cuvântat:
21„Acum apropie-te! Vreau
Să aflu dacă ești Esau.
Vin-o ca să te pipăiesc
22Căci glasul – dacă nu greșesc –
Nu pare să fie al lui,
Ci mai degrabă-al fratelui.”
Iacov veni să-l pipăiască
Și crezul să i-l întărească.
Simțind că mâinile-i păr au,
Isac a zis: „Este Esau –
Doar glasul lui îmi joacă feste,
De parcă al lui Iacov este.”
23Isac, atuncea, a crezut,
Că pe Esau el l-a avut,
În fața lui, neîncetat,
Și deci, l-a binecuvântat.
24Apoi a zis: „Tu ești Esau?”
25„Da, eu sunt.” „Bine. Am să iau
Să gust, cum am făcut mereu,
Să poată-apoi sufletul meu
Ca să te binecuvânteze.”
Iacov se duse să-i așeze
Masa, precum i s-a cerut –
Aduse și vin, de băut.
26„Apropie-te fiul meu,
Să mă săruți, aș dori eu” –
A spus, după ce a mâncat,
27Isac. Iacov l-a sărutat
Și-astfel, Isac s-a liniștit.
Mirosul care l-a simțit
Din haina ce Iacov avea,
I-a întărit convingerea
Căci cel ce sta în fața lui
Era Esau. „Al câmpului
Miros, îl simt, acuma, eu –
Tu ești Esau! Ești fiul meu!
Miroși a câmp bine udat,
De Domnul, binecuvântat.
28Să îți dea Dumnezeu – aș vrea –
Rouă, din cer! Să îți mai dea
Grăsimea țarinei! Cer iar,
Belșug de grâu și vin, drept dar!
29Noroade s-asculte de tine!
Și neamuri, vreau, să ți se-nchine!
Pe frații tăi, stăpân să fii!
Și toți ai mamei tale fii,
În fața ta, să se închine!
Cine te blestemă pe tine,
În veci să fie blestemat!
Dar fie binecuvântat
Cel ce te binecuvântează! –
Cel ce de bine îți urează!” –
Sfârși Isac, de cuvântat.
30Așa l-a binecuvântat
Atunci, pe fiul său mai mic,
Fără a bănui nimic.
Iacov abia l-a părăsit,
Când cu Esau s-a pomenit
Că vine, de la vânătoare
31Și îi aduce de mâncare.
Esau a zis tatălui său:
„Te scoală de la locul tău,
Și vin-o, că ți-am pregătit
Mâncare, cum mi-ai poruncit.
Așază-te să te-ospătezi
Și-apoi, să binecuvântezi
Pe fiul tău, cum ai promis.”
32„Cine ești tu?!” – Isac i-a zis.
„Eu sunt Esau, acela care,
Dintre-ai tăi fii, e cel mai mare.”
33Isac, atunci, s-a-nspăimântat:
„Cine-i acel care-a vânat
Și-apoi, mâncare, mi-a adus,
Exact așa precum ți-am spus?!
Eu, din bucate, am mâncat
Și-apoi l-am binecuvântat
Mai înainte ca să vii,
Iar omu-acela – tu să știi! –
Rămâne binecuvântat!”
34Esau, atuncea, l-a rugat,
Pe tatăl său, și-a stăruit
Când vorbele i-a auzit:
„Tată! Mă binecuvintează!”
El nu voia, nicicum, să crează,
Că altul, locul, i-a luat.
35Isac îi spuse răspicat:
„Iată că Iacov a venit,
Cu vicleșug, și-a dobândit
El, binecuvântarea mea;
Acum, așa va rămânea!
36Esau a zis: „Se vede treaba
Că i-au zis „Iacov”, nu degeaba.
De două ori m-a înșelat:
Întâi, atunci când mi-a luat
Dreptul pe care l-am avut
Fiind întâiul tău născut.
Veni acum – știindu-ți starea –
Să-mi ia și binecuvântarea.
A reușit. Tot mi-a luat!
Dar pentru mine, n-ai păstrat –
Tată! – vreo binecuvântare?!”
37Isac răspunse: „Rău îmi pare,
Dar prea târziu ai apărut.
Acum, stăpân, eu l-am făcut
Pe tine și pe frații tăi –
Cu toți sunteți supușii săi.
Cu grâu și vin, l-am înzestrat!
Eu nu mai am nimic de dat.
Să știi că tare greu îmi vine,
Dar ce pot face pentru tine?”
38Esau a spus: „Chiar nu mai ai
Nimica, mie, să îmi dai?!
Nu ai o binecuvântare?!” –
Și-a plâns apoi, cu hohot mare.
39Isac, privindu-l, i-a vorbit:
„Acuma, tu vei fi lipsit#27:39 Alt înțeles pentru „lipsit”,„Departe” este potrivit.
De roadele pământului,
La fel de roua cerului!
40Din sabie ai să trăiești,
Pe frate-tău ai să-l slujești!
Atunci când fi-vei răzvrătit,
De-al său jug, vei fi dezrobit.”
Esau urăște pe Iacov
41Esau, o ură, a luat
Pe Iacov, căci a căpătat,
În locu-i, binecuvântare,
Fiind deci, peste el, mai mare.
În sinea sa, a cugetat:
„Iată că s-a apropiat
Ziua de bocet, pentru tata,
Și am să-i dau, lui Iacov, plata.
El va muri de mâna mea!”
42Rebaca, însă, bănuia
Ce gânduri rumega Esau,
Și zise către Iacov: „Vreau,
De frate-tău, să te păzesc.
Ascultă dar, ce-am să-ți vorbesc!
Esau vrea ca să se răzbune
Și, moartea ta, la cale-o pune.
43Deci iată sfatul ce-ți dau eu:
Fugi la Laban – la frate-meu,
44Căci în Haran, el locuiește.
Stai până când se potolește
Mânia lui Esau. Apoi,
45Te vei întoarce înapoi.
De ce să vin-o zi cumplită,
Când, de-amândoi, să fiu lipsită?”
46Către Isac, ea a vorbit:
„De viața asta, m-am scârbit,
Din pricina nurorilor,
Care-s din al lui Het popor.
De cumva, Iacov o să-și ieie –
Când se însoară – o femeie
Din al lui Het neam, făr’ să-mi spună,
La ce-mi mai este viața, bună?”
Selectat acum:
Geneza 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca