Estera 9
9
Răzbunarea Iudeilor
1În luna doisprezece dar –
Chemată și luna Adar –
În ziua a treisprezecea
Când împlinită trebuia
Porunca împăratului,
Pe când dușmanii neamului
Iudeilor s-au veselit
Gândind că timpul a sosit
De-a stăpâni peste Evrei,
S-au pomenit a fi chiar ei
Intrați sub stăpânirea lor,
Supuși astfel, Iudeilor.
2Toți, în întinsa-mpărăție,
Așteptau ceasul ca să vie.
Stând în cetăți și strâns uniți,
Iudeii fost-au pregătiți
Să pună mâna pe cei care
Ar fi-ncercat să îi omoare.
Dar împotrivă, nu le-a stat
Nimeni. Pe toți i-a apucat
O frică mare, de Evrei,
3Căci sprijiniți fuseră ei,
De-ai oștilor conducători,
De către marii dregători,
De capii oricărui ținut,
Fiindcă – frică – au avut
De Mardoheu care-nălțat
Era în casă la-mpărat.
4Avea putere Mardoheu,
La împărat, și-astfel, mereu,
Faima-i spori și cunoscut
Ajunse-n orișice ținut.
5Cu sabia, au fost loviți
Toți cei cari fost-au dovediți
A fi dușmani pentru Iudei.
6În Susa doar, au ucis ei,
Cinci sute din vrăjmașii lor.
7Din numărul dușmanilor,
Iată-i pe cei înjunghiați,
Care în Susa-au fost aflați:
Dalfon, Aspata, Parșandata;
8La rând urmă apoi Porata,
Aridata, Adalia;
9Dar lista nu se încheia:
Urmă Parșmata și-Arizai
Și Vaiezata și-Aridai,
10Cei zece fii ce îi avea
Haman – cari fiu i se vădea
Lui Hamedata – Haman care
Era dușmanul cel mai mare
Al neamului Iudeilor.
Nu au luat averea lor,
Ci numai i-au înjungheat.
11În ziua ‘ceea, a aflat
Ahașveroș, câți au ucis
12Evrei-n Susa, și a zis,
Esterei: „Eu am auzit,
Cum că Iudei-au prăpădit
Pe toți ai lui Haman feciori,
Plus cinci sute dintre ai lor
Vrăjmași, aflați în capitală –
În Susa – fără de sfială.
Dar ce măcel poate să fie,
Atuncea, în împărăție,
Până în ultimul ținut?
Mă-ntreb, ce oare-or fi făcut?…
Dar, în sfârșit, vom mai vedea.
Tu însă, spune-mi ce-ai mai vrea?
Tor ceea ce-ți dorești, doar cere,
Iar eu îți dărui, cu plăcere!”
13Ea îi răspunse: „De găsești
Cu cale să îngăduiești
Să-i lași în Susa, pe Iudei,
La fel să facă mâine. Ei
Să-i ia pe-ai lui Haman feciori,
Să-i pună în spânzurători.”
14Ahașveroș a poruncit
Să fie-așa cum a dorit.
Ai lui Haman fii, spânzurați,
Au fost atunci. Iudei-aflați
15La Susa, în a paișpea zi
A luni-Adar, în zori de zi,
Pe-ai lor vrăjmași au tăbărât
Și trei sute au doborât,
Dar nici acum – ca prima dată –
Averea nu le-a fost prădată.
16În toată-ntinsa-mpărăție,
S-au strâns Iudeii, ca să fie
În felu-acesta apărați.
De-ai lor dușmani fiind scăpați,
Au avut parte de odihnă,
Iar viața lor s-a scurs în tihnă.
Cam șaptezeci și cinci de mii –
Atuncea – șterși dintre cei vii
Fost-au, de săbiile lor –
De cele-ale Iudeilor.
Dar nimeni nu a jefuit
Averea celor ce-au pierit.
Sărbătoarea Purim
17Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
În luna care s-a chemat
Adar, în ziua treisprezece.
În următoarea-n paisprezece,
Iudeii toți s-au odihnit
Și un ospăț au rânduit,
Făcând – apoi – ca ea să fie
O zi de mare bucurie.
18Cei care-n Susa s-au aflat,
În treisprezece au luptat,
În paisprezece-au biruit
Și-n urmă doar, s-au odihnit
Abia-n a cinsprezecea zi,
Când au făcut din ea o zi
De-odihnă și de bucurie,
De-ospețe și de veselie.
19La fel, Iudeii de la țară –
Cei care locuiesc afară,
Deci în cetăți ne-mprejmuite
Cari nu-s cu ziduri întărite –
Fac din a paisprezecea zi
Din luna lui Adar, o zi
De minunată sărbătoare
Și-și trimit daruri fiecare.
20Aceste lucruri au fost scrise
De Mardoheu și-apoi trimise
Iudeilor ce-au locuit
În țară. El le-a poruncit
21Ca-n ziua paisprezece dar
Și-a cincisprezecea lui Adar –
22În care-au căpătat odihnă
Scăpând de-ai lor dușmani, în tihnă
Să țină-o mare sărbătoare,
Când prăznui-vor luna-n care
S-a preschimbat necazul lor,
În bucurie. Tuturor,
De-asemeni, le-a mai poruncit
Ca-n aste zile, negreșit,
Să își trimită fiecare,
Cadouri – daruri de mâncare;
Iar darul trebuia-mpărțit
Cu cel care era lipsit.
23Aceste lucruri le știau
Iudeii și le împlineau
Demult, de-aceea au primit
A împlini ce-a poruncit,
Prin scrierea sa, Mardoheu.
24Dușmanul neamului Iudeu –
Haman, fiul lui Hamedata –
A plănuit să îi dea gata,
Să-i piardă neîntârziat;
De-aceea, „pur”, a aruncat –
Adică „sorții”, tălmăcit.
25Estera, însă, a venit
În mare grabă la-mpărat,
Iar el, în scris, porunci a dat
Ca răul pe care Haman,
Iudeilor, l-avuse-n plan
Să-l făptuiască, înapoi,
Peste al său cap – iar apoi,
Peste ai săi feciori – să cadă.
Toți au putut, astfel, să vadă
Cum pe Haman l-au spânzurat
Și cum feciorii i-au urmat.
26De-aceea, zilele acele,
„Purim”, au fost chemate. Ele,
Numele-acest l-au dobândit
Din „Pur” – sau „sorți” – și-i potrivit
Cu ce s-a scris, cu ce-am văzut,
Cu tot ceea ce s-a făcut.
27O hotărâre au luat
Iudeii. S-au îndatorat
Atunci, nu numai pentru ei,
Însă și pentru toți acei
Care urmau să se lipească
De ei, cu ei să viețuiască.
De-asemenea, s-au obligat
Și pentru cei ce le-au urmat,
Ca să păzească fiecare,
Mereu, această sărbătoare,
Când este vremea potrivită,
Așa cum fost-a rânduită,
Așa precum a fost lăsată.
Nicicând, ea nu va fi schimbată.
28Aceste zile pomenite
Au trebuit și prăznuite
Din neam în neam, de fiecare
Familie, de prin orișicare
Cetate sau ținut ședeau.
Nicicând, ele nu trebuiau
Să fie desființate. Deci,
Purim era astfel, pe veci,
La toți Iudeii, așezat,
Și la acei ce le-au urmat.
29Estera și cu Mardoheu
Au scris, poporului Iudeu –
Din nou – cu stăruință mare,
Spre-a întări prima scrisoare
Ce la Purim s-a referit –
Cum trebuie sărbătorit.
30Au cunoscut, ale lor fapte,
Osută douăzeci și șapte
De zone – de ținuturi – care
Formau împărăția mare.
Ținuturile au primit
Scrisoarea lor și au găsit
Cuvinte-n ea, de bucurie,
De pace și credincioșie,
31Fiind în ăst fel întărite
Acele zile rânduite
Pentru Purim, de Mardoheu
Și de Estera. Tot mereu,
Aceste zile s-au serbat,
Din neam în neam, neîncetat,
În amintirea postului
Ținut și al necazului
Ce a lovit al lor popor,
Pricinuind plânsetul lor.
32Estera, prin porunca dată,
A întărit, încă odată,
Purim – această sărbătoare
Cari la Evrei e foarte mare.
Porunca merse-n orice parte
A țării și-a fost scrisă-n carte.
Selectat acum:
Estera 9: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca