Ezechiel 18
18
Răsplătirile dumnezeiești
1Cuvântul Domnului, apoi,
2M-a întrebat: „De ce, la voi –
În Israel – o zicătoare
O folosiți într-una? Oare,
De ce ziceți, neîncetat,
Că „Aguridă au mâncat
Părinții, însă la sfârșit,
Iată că li s-au sterpezit
Dinții copiilor, mereu”?
3De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis apoi: „Pe viața Mea,
Că nimeni nu va mai avea,
De-acum, prilej, în Israel,
Ca să vorbească-n acest fel.
4Iată că sufletele-aflate,
În lume, ale mele-s toate.
E-al Meu sufletul fiului,
La fel și cel al tatălui.
Sufletul ce-a păcătuit
Are să moară, negreșit.
5Omul cel drept care arată
Că face dreaptă judecată,
6Acela care nu mănâncă –
În munte, sus, urcat pe stâncă –
Din carnea jertfei închinată
Spre a fi idolilor dată;
Și nu privește spre cei care,
Drept idoli, Israel îi are;
Nu-i necinstește-aproapelui
Nevasta, iar de soața lui
Nu se atinge niciodată
Atunci când este necurată;
7Care, pe nimeni, n-asuprește;
Care, nimica, nu răpește;
Cari dă-napoi zălogul dat
De cel ce-i e îndatorat;
Cari dăruie, din pâinea lui,
O parte, și flămândului;
Cari cu o haină-l învelește
Pe cel ce, gol, se dovedește;
8Care – când dă cu împrumut –
Dobândă nu a mai cerut,
Nici camătă nu a luat;
Acela care-a arătat
Că-și trage mâna înapoi
De la nelegiuiri și-apoi,
În pricinile-nfățișate
Judecă doar după dreptate;
9Cari, legile, Mi le păzește,
Poruncile Mi le-mplinește –
Lucrând doar cu credincioșie –
Omul acela, să se știe
Că este drept este cinstit
Și-o să trăiască, negreșit,
Pentru că Domnul este Cel
Care-a vorbit în acest fel.”
10Dacă un fiu, acel om are,
Iute și mânios, fiu care,
Să verse sânge vrea, sau el
Va face lucruri de-acest fel;
11Dacă acel fiu nu se ia
După purtarea ce-o avea
Al său părinte – dovedit
Precum că e neprihănit –
Ci sus pe munți, el va urca,
Pe stânci, carne, spre a mânca;
Sau necinstește pe cea care,
Soață, al său aproape-o are;
12Îl asuprește pe lipsit
Și pe cel ce-i nenorocit;
Răpește și nu dă apoi,
Zălogul cel luat, ‘napoi;
Spre idoli, ochii și-i rotește
Și urâciuni doar săvârșește;
13Dă cu dobândă, împrumut,
Și-n urmă camătă-a cerut;
Rămâne-va acel om, viu,
Trăind printr-un astfel de fiu?
N-o să trăiască! Negreșit,
Fiul acel a săvârșit
Doar urâciuni. În acest fel,
Va trebui să moară el.
Sângele celui ce e rău
Să cadă peste capul său!
14Atunci când omul, un fiu, are,
Cari vede relele pe care
Le-a făcut tatăl său, iar el –
În urmă – nu face la fel;
15Dacă acel fiu nu mănâncă,
În munte, sus, carne, pe stâncă;
Nici nu privește spre cei care,
Drept idoli, Israel îi are;
Nu-i necinstește-aproapelui
Soața, împins de pofta lui;
16Dacă pe nimeni n-asuprește,
Dacă nimica nu răpește
Dând înapoi zălogul dat
De cel ce-i e îndatorat
Și nu răpește pâinea lui,
Ci pâine-i dă, flămândului;
Dacă apoi, îl învelește
Pe cel ce, gol, se dovedește
17Și-apoi când dă cu împrumut,
Dobândă nu a mai cerut,
Nici camătă nu a luat;
Acela care-a arătat
Că-și trage mâna înapoi
De la nelegiuiri și-apoi,
Legile Mele le păzește,
Poruncile Mi le-mplinește,
Nu o să moară, negreșit,
Chiar dacă e nelegiuit
Al său părinte, ci astfel,
Are să viețuiască el.
18Apoi, cât despre tatăl său –
Care-a făcut ce este rău,
Care a fost asupritor
Cu ceilalți oameni din popor,
Și de la alții a răpit –
Are să piară, negreșit,
Din mijlocul poporului,
Pentru nelegiuirea lui!”
19„Cu toate-acestea, însă, voi
Veniți și întrebați apoi:
„De ce nu poartă un fecior,
Pedeapsa făr’delegilor
Tatălui său?” Iată, vă spun:
Pentru că fiul este bun.
Neprihănit s-a arătat
Și cu dreptate a lucrat.
Poruncile Mi le-a păzit,
Iar legile Mi le-a-mplinit.
De-aceea – negreșit – trăiește!
20Sufletul cari păcătuiește,
Acela însă o să cadă
În ale morții gheare, pradă.
Fiul – să poarte – nu mai are,
Nelegiuirea cea pe care
A săvârșit-o tatăl său,
Căci răutatea celui rău
Va fi asupră-i negreșit,
Iar peste cel neprihănit,
Neîncetat, se va lăsa
Numai neprihănirea sa.
21Dar dacă cel rău, înapoi,
Are să se întoarcă-apoi,
De la păcatele pe care
Le-a săvârșit fără-ncetare –
Păzind legea ce-am rânduit
Și ceea ce am poruncit,
Fiind acum drept și plăcut –
Chiar dacă rele a făcut
În a lui viață, prima oară,
Omul acela n-o să moară.
22Fărădelegile lui, toate –
Atuncea – îi vor fi uitate,
Din pricină că a trăit
Ca și un om neprihănit.
Omul acela – bunăoară –
O să trăiască, n-o să moară.
23Doresc Eu oare, ne-ndoios,
Moartea celui ce-i păcătos?” –
Întreabă Domnul Dumnezeu.
„Dar, mai degrabă, nu vreau Eu,
Să-și lase el, calea cea rea,
Pe cari, ‘nainte, o avea
Și-n acest fel, să reușească
Omul acela să trăiască?
24Dar dacă cel neprihănit
Se va abate, la sfârșit,
De la a lui neprihănire
Și-apoi, mânat de o rea fire,
Va face urâciuni, știute
Că de cel rău doar sunt făcute,
Ar putea el să reușească,
În acest fel, să mai trăiască?
Nu! Iar neprihănirea-i toată,
Avută-ntâi, va fi uitată,
Pentru că omul s-a dedat
La făr’delegi și la păcat.
De-aceea-n rele – bunăoară –
Omul acela o să moară.
25Voi ziceți: „Iată dar, că nu-i
Dreaptă cărarea Domnului!”
Ascultă dar, casă pe care,
Neamul lui Israel o are!
Nu este dreaptă calea Mea?
Dar nu credeți că s-ar putea
Ca să nu fie drepte-apoi
Cărările ce le-aveți voi?
26Dar dacă cel neprihănit
Se va abate, la sfârșit,
De la a lui neprihănire
Și-apoi, mânat de o rea fire,
Nelegiuiri doar săvârșește
Și o să moară, se vădește
Precum că moartea i-a venit,
Căci făr’delegi a săvârșit.
27Dar dacă cel rău, înapoi,
Are să se întoarcă-apoi,
De la păcatele pe care
Le-a săvârșit fără-ncetare –
Făcând ceea ce-i drept și bine –
Sufletu-n viață și-l va ține.
28Atunci când omul reușește,
Ochi-a deschide și privește
În jurul său și-a priceput
Că numai rele a făcut –
Iar de la făr’delegi, apoi,
Se va întoarce înapoi –
Omul acela – bunăoară –
O să trăiască, n-o să moară.”
29Dar iată, însă, în ce fel,
A zis casa lui Israel,
Despre cărarea Domnului:
„Nu este dreaptă calea Lui!”
Ascultă dar, casă pe care,
Neamul lui Israel o are!
Nu este dreaptă calea Mea?
Dar nu credeți că s-ar putea
Ca să nu fie drepte-apoi
Cărările ce le-aveți voi?
30Voi judeca pe fiecare,
Doar după calea ce o are!
Tu, casă a lui Israel,
Așa voi face!” – a zis Cel
Care e Domn și Dumnezeu.
„De-aceea, vă îndemn mereu:
De la fărădelegi apoi,
Abateți-vă grabnic voi!
Nu vă lăsați mânați de fire,
Să nu vă ducă la pieire!
31De făr’delegi, vă depărtați!
De ele, să vă lepădați!
De-o nouă inimă, apoi,
Și de-un duh nou, faceți rost voi.
De ce vrei ca să mori, astfel,
Tu, casă a lui Israel?
32Eu nu doresc nicicând, sub soare,
Moartea acelui care moare” –
A zis Cel care e mereu,
Domnul, precum și Dumnezeu.
„La Mine, vă întoarceți voi,
Ca astfel să trăiți apoi.”
Selectat acum:
Ezechiel 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca