„Iată că vă mărturisesc,
Că Evanghelia ce-o vestesc,
Nu-i de origine-omenească,
Ci-i de obârșie cerească.
Căci nu mi-a dat-o cineva
Și nici n-am învățat, ceva,
Din ceea ce am auzit,
De la vreun om; tot ce-am primit,
Se află mai presus de fire,
Căci vine prin descoperire –
Chiar de la Tatăl Cel de Sus –
Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
Ați auzit, cu-adevărat,
De felu-n care m-am purtat
Eu, altă dată, când urmam
Religia ce o aveam,
Adică a Iudeilor.
Voi știți, prea bine, fraților,
Precum că, prigonit-am eu,
Biserica lui Dumnezeu,
Făcând prăpăd, neîncetat.
Eram mult mai înaintat,
Decât Iudeii – pot a spune –
Eu, în a mea religiune.
Mulți, dintre cei care erau
De-aceeași vârstă, nu puteau
Ca să se pună-atunci, cu mine.
O râvnă mare-aveam în vine,
Care mă-nsuflețea, mereu,
În datina neamului meu.
Însă, când Tatăl Cel de Sus –
Cari m-a ales și-apoi, m-a pus
Deoparte, spre a fi chemat,
Prin harul Său cel minunat,
Pe când nici nu m-am fost născut,
Ci doar în pântec m-a avut
Măicuța mea – găsi că-i bine,
De a-L descoperi, în mine,
Pe singurul Său Fiu ceresc,
Ca, între Neamuri, să-L vestesc,
N-am întrebat pe nimeni, iată.
Nici la Ierusalim, îndată,
N-am alergat, spre a-i vedea,
Pe cei cari, înaintea mea,
Au fost apostoli, ci – v-am spus –
Că, în Arabia, m-am dus.
De-acolo, în Damasc, apoi,
Făcut-am calea, înapoi.
La rând, trei ani s-au perindat,
Și-abia în urmă, am plecat,
Către Ierusalim, căci eu,
Pe Chifa, am dorit, mereu,
Ca să-l cunosc. Când am sosit
Eu, cinșpe zile-am poposit
La el. În timpul petrecut,
Nici un apostol, n-am văzut,
Afar’ de Iacov, cel pe care,
Drept frate, Domnul nost’ îl are.
Nu mint, în ceea ce scriu eu,
Martor îmi este Dumnezeu.
Spre Siria, m-am îndreptat
Și-apoi, în urmă, am plecat
Către-al Ciliciei ținut.
Încă, eram necunoscut,
Pentru Bisericile care,
Domnul Iisus Hristos le are –
Și se găseau, în vremea ‘ceea,
Împrăștiate, prin Iudeea.
Spun că, eram necunoscut,
Căci fața, nu mi-au fost văzut.
În schimb, toate au auzit,
Cuvintele ce s-au rostit,
Mereu, atunci, pe seama mea:
„Acel care ne prigonea,
Înverșunat, odinioară,
Iată-l acuma, bunăoară,
Mergând să propovăduiască,
Ceea ce-a vrut să nimicească,
Fiindcă, astăzi, se zvonește,
Că el, credința, o vestește.”
De-aceea, ele, tot mereu,
Slavă-I dădeau, lui Dumnezeu.”