Ezechiel 47
47
1Am fost luat și dus apoi,
La ușa casei, înapoi.
Și iată că eu am privit
La pragul casei și-am zărit
O apă care se scurgea
De sub al ei prag și venea
Din partea-n răsărit aflată,
Căci casa fost-a așezată
Cu fața către răsărit.
Apa aceea a ieșit
Din partea dreaptă și-apoi ea
Către altar se prelingea,
Spre partea lui ce se vădește,
În miazăzi, că se găsește.
2M-a scos prin poarta cea aflată
În miazănoapte așezată.
Pe-afară-apoi, am ocolit
Spre poarta de la răsărit.
Și iată, apa se zărea
Din partea dreaptă că venea.
3Când omu-acela a pornit
Spre partea de la răsărit,
În a lui mână a luat
Măsura pentru măsurat.
O mie coți, eu am văzut
Cum măsurat-a și-am trecut
Prin apa care se vădea
Că pân’ la glezne îmi venea.
4Apoi, o mie coți, la fel,
A măsurat omul acel
Și-n urmă iarăși m-a făcut,
Prin apă ca să fi trecut,
Iar apa ‘ceea se vădea,
Pân’ la genunchi că îmi venea.
Apoi, o mie coți, la fel,
A măsurat omul acel
Și iar prin apă m-a trecut.
Când am intrat, eu am văzut
Că apa ‘ceea se vădea,
Până la șolduri că-mi venea.
5Apoi, o mie coți, la fel,
A măsurat omul acel
Și-atunci era un râu pe care,
Nu-l puteam trece în picioare,
Cu apă-adâncă și socot
Că puteam trece doar înot.
Râul acela, am văzut
Că nu putea a fi trecut.
6După aceea, m-a privit
Și-n felu-acesta mi-a vorbit:
„Văzut-ai, fiu al omului?”
Apoi, pe malul râului,
M-a dus din nou. Când m-am uitat
7Eu, mulți copaci, am observat,
Pe malurile râului,
Pe ambele părți ale lui.
8După aceea, mi-a vorbit:
„Află dar că spre răsărit
Curge această apă care
Trece prin câmp și-ajunge-n mare,
Iar ale mării ape, toate,
De astă apă-s vindecate.
9Astfel, orice făptură vie
Care se mișcă și-o să fie
Prin locurile ce-s aflate
Lângă acest râu așezate,
Are să poată să trăiască.
Mulți pești au să se mai găsească,
Mereu, în apa râului.
Pe unde trece, apa lui
Are să deie sănătate
La apele în cale-aflate.
Oriunde-ajunge râu-acel,
Viață, are să deie el.
10Pescarii au să se adune
Pe ale lui maluri. Vor pune
Mreje, din En-Ghedi-ncepând,
La En-Eglaim ajungând.
Soiuri de pești, nenumărate,
În acel râu, vor fi aflate,
Căci fi-vor soiurile lor,
Precum sunt peștii mărilor –
Precum sunt pești-aceia cari
Erau ai mării celei mari –
Și vor fi-n număr foarte mare
Peștii pe care râu-i are.
11Mlaștini și gropi, nenumărate,
Nu au să fie vindecate,
Căci sunt lăsate ca să cadă
Toate acestea, sării, pradă.
12Dar lângă apa râului,
Pe toate malurile lui,
Pomi roditori, doar, au să crească.
Frunza n-o să le veștejească,
Iar roada lor nu se sfârșește.
În orice lună, se vădește,
Precum că ei vor da, apoi,
Alte și alte roade noi,
Căci tot mereu, udați ei sânt,
De apa din Locașul sfânt.
Ceea ce au ei să rodească,
Drept hrană, are să slujească,
Iar frunzele lor se vădesc
Că pentru leac se folosesc.”
13Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată dar, ce fel de hotare,
Țara, ce o-mpărțesc Eu, are.
La semințiile aflate –
Cari doisprezece sunt de toate –
În Israel, le dăruiesc
Țara, căci ele-o moștenesc.
Iosif este acela care,
La două părți din ea, drept are.
14Voi toți aveți să o primiți,
Și voi o să o stăpâniți,
Așa cum am jurat, odată –
Ținându-Mi mâna ridicată,
În fața celora pe care,
Al vostru neam, părinți, îi are –
Că dată are să le fie,
Această țară, pe vecie.
Deci țara – fără îndoială –
O să vă cadă la-mpărțeală,
Pentru că ea are menire
De-a fi a voastră moștenire.
15Iată hotarele pe care,
Țara, ce o primiți le are:
Hotarul care se găsește
În miazănoapte, se pornește
Din malul mării. Firul lui
Urmează al Hetlonului
Cale și la Țedad sosește.
16Hamatul, el îl întâlnește;
Berota iese-n calea lui,
Ținutul Sibraimului –
Dinspre hotarul așezat
Între Damasc și-ntre Hamat –
Hațerul-Haticonului,
Spre granița Havranului.
17Hotarul pleacă de la mare,
Pân’ la Hațer-Enon. În zare,
Avea-va-n miazănoaptea lui,
Hotarele Damascului,
Țafonului și – totodat’ –
Hotarul cel de la Hamat.
Aceasta-i granița pe care
Partea de miazănoapte-o are.
18În partea de la răsărit,
Unde Havranul e găsit
Și cu Damascul și – la fel –
E Galaad și Israel,
Hotar, Iordanul o să fie.
Acest hotar are să vie
Din miazănoapte, negreșit,
Mergând până la răsărit,
Căci trebuie acest hotar
S-ajungă până la Tamar.
Acesta este stabilit
A fi hotar în răsărit.
19În miazăzi, un alt hotar
O să pornească din Tamar,
Până la apele chemate
„Meriba”, în Cades aflate,
Până la râul cel pe care,
Egiptul, drept hotar, îl are,
Și va ajunge-a fi oprit
De malul mării, negreșit.
Ăsta-i hotarul cel pe care
Partea de miazăzi îl are.
20Hotarul care va fi pus
În partea de către apus,
Făcut e de marea cea mare,
Până la locul cel în care
Hotarul merge spre Hamat.
Ăsta-i hotaru-n apus dat.
21Țara aceasta, între voi,
Aveți să o-mpărțiți apoi,
Pe semințiile pe care
Neamul lui Israel le are.
22Ca moștenire s-o-mpărțiți
Și sorții să îi folosiți
Pentru-a alege între voi
Și între-acei străini apoi,
Care-s aflați pe-al vost’ pământ
Și în al vostru mijloc sânt,
Având copii. Pe ei, să știți,
Drept băștinași să îi priviți,
Între copiii cei pe care
Neamul lui Israel îi are.
23Să-i dați, astfel, străinului,
Să aibă moștenirea lui,
În seminția cea în care
Va avea loc de așezare” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
Selectat acum:
Ezechiel 47: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca