Estera, deci, a fost luată,
Dusă apoi și-nfățișată
În casa împăratului.
Era-n scurgerea timpului,
Luna a zecea – tălmăcit,
Tebet, acesta s-a numit.
Ahașveroș era-mpărat,
De șapte ani înscăunat.
El, pe Estera, a iubit-o
Și mult mai mult a prețuit-o
Decât fusese fiecare
Din fetele acelea care
Erau în casa-mpărătească.
Ea a putut să dobândească
Trecere mare-n ochii lui.
Din mâna împăratului,
Primi cununa-mpărătească
Și a ajuns s-o-nlocuiască,
Astfel, pe Vasti. A urmat
Un praznic dat de împărat
În cinstea ei, prilej cu care
El a făcut o ușurare
A sarcinilor ce erau
Peste ținuturi și-apăsau.
Nespus de darnic s-a vădit,
Căci multe daruri a-mpărțit.
În urmă, când se adunară
Fetele iar – a doua oară –
La poarta împăratului
Sta Mardoheu. Copila lui,
Estera, încă nu își spuse
Locul în care se născuse,
Poporul din care ieșise,
Căci el nu îi îngăduise.
Ea a urmat, cu scumpătate,
Poruncile ce i-au fost date,
Precum făcuse-n timpul cel
În care se afla la el.
Când Mardoheu la poartă sta
Și-nfrigurat, vești, aștepta
De la Estera, s-a-ntâmplat
Că doi fameni s-au supărat
Pe-Ahașveroș. Ei se numeau
Bigtan și Tereș și erau
În slujba împăratului,
Ca păzitori ai pragului
Acestuia. Ei au voit
Să îl lovească, negreșit
Și-n mare grabă, pe-mpărat.
Dar Mardoheu, cum a aflat
De al lor plan, iute s-a dus
Și-apoi Esterei i l-a spus.
Ea-l înștiință pe împărat,
Iar faptul fiind cercetat
Și-apoi în urmă dovedit,
Cei doi, pedeapsa și-au primit:
Au fost, la moarte, condamnați,
Sfârșind prin a fi spânzurați.
Lucrul acesta a fost scris –
Precum Ahașveroș a zis –
În cartea Cronicilor lui,
În fața împăratului.