Galateni 1:11-24

„Iată că vă mărturisesc, Că Evanghelia ce-o vestesc, Nu-i de origine-omenească, Ci-i de obârșie cerească. Căci nu mi-a dat-o cineva Și nici n-am învățat, ceva, Din ceea ce am auzit, De la vreun om; tot ce-am primit, Se află mai presus de fire, Căci vine prin descoperire – Chiar de la Tatăl Cel de Sus – Prin Domnul nost’, Hristos Iisus. Ați auzit, cu-adevărat, De felu-n care m-am purtat Eu, altă dată, când urmam Religia ce o aveam, Adică a Iudeilor. Voi știți, prea bine, fraților, Precum că, prigonit-am eu, Biserica lui Dumnezeu, Făcând prăpăd, neîncetat. Eram mult mai înaintat, Decât Iudeii – pot a spune – Eu, în a mea religiune. Mulți, dintre cei care erau De-aceeași vârstă, nu puteau Ca să se pună-atunci, cu mine. O râvnă mare-aveam în vine, Care mă-nsuflețea, mereu, În datina neamului meu. Însă, când Tatăl Cel de Sus – Cari m-a ales și-apoi, m-a pus Deoparte, spre a fi chemat, Prin harul Său cel minunat, Pe când nici nu m-am fost născut, Ci doar în pântec m-a avut Măicuța mea – găsi că-i bine, De a-L descoperi, în mine, Pe singurul Său Fiu ceresc, Ca, între Neamuri, să-L vestesc, N-am întrebat pe nimeni, iată. Nici la Ierusalim, îndată, N-am alergat, spre a-i vedea, Pe cei cari, înaintea mea, Au fost apostoli, ci – v-am spus – Că, în Arabia, m-am dus. De-acolo, în Damasc, apoi, Făcut-am calea, înapoi. La rând, trei ani s-au perindat, Și-abia în urmă, am plecat, Către Ierusalim, căci eu, Pe Chifa, am dorit, mereu, Ca să-l cunosc. Când am sosit Eu, cinșpe zile-am poposit La el. În timpul petrecut, Nici un apostol, n-am văzut, Afar’ de Iacov, cel pe care, Drept frate, Domnul nost’ îl are. Nu mint, în ceea ce scriu eu, Martor îmi este Dumnezeu. Spre Siria, m-am îndreptat Și-apoi, în urmă, am plecat Către-al Ciliciei ținut. Încă, eram necunoscut, Pentru Bisericile care, Domnul Iisus Hristos le are – Și se găseau, în vremea ‘ceea, Împrăștiate, prin Iudeea. Spun că, eram necunoscut, Căci fața, nu mi-au fost văzut. În schimb, toate au auzit, Cuvintele ce s-au rostit, Mereu, atunci, pe seama mea: „Acel care ne prigonea, Înverșunat, odinioară, Iată-l acuma, bunăoară, Mergând să propovăduiască, Ceea ce-a vrut să nimicească, Fiindcă, astăzi, se zvonește, Că el, credința, o vestește.” De-aceea, ele, tot mereu, Slavă-I dădeau, lui Dumnezeu.”