Iată, acuma, ce doresc,
În Domnul, să mărturisesc:
Să nu trăiți, cumva, și voi,
Precum trăiesc păgâni-apoi –
Doar în deșertăciunea care,
Din gândurile lor, răsare –
Având o minte-ntunecată
Care, străină, se arată,
De viața lângă Dumnezeu,
Din pricina vălului greu
Al neștiinței, ce-a venit
Când inima li s-a-mpietrit.
Iată că ei – cum am văzut –
Orice bun simț și l-au pierdut
Și s-au dedat la desfrânare,
Fără să aibă vreo mustrare,
Căci săvârșesc, cu lăcomie,
Mereu, orice necurăție.
Dar, în Hristos, când ați intrat,
Voi, nu așa, ați învățat.
Dacă, măcar, L-ați auzit,
Atuncea știți că-i potrivit
Cu adevăru-aflat în El,
Să faceți dar, în așa fel,
După cum fost-ați învățați:
Adică să vă dezbrăcați
De viața voastră, din trecut,
De omul vechi ce l-ați avut –
Cari dus se lasă, în vâltoare,
După o poftă-nșelătoare –
Și-n duhul minți-apoi, să știți,
Necontenit, să vă-nnoiți,
Iar omul nou, să îl luați,
Cu el, ca să vă îmbrăcați;
Căci omul nou este făcut
În chipul, bine cunoscut,
Cari este al lui Dumnezeu,
Având sfințenia sa, mereu,
Și o neprihănire-a lui,
Ce-s ale adevărului.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
