Exodul 12
12
Așezarea Paștelor
1Erau încă la Faraon –
În țară – Moise și Aron,
Când Domnul a-nceput să spună:
2„Luna aceasta-i prima lună
Din an, de-acuma, pentru voi.
3Lui Israel, veți spune-apoi:
„De-acum trebuie să se știe
Cum că atunci când va să vie
A zecea zi, din luna care
Începe anul, fiecare –
Din al vost’ neam – să ia un miel,
Pa cari să-l aibă pentru el
Și-asemeni pentru casa lui –
Pentru familia omului.
4Dacă pentru un miel, la masă,
Cei care sunt aflați în casă
Se dovedesc a fi puțini,
Să-i cheme și pe-ai lor vecini.
Mielul va trebui luat
Cu un vecin apropiat,
Și cont va ține fiecare,
De sufletele ce le are,
Aflate în familia lui.
Deci potrivit numărului
De suflete ce le aveți,
Să socotiți dar, cât puteți,
Din mielu-acela să mâncați.
5Mielul pe care-o să-l tăiați,
Va fi de parte bărbătească
Și-un an trebuie să-mplinească.
De-asemeni, trebuie să fie
Fără cusur. Să se mai știe
Că este voie să aveți,
Ori miel, ori ied, precum puteți.
6Păstrat, el trebuie să fie,
Până când are ca să vie
A paisprezecea zi din lună.
În ziua ‘ceea, se adună
Întreg neamul lui Israel,
Iar seara#12:6 Un alt fel de a fi tradus:„Între cele două seri” spus., junghie-acel miel.
7Apoi, cu sângele-adunat
Din mielul ce-a fost junghiat,
Să ungă stâlpii ușilor
Și pragul de de-asupra lor,
Al caselor unde-au mâncat
Mielul cari fost-a junghiat.
8Să se mănânce carnea lui –
Cari doar la para focului
Friptă va fi – în acea noapte.
Mâncați-o cu azime coapte,
Precum și cu verdețuri care
Vor trebui a fi amare.
9Să nu mâncați, crud, mielu-acel,
Și nici în apă fiert, ci el –
Cu măruntaie, cap, picioare –
Va fi gătit de fiecare,
Doar fript la para focului.
10Tot să-l mâncați și, nimănui,
Nimic să nu îi mai rămână
Apoi, din mielu-acela, până
Când zorii zilei se revarsă.
Restul de carne va fi arsă.
11Iată cum trebuie să stați,
Când mielul o să îl mâncați:
În mâini, toiege să aveți,
Mijlocu-ncins să vi-l țineți;
Cu-ncălțămintea în picioare,
Îl veți mânca în graba mare,
Căci sunt Paștele Domnului.
12Iată, în noaptea Paștelui,
Eu, prin Egipt, am să pornesc,
Pentru că am să îi lovesc
Pe cei întâi născuți pe care,
Acum, țara aceasta-i are,
Oriunde sunt – în orice loc –
Fie el om, sau dobitoc.
Astfel, atunci – la acea dată –
Eu am să fac o judecată,
În contra zeilor pe care
Țara Egiptului îi are.
Va fi după al Meu cuvânt,
Pentru că Eu doar, Domnul sânt.
13Cu sânge o să însemnați,
Casele-n care vă aflați.
Eu voi vedea sângele-apoi,
Și am să trec pe lângă voi,
Fără să vă pricinuiesc
Vreun rău atuncea când lovesc
Țara Egiptului. Să știți
14Că trebuie să pomeniți
Ziua aceasta, tot mereu.
Drept cinste pentru Dumnezeu,
Din neam în neam, va trebui
O sărbătoare-a prăznui.
Ea o să fie, pentru voi,
O lege veșnică apoi.
15În șapte zile, numărate,
Numai azimi vor fi mâncate.
Când prima zi are să vie,
Nu trebuie ca să mai fie,
La voi, în case, aluat.
Acel care va fi mâncat
Pâine dospită-n timpul care
Va ține astă sărbătoare,
Are să fie pedepsit
Și, din Israel, nimicit.
16În prima zi de sărbătoare,
De Paști, o sfântă adunare,
Întreg poporul va avea.
A șaptea zi, de-asemenea.
Nu aveți voie să munciți
Atunci, ci doar să pregătiți
Ce trebuie-a fi pus pe masă –
Deci hrana, pentru orice casă.
17Să țină astă sărbătoare,
Întotdeauna, fiecare,
Căci ale voastre oști – pe toate –
În ziua ‘ceea le voi scoate
Eu, din Egipt. Veți ști apoi,
Că ziua ce-o veți ține voi,
Va trebui lege să fie,
De-acuma, pentru veșnicie.
18Când luna-ntâia va sosi,
Din cea de-a paisprezecea zi
Până-n a douăzeci și una,
O să mâncați – întotdeauna –
Numai azimi. Deci, nimenea,
19În acest timp, nu va avea –
În șapte zile – aluat,
În casă. Cel ce a mâncat
Pâine dospită, să se știe
Că nimicit are să fie,
Din al lui Israel popor,
Chiar de-i străin și călător
Sau chiar dacă omul acel
E băștinaș în Israel.
20Deci legea trebuie păzită:
Să nu mâncați pâine dospită,
Ci doar azimi, în sărbătoare,
O să mănânce fiecare.”
21Moise-a chemat, atunci, la el,
Pe cei bătrâni din Israel,
Și le-a vorbit: „Voi să plecați,
Căci trebuie ca să luați,
Pentru familii, câte-un miel.
Paștele vostru, este el
Și trebuie să-l junghiați.
22În strachină, să adunați
Sângele lui. Isop apoi,
Într-un mănunchi, veți strânge voi
Și-n sânge o să-l înmuiați.
Cu sânge, trebuie să dați
Apoi, ușorii ușilor
Și pragul de de-asupra lor.
Nimeni din voi dar, de cu seară,
Să nu iasă din case-afară,
Până când zorii au să vină –
Până va fi, din nou, lumină –
23Căci prin Egipt, Domnul urmează
A trece. El are să vază
Că ați făcut precum v-a spus
Și ați uns pragul cel de sus,
Precum și stâlpii ușilor,
Cu tot sângele mieilor.
El nu o să îngăduiască,
Atuncea, ca să vă lovească
Nimicitorul, ci lăsați
Veți fi, în viață, și cruțați.
24Toate acestea să le știți,
Căci trebuie ca să-l păziți,
Ca pe o lege, pentru voi
Și pentru-ai voști’ copii apoi,
De-acum, în vecii vecilor.
25Când va intra acest popor,
În țara care-i va fi dată,
Precum promis-a Domnu-odată –
Când veți intra pe-acel pământ –
Să țineți ăst obicei sfânt.
26Copiii care vă urmează,
Când au să-ntrebe: „Ce-nsemnează
Ăst obicei?”, Eu vreau ca voi
27Să le răspundeți mai apoi:
„Iată, e jertfa Paștelui,
Adusă-n cinstea Domnului,
Care, pe noi, ne-a ocrotit.
În noaptea când El a lovit
Egiptul și-al lui împărat,
Casele noastre au scăpat.”
Atunci când Moise a sfârșit,
Aceste vorbe, de rostit,
Întreg poporul adunat,
Pân’ la pământ, s-a închinat.
28Apoi, fiii lui Israel
Plecară din locul acel,
Făcând așa cum a dorit
Domnul, Cel care le-a vorbit
Prin Moise și Aron atunci,
Când le dădea aste porunci.
Moartea întâilor-născuți
29Când miezul nopți a venit
Peste Egipt, Domnu-a lovit
Pe cei dintâi născuți ai lui:
Din casa Faraonului –
De pe-al său scaun de domnie –
Pân’ la acel ce-a fost să fie
Primul născut al celui care
Era, atunci, în închisoare;
Și-n neamul dobitoacelor
Pieriră-ntâi născuții lor.
30În miez de noapte, s-a trezit
Chiar Faraon. S-a îngrozit
Tot al Egiptului ținut,
De țipete, căci n-a avut,
Pe-al său întins, o casă-n care,
Un mort să n-aibă fiecare.
31În acea noapte, Faraon
Chemă pe Moise și Aron
Și zise: „Iute, vă sculați!
Ieșiți din țară! Să plecați
Voi și întregul Israel!
Mergeți, precum dorește El –
Domnul, de care mi-ați vorbit.
Slujiți-I cum va poruncit!
32Luați și turmele de oi,
Luați cirezile de boi,
Dar mai ‘nainte să plecați
Vreau să mă binecuvântați.”
33Toți Egiptenii îl zoreau,
Pe Israel, căci își doreau
Să părăsească a lor țară,
Să iasă cât mai iute-afară,
Zicând: „De nu plecați, apoi,
O să pierim, curând, și noi.”
34‘Nainte de a fi plecat,
Întreg poporul și-a luat
Coca pe care-a frământat-o,
Pân’ n-a dospit. A așezat-o
În pături de postav, pe care,
Apoi, în haine, fiecare
Le-a învelit și le-a săltat
Pe umeri; iar când au plecat,
35Tot Israelul a făcut,
Cum Moise spus-a: a cerut
Ca Egiptenii să le dea
Haine și vase-asemenea,
De-argint și aur. N-a fost greu,
36Căci se-ngrijise Dumnezeu,
Să capete, al Său popor –
În fața Egiptenilor –
Trecere mare, și-au primit
Tot ce-au cerut. A jefuit,
Chiar la plecare, Israel,
Pe Egipteni, în acest fel.
Plecarea din Egipt
37Aproape șase sute mii,
Erau ai lui Israel fii,
Atuncea când au părăsit
Ținutul care s-a numit
Ramses, mergând către Sucot.
N-a fost cuprins poporul tot
În acest număr, ci erau
Doar cei care pe jos mergeau,
Făr’ a se fi adăugat
Femeile care-au plecat
Alături de acel popor,
Urmate de copiii lor.
38Poporul fost-a însoțit
De mulți alți oameni ce-au pornit
Cu el, la drum, cu oi și boi –
Erau oameni de orice soi.
39Din plămădelile pe care
Toți le luară la plecare –
Și care încă n-au dospit –
Turte, apoi, au pregătit,
Fără să aibă aluat,
Că din Egipt – când au scăpat –
Nimeni, merinde, n-a putut
Să-și ia, căci timp nu a avut:
Cu toți fuseseră grăbiți,
Fiind, de Egipteni, zoriți.
40Poporul lui Israel deci,
Ani, patru sute și treizeci,
Fosta-n Egipt, înlănțuit.
41Exact când timpul s-a-mplinit –
Când patru sute și treizeci
De ani, pe-ai timpului poteci,
Trecură – oastea Domnului
Ieși din a Egiptului,
Robie cruntă și amară,
Și părăsit-a acea țară.
42Noaptea aceea anumită,
Mereu, trebuie prăznuită
În cinstea Domnului, căci El,
Atunci, l-a scos pe Israel,
Din a Egiptului robie.
Ea, prăznuită, va să fie,
Mereu, în cinstea Domnului,
De către toți copiii Lui,
Din al lui Israel popor,
Precum și de urmașii lor.
Chipul cum să se prăznuiască Paștele
43Lui Moise și Aron apoi,
Domnul le dete porunci noi:
„Iată porunca privitoare
La Paște, pentru fiecare:
Străinilor să nu le dai,
Din ele, a mânca. Să tai
44Dar, împrejur, pe robul care
L-ai cumpărat pe bani. Cel care
Ajuns-a împrejur tăiat,
Poate, și el, a fi lăsat
Ca să ia Paștele apoi.
45Nici veneticul de la voi –
Nici simbriașu-asemenea –
Parte de Paști, nu va avea.
46A le mânca, e-ngăduit
Numai în casă, negreșit.
Carnea, afară, nu-ncercați
S-o scoateți și nu sfărmați,
Cumva, vreun os, din mielu-acel.
47Întreg poporul Israel
Să facă Paștele, voiesc.
48Străinii care locuiesc
La tine și au să dorească
Și ei, apoi, să prăznuiască
Acest Paște al Domnului,
Să știe că doar omului
Care-mprejur este tăiat,
Dreptul acesta, îi e dat.
Deci, orice parte bărbătească –
Din cei cari vin să prăznuiască
Paștele-acest – va fi tăiat
Dar împrejur și-apoi, lăsat
Ca să se-apropie de ele –
Să facă Paștele acele –
Căci doar atunci, omu-acel,
Cu băștinașul, e la fel.
Omul care nu e tăiat,
Nicicum, nu trebuie lăsat,
Paște să ia – se înțelege.
49Mereu va fi aceeași lege
Și pentru cei ce-s băștinași
Și pentru cei pe care-i lași,
Cu tine, ca să locuiască
Și, între voi, să viețuiască.”
50Tot Israelul a făcut
Așa cum Domnul a cerut,
Prin Moise și Aron. Deci El,
51Pe toți fiii lui Israel,
Din al Egiptului ținut,
I-a scos și liberi i-a făcut.
Selectat acum:
Exodul 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca