Ezechiel 27
27
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Spre Tir te-ntoarce și rostește
Un cântec care trebuiește
A fi de jale! Tirului,
3În felu-acesta să îi spui:
„Tu, care stai pe mal de mare
Și faci negoț cu toți cei care,
Ostroavele, le locuiesc,
Ascultă ce-am să îți vorbesc,
Din partea Celui cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Tu, Tirule, ai glăsuit:
„Eu am ajuns desăvârșit
În frumusețe! Nimenea
Nu mai îmi e asemenea!”
4Iată, al tău loc de-așezare
Este în inimă de mare.
Aceia care te-au zidit
Făcutu-te-au desăvârșit,
În frumusețe. Din Seir,
5Venit-au chiparoși, în șir,
Din cari ei au găsit cu cale,
Laturi, corăbiilor tale,
Ca să le facă. Ți-au durat
Catargele ce le-au lucrat
Din mândri cedri din Liban.
6Apoi, stejarii din Basan,
Pentru lopeți, i-ai folosit.
Cu fildeș, ei ți-au căptușit
Al lavițelor tale șir,
Pe cari le-au prins cu cimișir,
Adus din depărtări, pe mare,
Chiar din ostrovu-acela care,
Chitim, se cheamă. Ai primit
7Pânzele ce le-ai folosit
Atunci când steaguri ți-ai făcut,
Din al Egiptului ținut.
Pânza aceea se vădea
Din in subțire a fi. Ea
Fusese la gherghef cusută.
Din purpură ți-a fost făcută
Învelitoarea. Pânza ei
E din ostrovul Elișei.
Roș și albastru s-au vădit
Culorile-n cari s-a vopsit.
8Cei care în Sidon ședeau –
Sau cei cari din Arvad erau –
Ți-au fost vâslași, iar – negreșit –
Aceia care s-au vădit
Precum că sunt mai înțelepți,
Erau cârmacii tăi deștepți.
9Toți lucrătorii iscusiți
Cari din Ghebal erau veniți,
Cu cei bătrâni ce se vădiră
Că tot de la Ghebal veniră,
Numai la tine se aflau
Și crăpăturile-ți dregeau.
10Cei ce erau din Persia –
Din Lud și Put de-asemenea –
În oastea ta slujeau și-apoi
Îți erau oameni de război.
Scut, coif, în tine-și atârnau
Și strălucire îți dădeau.
11Oștenii care i-ai avut,
Care pe ziduri ți-au șezut,
Erau de la Arvad veniți.
Pe cei viteji și iscusiți,
Atuncea ai găsit cu cale,
Să-i pui în turnurile tale.
Ei scuturile-și atârnau
Pe ziduri și-ți desăvârșeau,
În ăst fel, frumusețea-ți mare.
12Locuitorii cei pe care
Tarsu-i avea, negoț făceau,
Căci – din belșug – mărfuri aveau.
La târgul tău, ei au adus
Argint și-n față ți l-au pus.
A mai adus acel popor
Și plumb și fier și cositor.
13Negoț, în urmă, ai făcut
Și cu Meșecul. Ai avut
Și cu Iavanul legătură
Și-apoi, tot în acea măsură,
Și cu Tubalul ai avut.
Negoțul cere l-ai făcut
Adusu-ți-a multă aramă,
Precum și robi, de bună seamă.
Pe toate, tu le dobândeai
În schimbul mărfii ce-o dădeai.
14De la Togarma ți-au venit
Catârii ce i-ai folosit.
Caii și cei ce-i călăreau,
Tot din Togarma îți veneau.
15Negoț, precum este știut,
Și cu Dedanul ai făcut.
Prin ale tale mâini trecea
Negoțul care se făcea
În multele ostroave-aflate
În jurul tău împrăștiate.
Coarne de fildeș îți dădeau;
Și abanos îți aduceau.
16Cu lucrurile minunate
Făcute în a ta cetate,
Cu Siria negoț făceai.
Din Siria smarald primeai;
Și purpură ai căpătat;
De-asemenea, ai mai luat
Și materiale-mpestrițate,
Din in subțire, presărate
Și cu mărgean sau cu agat.
17Cu Iuda tu ai mai legat
Negoț și ai făcut la fel –
Pe urmă – și cu Israel.
Îți dădeau grâu de la Minit.
Turte și miere-ai mai primit;
Și untdelemn ai căpătat
Și leac alinător ți-au dat,
După cum au găsit cu cale,
În schimbul mărfurilor tale.
18Cu lucrurile minunate
Făcute în a ta cetate,
Și cu Damascul mai făceai
Negoț. Acolo trimiteai
Marfa cea multă, felurită,
Marfă care era găsită
La tine, din belșug. Apoi,
De-acolo aduceai la voi
Vin de Helbon și lână care
Albă era la-nfățișare.
19De la Uzal sosea Vedanul;
Venea de-asemeni și Iavanul
La târgul tău. Tu ai luat
Fier de la ei, și ți-au mai dat
Caise rumenite-n soare
Și trestie mirositoare,
Precum găsiră ei cu cale,
Să-ți dea în schimbul mărfi tale.
20De la Dedan tu aduceai
Învelitori de pus pe cai.
21Arabia și toți cei cari
Peste Chedar erau mai mari,
Îți erau negustori, iar ei
Îți aduceau berbeci, țapi, miei.
22Cei cari în Seba se aflau
Sau în Raema locuiau,
Cu pietre scumpe au venit.
Aur ei ți-au mai dăruit
Și-apoi miresme minunate.
Toate acestea ți-au fost date
În schimbul mărfilor cu care
Negoț făceai cu fiecare.
23Negoțul tău se întindea
Până-n Haran. De-asemenea,
Și în Caneh tu ai pătruns.
Până-n Eden ai mai ajuns
Cu-al tău negoț. Ai mai făcut
Comerț, cu cei care-au șezut
În Seba. Negustori veneau,
Cari din Asiria erau
Și din Chilmad. Ei au adus
24Și înaintea ta au pus
Straiele scumpe, minunate,
Mantalele ce-au fost lucrate
Din purpura cea fină care
Era albastră la culoare,
Și cusături nemaivăzute
Cari la gherghef au fost făcute.
Covoare, ei ți-au mai adus
Și-n lăzi de frânghii ți le-au pus,
Care fuseseră-mpletite
Și-n chip măiestru-mpodobite.
25Din Tars, corăbii îți veneau
Și mărfuri multe-ți aduceau.
Erai în culmea bogăției,
A slavei și a bucuriei,
Chiar în inima mărilor!
26De brațele vâslașilor
Care la tine s-au aflat,
Pe ape mari erai purtat,
Dar iată că a izbucnit
Un mare vânt, din răsărit.
Vei fi lovit, nimicitor,
Chiar în inima mărilor!
27Averile-ți nenumărate,
Cu mărfurile minunate,
Cu târgurile cele mari,
Cu-ai tăi cârmaci și marinari,
Cu cei care spărturi dregeau
Și la corăbii îți lucrau,
Cu cei cari mărfuri au avut
Și schimb, cu tine, au făcut,
Cu oamenii cei de război –
Iar pe lângă acești apoi,
Și toți cei care se vădeau
Că în al tău sân se aflau –
Își vor găsi sfârșitul lor
Chiar în inima mărilor,
Când va fi ziua de durere,
Menită pentru-a ta cădere.
28Țipete mari, atunci, vor scoate
Cârmacii. Valurile toate
Cutremurat, fi-vor când
Au să-i audă, crunt, țipând!
29Ai tăi vâslași, cu marinari,
Cu toți cârmacii tăi cei cari
Fuseseră-nvățați pe mare,
Au să coboare fiecare,
De pe corăbii, unde-au stat,
Și-au să pășească pe uscat.
30Strigăte mari și jalnice
Și țipete amarnice
Vor scoate, din pricina ta.
Doar în cenușă ei vor sta
Și de necazul tău cel mare,
Pe cap, țărână-au să-și presare.
31Ei capetele au să-și radă,
Atuncea când au să te vadă
Și au să afle ce-ai pățit.
În saci doar, se vor fi-nvelit,
Căci ei, în suflet, au s-adune
Nespus de multă-amărăciune,
Plângându-te, plini de-ntristare.
32Împinși de-a lor durere mare,
Ei vor găsi, atunci, cu cale,
Să întocmească-un cânt de jale,
Prin care au să te bocească.
Cu toții au să te jelească,
Zicând: „Cine se mai vădea,
Precum că e asemenea
Cu Tirul ce-a fost nimicit,
Fiind în mare prăbușit?”
33Atunci când pe a mării cale
Ieșeai cu mărfurile tale,
Multe popoare săturai.
Averile ce le aveai
Și mărfurile-mbelșugate
Care la tine-au fost aflate,
Îmbogățeau pe cei ce sânt
Drept împărați pe-acest pământ.
34Acum însă, ești sfărâmat,
Iar mările te-au înecat.
Negoțul tău, înfloritor,
Pierit-a-n hăul apelor.
Mulțimea oamenilor care
Erau la tine în hotare,
Cu tine-odată a picat,
Atuncea când te-ai scufundat!
35Aceia care se vădesc
Că în ostroave locuiesc,
Speriați și-nmărmuriți vor sta
Cu toții, din pricina ta,
Iar cei care sunt împărați
Peste ostroave-ncoronați,
Cu părul ridicat vâlvoi,
Au să-și simțească, mai apoi,
Cum sunt de tremur scuturați
Obrajii lor, înspăimântați!
36Mulțimea negustorilor
Popoarelor neamurilor
Vor fluiera asupra ta,
La tine când se vor uita!
Te-ai dus, de tot! Ești prăbușit
Și pe vecie, nimicit!”
Selectat acum:
Ezechiel 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca