Ezechiel 32
32
1În anu-al doisprezecelea,
Ziua întâia începea
Din luna-a doisprezecea, care
E ultima ce-n an apare.
Atunci, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Un cânt de jale pregătește,
Pentru cel care se găsește,
Acuma, în Egipt, pe tron,
Fiind acolo Faraon.
De-aceea, Faraonului,
În felu-acesta să îi spui:
„Cu-n pui de leu, tu semănai
Și printre neamuri te aflai.
Precum un crocodil în mări
Pe ale apelor cărări,
Te-ai dovedit. Te aruncai
În râurile ce le-aveai.
Le tulburai cu-al tău picior
Și stârneai valurile lor.”
3Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Curând, Eu, mreaja, Mi-o întind
Și-n al Meu laț am să te prind,
În mijlocul mulțimilor
Popoarelor neamurilor.
4Iată dar că vei fi luat
Și-am să te-azvârlu pe uscat.
Te voi întinde pe câmpie,
Iar păsările au să vie,
Pe tine, ca să se așeze.
Din tine-au să se ospăteze,
Atuncea, fiarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
5Carnea, pe munți, ți-o azvârlesc
Și-n urmă, am să potopesc –
Cu toate resturile tale,
Ce le arunc – orișice vale.
6Țara în care-acuma poți,
Plin de putere, să înoți –
Curând – cu al tău sânge, iată,
Ajunge-va a fi udată.
Șuvoiul său se va vedea
Că pân’ la munți o va umplea.
7Când Eu te sting, când vei pieri,
Cerul îl voi acoperi,
Iar stelele pe el aflate,
Atunci vor fi întunecate.
Soarele ce răsare-n zori
Îl voi acoperi cu nori,
Iar luna nu va mai putea,
Lumina ei, ca să o dea.
8Din a ta pricină doar, iată,
Bolta va fi întunecată.
Luminătorii cerului
Nu vor luci pe fața lui,
Căci peste-a ta țară, voiesc
Ca bezna să o răspândesc,
Așa cum hotărât-am Eu” –
Spusese Domnul Dumnezeu.
9„Am să mâhnesc multe popoare
Care se află, azi, sub soare,
Atunci când le voi da de știre
Că a venit a ta pieire.
Pe neamuri, am să le vestesc
Și vestea am s-o răspândesc
În țări de care nu știai,
Pe care nu le cunoșteai.
10Popoarele vor auzi
Și multe se vor îngrozi,
Iar părul împăraților,
Măciucă-n capetele lor,
O să se facă, de îndat’,
Când despre tine-or fi aflat
Și când, de-asemeni, vor vedea
Cum Îmi învârt sabia Mea.
Înspăimântați, de viața lor,
Cu toți vor tremura, de zor,
Atunci când voi găsi cu cale,
S-aduc ziua căderii tale.”
11Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn precum și Dumnezeu:
„Ascultă și ia seama bine,
Căci o să vină peste tine,
Sabia celui ce-i aflat
În Babilon, drept împărat.
12Mulțimea ta are să cadă,
În ale morții gheare, pradă,
Lovită de sabia lor,
Adică a vitejilor
Aceia cari, mai cumpliți sânt,
Printre toți cei de pe pământ.
Ei se vădesc a fi cei care
Vor nimici mândria mare
Ce este a Egiptului,
Precum și pe oamenii lui.
13Voi pierde și vitele cari
Stau lângă apele lui mari,
Și nici al omului picior
Și nici copita vitelor
Nu le va tulbura. Voiesc,
14Apele să le potolesc
Și lin, în matca râului,
Asemeni untdelemnului,
Să curgă ele, tot mereu” –
Spusese Domnul Dumnezeu.
15„Când prefăcut are să fie
Întreg Egiptul în pustie,
Când țara fi-va cotropită
Iar avuția-i jefuită,
Și-atunci când am să îi lovesc
Pe toți cei care-o locuiesc,
Au să-nțeleagă și-au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
16Acesta-i cântecul de jale,
Pe care am găsit cu cale,
Ca să îl dărui tuturor
Popoarelor neamurilor,
Spre a-l cânta Egiptului,
Precum și oamenilor lui” –
A zis Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
17În anu-al doisprezecele,
A cinsprezecea zi-ncepea
Și-atunci Cuvântul Domnului
18Îmi zise: „Fiu al omului,
Plânge pentru mulțimea care
Țara Egiptului o are.
Apoi, aruncă-o și pe ea
Și-aruncă-le, de-asemenea,
Pe fiicele neamurilor
Puternice, căci locul lor
E-n adâncimile pe care
Fața pământului le are.
Să le arunci dar, bunăoară,
La cei ce-n groapă se pogoară!
19Pe cine-n frumusețe-ntreci?
Pogoară și te culcă-n veci,
Lângă cei cari sunt arătați
Că împrejur nu sunt tăiați!
20În felu-acesta au să cadă
Printre cei dați sabiei pradă.
Aceasta vă e soarta, iată,
Căci sabia vă este dată.
Egiptul să îl doborâți
Și în mormânt să-l pogorâți,
Cu toți cei care se vădesc
Că în al lui sân locuiesc!
21Atuncea, toți vitejii cari
Puternici se vădeau și mari
Au să vorbească tuturor –
În locuința morților –
De el și de cei ce erau
În jurul lui și-l sprijineau,
Zicând așa: „Sunt doborâți
Și iată că sunt pogorâți!
Lângă cei cari sunt arătați
Că, împrejur, nu sunt tăiați,
Ajuns-au să se culce ei,
Pradă fiind dați, sabiei!
22În acel loc este aflat
Asirianul îngropat,
Iar ale lui morminte, toate,
Sunt împrejurul lui aflate.
Toți au căzut, toți au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
23Aflat este mormântul lor,
În adâncimea gropilor
Și-a lui mulțime-nmormântată,
În jurul lui, e așezată.
Toți au căzut, toți au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza, în lume, când trăiau.
24Elamu-acolo e aflat,
Cu-a lui mulțime-nmormântat,
Iar gropile Elamului
În jur sunt, la mormântul lui.
Toți au căzut, toți au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ajuns-au a fi doborâți.
Ajuns-au a fi pogorâți
Lângă cei cari sunt arătați
Că împrejur nu sunt tăiați,
În adâncimile pe care
Fața pământului le are.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza în lume, când trăiau.
25Printre cei morți, a fost culcat.
Acolo el este aflat,
Iar împrejurul lui e toată
A lui mulțime adunată,
Căci au murit cei arătați
Că împrejur nu sunt tăiați.
De sabie, ei au pierit,
Ei care groază-au răspândit
Printre cei care se aflau
În lume, pe când ei trăiau.
Acum, își poartă-a lor ocară,
Cu cei ce-n groapă se pogoară.
Iată-i că nu au fost cruțați
Și lângă cei morți sunt culcați.
26Acolo-și au loc de mormânt
Meșec, Tubal și cei ce sânt
Drept parte a mulțimilor
Ce s-au aflat în jurul lor.
Astfel, mulțimile lor, toate,
În jurul lor sunt așezate,
Căci au murit cei arătați
Că împrejur nu sunt tăiați.
Toți au căzut, toți au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Ei sunt cei care răspândeau
Groaza în lume, când trăiau.
27Ajuns-au la sfârșit de drum
Și sunt culcați cu toți, acum,
Lângă cei cari sunt arătați
Că împrejur nu sunt tăiați.
În felu-acesta se adună
Ca să se afle împreună
Cu toți vitejii ce-au căzut
În vremile ce au trecut.
În locuința morților,
Ajuns-au cu armele lor.
Sub cap au săbii așezate,
Iar ale lor păcate, toate,
Și relele înfăptuite,
De-ale lor oase sunt lipite,
Căci vitejia ce-o aveau,
Groaza în lume-o răspândeau.
28Iată că și tu, negreșit,
Ajunge-vei să fii zdrobit.
Printre cei cari sunt arătați
Că împrejur nu sunt tăiați,
Iată că tu vei fi culcat
Și vei ajunge așezat
Cu cei care sunt nimiciți,
Fiind de sabie loviți!
29Acolo e Edomu-aflat
Cu cei ce-n fruntea lui au stat –
Cu șirul împăraților,
Precum și-al voievozilor –
Căci ei, cu a lor vitejie,
Ajunseră puși ca să fie
În rândul celor ce-s loviți
De sabie și-s nimiciți.
În felu-acesta se adună
Ca să se afle împreună
Cu toți cei care, bunăoară,
În groapă-ajung de se pogoară.
30Acolo-s voievozii care
Partea de miazănoapte-i are;
Sidonieni-acolo sânt,
Căci coborât-au în mormânt
După ce ei s-au pomenit,
Rușinea, că i-a-nvăluit,
Cu toate că viteji erau
Și groază-n jur ei răspândeau.
Ei sunt aceia arătați
Că împrejur nu sunt tăiați
Și cari își poară-a lor ocară
Cu cei ce-n groapă se pogoară.
31Dar Faraon îi va vedea
Și astfel se va mângâia
Pentru toată mulțimea lui
Și oștile Egiptului
Cari au căzut și au pierit,
Căci sabia i-a nimicit.
Așa va fi, cum am zis Eu,
Cel ce sunt Domn și Dumnezeu.”
32„Căci i-am lăsat de-au răspândit
Groază în jur, cât au trăit.
De-aceea, Faraon și-ai lui,
În pântecul pământului,
Lângă cei cari sunt arătați
Că împrejur nu sunt tăiați,
Ajunge-vor culcați să stea
Și-i vor avea alăturea
Pe cei care au fot loviți
De sabie și nimiciți.”
Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
Selectat acum:
Ezechiel 32: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca