Ezechiel 9
9
1Apoi – puternic, răspicat –
Chiar la ureche, mi-a strigat:
„Apropiați-vă! Veniți
Voi, cei ce sunteți pregătiți
Să-i dați cetății, de îndată,
Pedeapsa bine meritată!
Să vină-ngrabă fiecare,
Purtând în mâini, unealta care,
De nimicire-i pregătită!”
2Îndată ce a fost rostită
Astă chemare, au venit
Șase bărbați. Ei s-au ivit
În lungul drumului cel care
Duce spre poarta de intrare,
În miazănoapte așezată
Și-n partea cea de sus, aflată.
Bărbați-acei, în mâini, purtau,
Uneltele ce le aveau,
Unelte-anume pregătite,
Pentru distrugere menite.
În rândul lor, un om – aflat,
În strai de in, înveșmântat –
O călimară, se vădea,
La cingătoare, că avea.
Oamenii s-au apropiat
Și-n urmă, ei s-au așezat
Lângă altarul cel știut
Că din aramă e făcut.
3Slava – Acelui cari mereu,
În Israel e Dumnezeu și cari,
Pe-un heruvim, a stat –
Ușor atunci, s-a ridicat
Și-a mers spre pragul cel pe care,
Casa-l avuse la intrare.
El l-a chemat pe omu-acel
Cu strai de in, purtând cu el,
O călimară agățată
La cingătoare și legată.
4Domnul i-a zis apoi: „Să pleci
Și prin Ierusalim să treci,
Pentru că vreau ca în cetate
Să te-ngrijești a fi-nsemnate
Frunțile oamenilor care
Gemete scot fără-ncetare,
Din pricina păcatelor,
Precum și-a urâciunilor
Care se fac în locu-acel.
5Voi, ceilalți, mergeți după el!” –
A zis și celorlalți bărbați,
Care erau acolo-aflați.
„Când în cetate o să fiți,
Fără de milă să loviți!
Să fiți dar, fără îndurare!
6De la cel mic, la cel mai mare –
De la copii, tineri, femei,
Fecioare și până la cei
Ce sunt bătrâni – să îi loviți
Pe toți și să îi nimiciți!
Dar să vegheați ca nu cumva,
Să se atingă cineva,
De cei pe care îi aflați
Că sunt, pe frunte, însemnați!
Să faceți precum v-am spus Eu
Și-ncepeți cu Locașul Meu!”
Așa precum li s-a cerut,
Ei cu bătrâni-au început
Care la Templu s-au aflat.
7Domnul, apoi, a cuvântat:
Mergeți degrabă și spurcați
Întreaga casă! Să intrați,
În urmă, pe ale ei porți
Și-i umpleți curțile cu morți!
Ieșiți!” Atunci, ei au plecat
Și în cetate au intrat
Și să ucidă-au început,
Așa precum li s-a cerut.
8Ei au pornit, în acel ceas,
Ca să ucidă, și-am rămas
Singur, acolo. M-am temut
Și, la pământ, eu am căzut,
Strigând la Domnul Dumnezeu:
„Ah! Doamne, Dumnezeul meu!
Vei nimici, în acest fel,
Ce-a mai rămas, din Israel,
Vărsând – în marea Ta mânie –
Peste Ierusalim, urgie?”
9„Nelegiuirea cea pe care
Iuda și Israel o are” –
Îmi zise Domnul – „negreșit,
Peste măsură s-a-nmulțit!
Omorurile – am văzut –
Precum că țara au umplut.
Și-am mai văzut că în cetate
Se află numai nedreptate.
Ei fac așa, pentru că zic
Că „Domnul nu vede nimic,
Fiindcă Domnu-a părăsit
Această țară, negreșit!”
10De-aceea, ei nu vor avea
Parte de îndurarea Mea.
Nu voi avea milă de ei,
Căci peste oamenii acei,
Voi face ca să fi căzut
Răul pe care l-au făcut.”
11Atunci, omul înveșmântat
În strai de in – care-a purtat
O călimară – a vorbit:
„Făcut-am ce mi-a poruncit!”
Selectat acum:
Ezechiel 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca