Geneza 26:12-33

Isac ogoru-a pregătit Și-a strâns recoltă, însutit. Domnul l-a binecuvântat, Făcându-l, astfel, om bogat. Cirezi de vite, multe-avea; Turme de oi, asemenea. Avea mulți robi, pentru slujit. De-aceea, era pizmuit De Filisteni, neîncetat, Cari, mânioși, au astupat Fântânile, de-Avram săpate, Ce lui Isac i-au fost lăsate. Abimelec a zis apoi, Către Isac: „Eu, de la noi, Vreau să te rog, să pleci acum. Deci, pregătește-te de drum: Privește împrejur – în zări – Și du-te către alte țări. Ești mai puternic decât noi; Să pleci, voiesc, și-abia apoi, Mă voi simți mai liniștit.” Isac, la drum, iar a pornit, Și-n văile Gherarului, S-a așezat, cu toți ai lui. Cu robii săi, a resăpat Fântâni pe cari le-au astupat Oamenii ce l-au dușmănit, După ce tatăl i-a murit. Aceleași nume, el le-a dat, Precum Avram le-a așezat. Isac și robii săi săpară Și astfel, un izvor aflară. Acesta-n vale se găsea Și apă bună, el avea. Păstorii din Gherar, cu cei Ai lui Isac, s-au certat. Ei Spuneau: „Aceasta-i apa noastră! Voi mergeți la fântâna voastră!” Că n-au putut să și-o împartă, Fântâna au numit-o „Ceartă” – În evreiește, zis „Esec”. Apoi, la muncă din nou trec: Altă fântână au săpat Și pentru ea, iar s-au certat. Fântâna, „Sitna”, s-a numit – „Gâlceavă”-nseamnă tălmăcit. Isac, pe urmă, s-a mutat Și-altă fântână a săpat. Cu nimeni nu s-a mai sfădit Și-astfel, fântâna s-a numit „Lărgime” – altfel „Rehobot” – „Căci Dumnezeu, loc larg de tot, Să ne-așezăm, ne-a dăruit” – Astfel, Isac a glăsuit. Din nou, de-acolo, a plecat Și la Beer-Șeba s-a mutat. În noaptea ‘ceea, Dumnezeu S-a arătat spunându-i: „Eu Sunt Dumnezeul lui Avram. Să nu te temi, pentru că am Grijă de voi, oriunde-ți sta. Eu te voi binecuvânta. Din pricina robului Meu Avram, și te sporesc mereu.” Isac, atunci, a ridicat Altar, la care a chemat Apoi, Numele Domnului. Cortul și-a-ntins, iar robii lui, Cazmale au luat în mână Și mai săpară o fântână. Abimelec l-a căutat, Cu Picol și cu Ahuzat. Isac le-a zis: „De ce-ați venit, Căci de la voi, m-ați izgonit?” „Noi am văzut că Dumnezeu Este cu tine, tot mereu. De-aceea îți urăm de bine Și vrem să încheiem, cu tine, Un legământ. Jură-te dar, Un rău – oricât de mic, măcar – N-ai să ne faci tu, nicicând, nouă, Cum nici noi nu v-am făcut vouă, De ai putut să pleci în pace. Acum, sper că la fel vei face Și tu, căci binecuvântat, De Domnul, ești, neîncetat.” Isac, în casă, i-a primit Și-apoi, la masă, i-a poftit. Ei au mâncat și au băut Și toată ziua-au petrecut. Adoua zi, când s-au sculat, Cu jurământ ei s-au legat, Că nici un rău nu își vor face. Apoi s-au despărțit, în pace. În acea zi, câțiva argați Veniră, foarte agitați, Și, pe Isac, ei l-au vestit: „Află că apă am găsit!” Atunci, fântâna ce-au săpat-o, „Șiba”, Isac a botezat-o. „Șiba” înseamnă „Jurământ” Și până astăzi, pe pământ, Cetatea care s-a durat Aici, Beer-Șeba s-a chemat.