Estera 8:1-17

În acea zi, a fost luată A lui Haman casă, și dată Esterei, chiar de împărat. Apoi, la el a fost chemat Unchiul Esterei, Mardoheu. Știa cine-i acest Iudeu, Ce legătură îi unise, Pentru că-mpărăteasa-i zise Că îi e rudă-apropiată. Evreul a venit, îndată, Și a primit de la-mpărat, Inelul ce a fost luat De la Haman. Împărăteasa – Mai mare peste toată casa Ce-a fost a lui Haman – l-a pus Pe Mardoheu; iar ea s-a dus Din nou, în față la-mpărat. A plâns apoi și s-a rugat Să izbăvească neamul ei, Salvându-i astfel pe Iudei, De răul ce-l avuse-n plan Ca să îl facă lor, Haman. Ahașveroș a ridicat, Toiagul său de împărat – Făcut din aur – și-nadins, Către Estera l-a întins. Atuncea ea s-a ridicat De jos și-apoi, a cuvântat: „De trecere am dobândit, Dacă plăcută m-a găsit Măria-ta, atunci îl voi Ruga să-ntoarcă înapoi Scrisorile ce-au fost trimise În țară, de Haman, și scrise Pentru a-i pierde pe Iudei. Tu împărate, dacă vrei Să-i izbăvești, vestește-n țară Că ceea ce, întâia oară Haman ceruse-a fi-mplinit, Acum e de-mpărat oprit. Cum aș putea ca să văd eu Că atins este neamul meu – Fără putință de scăpare – De-așa nenorocire mare?” Ahașveroș a ascultat Și-apoi astfel s-a adresat, Esterei și lui Mardoheu: „Iată, am dat, Esterei, eu, Casa avută de Haman. L-am spânzurat, căci avea-n plan, Uciderea Iudeilor. Scrieți dar, în folosul lor, Tot ce găsiți de cuviință. Să scrieți deci, după dorință, În numele-mpăratului Și-apoi luați inelul lui, Scrisoarea s-o pecetluiți. Cu-a mea pecete – precum știți – Scrisoarea voastră, niciodată Nu va putea fi desființată.” Apoi îndată i-au chemat Pe logofeți, la împărat. În luna a treia din an – Care numită e Silvan – În ziua douăzeci și trei, Epistola către Iudei Și către marii dregători, Spre toți acei conducători Cari în ținuturi stăpânesc, Spre cei care ocârmuiesc În țară – capi peste oștire – A fost trimisă, dând de știre În felu-acesta tuturor, De ceea ce-mpăratul lor A hotărât. Ea a fost scrisă De logofeți și-a fost trimisă În toată țara, începând Din India și ajungând Până în Etiopia. Acea scrisoare cuprindea Ale lui Mardoheu porunci. Solii care au dus atunci Scrisorile, au străbătut, În lung și-n lat, orice ținut, Umblând mereu și zi și noapte. Osută douăzeci și șapte Erau ținuturile care Formau împărăția mare. Astfel, cu toții au primit Scrisorile și le-au citit, Căci fost-au scrise tuturor, În limbile nației lor. S-a scris și-apoi s-a întărit, Așa precum a poruncit Ahașveroș: cu-al său inel, A fost, atunci, înscrisu-acel Pecetluit. Apoi l-au dat Alergătorilor – de-ndat’ – Și-aceștia au pornit, călări, Spre toate cele patru zări Ale imperiului, purtați De cai și de catâri fătați De iepe. Astfel au aflat Iudeii, cum că li s-a dat Voie, de la împărăție, Ca orișiunde au să fie, Toți laolaltă să se-adune Ca viața să și-o poată pune La adăpost, de-aceia care Ar fi voit să îi omoare. Astfel, le-a fost îngăduit, Ca pe oricine-ar fi-ndrăznit Să îi atace, să-l lovească, Să-l prade și să-l nimicească Cu toți ai săi – femei și prunci. Deci potrivit astei porunci, Li se făcuse cunoscut Că totul trebuie făcut Doar într-o zi anume. Ea – Deci ziua a treisprezecea – În luna cari este numită Adar, fusese stabilită Pentru Iudeii toți; iar ea – În an – e-a douăsprezecea. Epistolele înștiințau Orice ținut și-avertizau Că-n ziua ce s-a stabilit, Să se răzbune-i pregătit – Pe cei cari sunt dușmani ai lor – Întreg neamul Iudeilor. Alergătorii, toți călări, Porniră-n cele patru zări – De cai și de catâri purtați – Și astfel au fost înștiințați Locuitorii toți, din țară. Porunca fost-a, prima oară, Vestită-n Susa-n capitală. Când Mardoheu, plin de sfială, Ieși din curțile domnești, Cu mândre haine-mpărătești Era gătit, de împărat. Haină albastră a purtat Și-o mantie de in subțire, În care-au fost țesute fire De purpură. Pe cap purtase Cununa ce o căpătase Spre cinstea sa, de la-mpărat, Făcută din aur curat. În Susa fost-a bucurie În acea zi și veselie. Printre Iudei, această știre Adus-a numai fericire. Oriunde vestea ajungea, Doar bucurie le-aducea Iudeilor. Ei au făcut, Atunci, în orișice ținut – Și-asemeni în orice cetate – Multe ospețe-mbelșugate. Mulți oameni dintr-un alt popor Ai marii țări – de frica lor – Mărturiseau că sunt și ei De-acelaș’ neam, că sunt Iudei.