Estera a fost luată la împăratul Ahașveroș, în palat, în luna a zecea, care este luna tebet, în al șaptelea an al domniei lui. Împăratul a iubit-o pe Estera mai mult decât pe oricare dintre femeile care i-au fost aduse înainte, și ea a avut parte de bunăvoința și dragostea lui mai mult decât toate fecioarele. El i-a așezat coroana împărătească pe cap și a numit-o împărăteasă în locul lui Vaști. Împăratul a dat apoi un ospăț mare tuturor demnitarilor și slujitorilor săi, un ospăț în cinstea Esterei. A stabilit o perioadă de odihnă pentru cei din provincii și a oferit daruri cu mână largă, demne de un împărat. Când fecioarele au fost strânse laolaltă pentru a doua oară, Mardoheu stătea la poarta împăratului. După porunca lui Mardoheu, Estera nu-și dezvăluise nici originea, nici poporul. Estera a făcut întocmai cum îi spusese Mardoheu, ca atunci când o educa el. În zilele acelea, în timp ce Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, păzitori ai porții, s-au răzvrătit și au încercat să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș. Mardoheu a aflat de această conspirație și a înștiințat-o pe împărăteasa Estera. Estera i-a spus împăratului despre conspirație, în numele lui Mardoheu. S-a cercetat cu privire la conspirație și s-a descoperit că totul era adevărat. Cei doi au fost spânzurați, iar întâmplarea s-a înscris în „Cartea cronicilor“, în prezența împăratului.
Citește Estera 2
Ascultă Estera 2
Partajează
Compară toate versiunile: Estera 2:16-23
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri