Exodul 5
5
Moise și Aaron înaintea lui Faraon
1Moise și-Aron, apoi, s-au dus
La Faraon, și-astfel i-au spus:
„Domnul, Cel care e – mereu –
Al lui Israel Dumnezeu,
Ție-mpărate, îți vorbește:
„Acuma dar, îngăduiește,
Să plece-al Meu popor. Să fie
Lăsat, să meargă în pustie,
Unde voiesc să pregătească
Un praznic și să prăznuiască
În cinstea Mea, cum se cuvine.”
2Dar Faraon răspunse: „Cine
Este Acest Domn, Dumnezeu,
Ca de-al Său glas să ascult eu,
Și să îl las pe Israel,
Să plece, căci așa vrea El?
Nu Îl cunosc pe Dumnezeu,
Iar pe Israel nu-l las eu,
Să plece, cum ați fi voit.”
3Cei doi, atunci, iar au vorbit:
„Domnul Evreilor e Cel
Cari ni S-a arătat, iar El,
Aici la tine, ne-a trimis,
Și ce să-ți spunem, El ne-a zis.
Deci dă-ne voie, chiar acum,
Să mergem, căci avem lung drum:
Acesta trebuie să fie,
Cale de trei zile-n pustie,
Ca jertfe să-I putem aduce,
Lui Dumnezeu; să nu ne-apuce,
Cumva, mânia Domnului,
Și-n urmă – în furia Lui –
Cu ciumă, să ne pedepsească
Și sabia să ne lovească.”
4Dar Faraon n-a ascultat
Și-a zis apoi, înfuriat:
„Moise și-Aron! De ce-ncercați
Voi, pe Evrei, să-i tulburați
Și să-i abateți – am văzut! –
Din lucrul ce-l au de făcut?!
Plecați acum, din fața noastră,
Și mergeți dar, la treaba voastră!”
Mărirea muncilor
5A cuvântat Faraon, iară:
„Poporul s-a-nmulțit în țară,
Iar voi ați vrea să înceteze,
Acuma, ca să mai lucreze?!”
6În acea zi – înfuriat –
Poruncă, Faraon a dat,
Ispravnicilor ce-i avea
Peste popor și-asemenea
Apoi, și logofeților:
7„Se interzice tuturor,
Ca să mai dea, poporului,
Paie, care, în munca lui,
La cărămizi îi folosesc.
Deci paiele cari trebuiesc,
Nu se mai dau – precum s-au dat –
Ci fiecare-i obligat
Să-și strângă paie așadar,
Atât cât îi e necesar.
8Voi, însă, nevoiți sunteți,
Ca norma să nu le-o scădeți,
Ci cereți, cărămizi să facă,
La fel ca la-nceput, chiar dacă
Acum, poporul e silit
S-adune paie. S-a vădit
Că toți sunt niște leneși! Iată
Pentru ce strigă ziua toată:
„Haidem acuma, să ne ducem
Și jertfe, Domnului, s-aducem.”
9Acestor oameni, să le dați
Mai mult de lucru! Nu-i lăsați
De-acum, ca să mai trândăvească,
Să n-aibă timp să rătăcească,
După năluci, din mintea lor!”
10Atunci, cei puși peste popor –
Ispravnicii norodului,
Precum și logofeții lui –
Ieșiră de la împărat
Și tuturor de veste-au dat,
Despre porunca ce-au primit.
Au zis: „Așa a poruncit,
Azi, Faraon: „De-acum, să știți
Că paie n-o să mai primiți!
11Voi sunteți astfel, obligați,
Ca singuri să le adunați,
De unde o să le găsiți.
De-acuma dar, să vă grăbiți,
Căci trebuie ca să lucrați
Tot ca-nainte. Nu uitați,
Cum că nimic nu v-a scăzut,
Din ceea ce-aveți de făcut!”
12Poporu-atunci s-a răsfirat
Și, în Egipt, a căutat
Miriște-n locul paielor.
13Ispravnici-i sileau de zor,
Țipând mereu: „Să isprăviți,
Ce-aveți de lucru! Să munciți,
La fel de mult, cum ați lucrat,
Atunci când paie, vi s-au dat!”
14Pe logofeții ce-i aveau
Evreii – care se trăgeau
Din rândul lor – chiar i-au bătut
Ispravnicii, căci n-au putut
Să își sfârșească lucrul lor.
„De ce nu vreți, leneșilor –
Țipau mereu – „ca să lucrați,
Ca înainte?! De ce stați,
Când nici azi, nu ați isprăvit,
Ceea ce trebuia-mplinit
Încă de ieri? De ce, acum,
Nu faceți cărămizi, precum,
Mai înainte, ați făcut,
S-atingeți numărul cerut?”
15Toți logofeți-atunci s-au dus,
La Faraon, și-astfel i-au spus:
„De ce te porți așa, cu noi?
16Doar bine știi că, de la voi,
Acum, paie, nu mai primim.
Dar ni se cere să muncim:
„Să faceți cărămizi!”, tot țipă
Ispravnicii, în orice clipă.
Ba mai mult, iată ce-au făcut:
Acuma ei ne-au și bătut!”
17Dar Faraon a zis apoi:
„Leneși și trântori sunteți voi!
De-aceea ziceți, tot mereu:
„Haidem, jertfe, lui Dumnezeu,
Să Îi aducem.” Să plecați
18Din fața mea și să lucrați!
Să faceți cărămizi, cum știți,
Căci paie n-o să mai primiți!
Și nu vă scad, leneșilor,
Numărul cărămizilor!”
Cârtirea israeliților
19Când au primit aste porunci,
Văzură logofeți-atunci,
În ce necaz mare erau,
Ce greutăți îi apăsau.
„Să faceți dar, necontenit,
Așa cum este stabilit
Numărul cărămizilor!
Nimica, din numărul lor,
Nu vi se scade!” – le spuneau
Cei care îi supravegheau.
„Mereu, să fie împlinită
Norma care e cuvenită
Zilei de muncă. Vă siliți,
Ca norma să o împliniți!”
20Când logofeții au ieșit
De la-mpărat, i-au întâlnit
Pe Moise și pe-Aron, șezând
Mai la oparte, așteptând,
21Și-n felu-acesta le-au vorbit:
„Iată că ne-ați nenorocit!
Deci să vă vadă Domnul, vrem,
Și să vă judece! Suntem
Urâți acum, în fața lui –
În fața Faraonului –
Și a slujbașilor ce-i are.
Iar în necazu-acesta mare,
Voi ne-ați vârât, prin ce ați spus
Și ce-ați făcut! Acum ați pus
O sabie, în mâna lor,
Ca să omoare ăst popor!”
22Moise se-ntoarse înapoi.
Și către Domnul, zise-apoi:
„O, Domnul meu, de ce-ai făcut,
Acest rău, ce s-a abătut
Peste poporul asuprit?
Doamne, de ce a trebuit
Să mă trimiți la ei, pe mine?
23Căci iată Doamne, văd prea bune,
Că după ce eu i-am vorbit,
Lui Faraon, cum ai dorit –
Adică în Numele Tău –
El a făcut și mai mult rău
Poporului și n-ai venit
Să-l izbăvești, cum ai vorbit.”
Selectat acum:
Exodul 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca