Eclesiastul 11:1-6

Pâinea pe ape să-ți arunci Și vei putea vedea atunci, Că multă vreme vei umbla Și-apoi, din nou, o vei afla. Împarte-ți-o-n multe bucăți – Felii, chiar șapte sau opt, fă-ți – Pentru că tu n-ai nici o știre Când vine vreo nenorocire, Ca să lovească-acest pământ Când încărcați de ploaie sânt, Nori-și revarsă apa lor Peste oricare muritor. Copacul, unde va cădea – Spre sud sau nord – veci va ședea Acolo unde, pe pământ, Căzut-a. Cine, după vânt, Se va uita, nu o să poată Să-nsămânțeze niciodată, Precum și cel ce s-a uitat La nori, nu a mai secerat. Cum nu știi a vântului cale, Cum în pântecul mamei sale Nu știi cum oase i-au crescut Ființei care s-a născut, La fel n-ai să cunoști, mereu, Lucrările lui Dumnezeu. Sămânța ți-o vei semăna De dimineață, iar mâna Să n-o lași să se odihnească, Ci până-n seară să trudească, Căci nu știi ce îți izbutește. Nu știi, sămânța de va crește, Sau truda mâinii de-i mai bună; Dar poate-s bune împreună.